Fermierii Ioan Burzo, Lorin Burzo, Ion Dochita, Justin Dume, Puiu Ilisei, Gabriela Ilisei si Gheorghe Vaduva au construit abatorul EuroAvi la Drajna, intr-un loc bine ales, langa Autostrada Soarelui. Abatorul are 240 de angajati, cu tot cu distributie si soferi. Ruleaza zilnic marfa in valoare de 500.000 de lei. Ideea celor sapte este “sa mentina rulajul mare si sa tina banii-gheata foarte bine in mana”.

“Am inceput in 2009 cu o capacitate de 28.000-29.000 de pui pe zi. Am urcat in acest an la 33.000-34.000. Sacrificam puii nostri, dar mai cumparam sau facem unele prestari de servicii. Pana in luna iunie, pretul carnii de pui era cu 20% mai mic decat pretul actual. Am avut un inceput complicat, am intrat foarte greu pe piata. Inceputul anului a fost dezastruos pentru toata lumea avicola. Erau stocuri foarte mari, provenite din 2009, care s-au lichidat in pierdere.

Subventia a cazut si ne-a lovit rau. In iunie, stocurile au inceput sa scada in tara si piata si-a revenit la normal. Treptat, am intrat pe profit.
Acum, vine iarna, pretul cerealelor a crescut cu 50%. Vom reduce taierile in iarna, de la 32.000 capete pe zi la 25.000 in ianuarie si februarie, ca sa nu acumulam stocuri. Costurile cu incalzirea vor creste. Dorinta noastra acum este sa iesim din iarna”, explica Sergiu Birlica, directorul general al abatorului Euroavi.

Investitia a inceput cu fonduri proprii, cu imprumuturi bancare si cu un program SAPARD. Investitia a debutat in plina criza, ceea ce a marcat pornirea.

Cei sapte au cumparat o linie tehnologica din Olanda, de la firma Meyn, al doilea producator de utilaje din lume.

Puii vin in camioane, in custi. Sistemul de descarcare este automat. Pe o banda transportoare, custile cu pui ajung la operatorii care-i iau din lazi si-i agata pe un conveier aerian. Puii circula astfel suspendati. Trec printr-o statie de asomare electrica, prin care se suprima sistemul nervos central. Nu mai simt durere. Trec prin dreptul unui cutit de sacrificare, se face o taietura lateral, in dreptul urechii, fara detasarea capului. Sangerearea se produce deasupra unui jgheab. Se efectueaza apoi oparirea, se scot penele. Se taie capatanile, ghearele, puii trec pe o linie de eviscerare, unde se scot automat ficatul, pipota, intestinele. Apoi ajung, printr-un tunel de racire cu apa si cu aer, pana la 4 grade Celsius. Urmeaza o linie automata de detasare, se transeaza piese, se face ambalarea, apoi etichetarea si expeditia.

Cucerirea si fidelizarea clientilor
“Cand am inceput, nu aveam experienta in comercializare. Din cauza crizei, scade si fidelitatea clientilor. Noi incercam sa-i tinem aproape, fiind foarte activi la expeditie, sa raspundem prompt la comenzi. De exemplu, comenzile se trimit in alte parti la 24-48 de ore. Noi putem livra o comanda la Galati dupa sase ore. Viteza de reactie este punctul nostru forte.

Avem in spate o planificare foarte buna si o previziune excelenta. Facem produse proaspete sau congelate. Piata romaneasca este inca reticenta la produse marinate sau la semipreparate. Gospodinele prefera sa-si gateasca meniul singure”, explica Sergiu Birlica.

Piata este insa foarte labila si producatorii trebuie sa fie foarte alerti la miscarea concurentilor, sa supravegheze piata, sa fie flexibili. “Avantajul nostru major este ca aici s-a concentrat elita crescatorilor de pasari. Avem un pui foarte frumos, bine dezvoltat, comparativ chiar cu marile companii. Fermele fiind private, costurile de crestere sunt foarte bine tinute sub control, nu se pierd prin contabilitatea generala.

Calitatea si marimea puilor ne permite sa ne impunem pe o piata unde suntem abia la inceput. Calitatea si controlul costurilor ne-au ajutat sa fim in linie cu firmele mari traditionale. Numele “Pui de Baragan” a avut mare impact pe piata. Nu am avut bani sa facem publicitate, dar s-a afirmat singur. Nu ne intereseaza supermarketurile fiindca avem experiente urate in colaborarea cu ei: conditii foarte dure de achizitii, preturi extrem de reduse, taxe diverse.

Ne aflam in reteaua Minimax, dar am patruns acolo cu brandul nostru. Am intrat pe magazinele traditionale. Avem un depozit in Bucuresti, cu trei masini. Marfa pleaca noaptea proaspata si dimineata, la ora 5, este in magazine. Puiul de Baragan ajunge la Constanta, Galati, Bucuresti si Ploiesti”, spune directorul general.

Romanii vor cartofi mari, asa ca doresc si pui cat de mari. Au rezerve fata de puiul mic: ori a fost rahitic, ori era bolnav la taiere, avea el ceva... Asa au ajuns cei sapte sa creasca Puiul de Baragan, mare, cu picioare lungi si puternice.
Si daca piata noastra e tot mai anemica, “Puiul de Baragan” pleaca la export. “Am reusit sa exportam in Olanda in acest an. E ceva! Pretul este cu 10% mai mare ca la vanzarile din Romania. Tendinta pietei interne va duce la cresterea exportului din aceasta perioada. Salvarea unora va fi posibila pe seama exporturilor: sa dam excesul afara si sa tinem pretul moderat pe piata interna”, explica Sergiu Birlica.

El crede ca romanii au facut abatoare mici din orgoliu. Toate fondurile pentru abatoarele de la Calarasi, Ianca, Drajna si Slobozia ar fi fost suficiente pentru un singur abator cu 10.000 de pui pe ora.

Secretul intelegerii reciproce
Programul de taiere este stabilit dinainte. Vanzarea o face SC Euroavia. Pretul este acelasi pentru toata lumea.
Daca un asociat primeste un pret mai bun la alt abator, trebuie sa anunte in prealabil, dar nu au fost asemenea cazuri. De exemplu, o ferma de la Ciocanesti nu mai populeaza seria urmatoare din cauza preturilor la energie. A anuntat cu o luna inainte si se modifica programul de taiere pentru toata lumea.

“Anterior, noi taiam la Avicola Calarasi, care e controlata de libanezi. Era concurenta intre noi. Sigur, concurenta e buna. Ei au inceput sa se extinda, sa faca ferme mai multe. Capacitatea abatorului nu mai corespundea. Au pastrat firma prin infuzie de capital, la fel ca la Nutricom Oltenita. Au vandut actiunile si au venit libanezii care au dezvoltat afacerea. Mergeam la negocieri la Avicola Calarasi si ei tot coborau preturile. Pana nu s-a mai putut.

Apoi, am taiat la Ianca doi ani. Ne-am adunat si am hotarat ca trebuie sa facem proiectul pentru abator. Am luat un consultant si am reusit. Este la autostrada, avem acces la gaze naturale, desi nu am reusit inca sa tragem, chiar daca teava este la 100 de metri de noi. Prea multa birocratie.

Pretul la puii vii a ramas constant de cand a inceput abatorul sa functioneze. Proiectul a fost de 4 milioane de euro, dar pe noi ne-a costat 8 milioane de euro. Preturile la constructii crescusera foarte mult in 2007-2008. Am luat si teapa de la unii constructori. Participarea la abator este procentuala si suntem implicati ca persoane fizice actionari, nu ca firme”, povesteste Justin Dume.

Capacitatea de taiere este de 4.000 de capete pe ora. Cam 32.000 de capete intr-o zi de productie. Capacitatea abatorului se poate insa dubla, cu unele ajustari. Nu exista rauri sau canale in zona. Abatorul are 6 hectare, din care doua hectare cuprind doua lagune mari pentru reziduurile rezultate. Pentru a construi lagunele, cei sapte au obtinut niste bani si de la fondul de mediu.

O fabrica de biogaz, un proiect necesar si obligatoriu
“Avem mari probleme cu dejectiile. De la statia de epurare a abatorului rezulta un namol tehnologic pe care il putem folosi pentru biogaz.
Au venit niste firme care ne-au oferit proiecte pentru o asemenea investitie, dar costurile sunt prohibitive. Am facut niste studii de fezabilitate si rezulta ca s-ar acoperi necesarul de energie pentru ferme. Am valorifica asa si gunoiul de grajd, pe care acum il ducem pe o platforma. Il folosim pentru fertilizarea porumbului, fara ingrasaminte chimice. Gunoiul de pasari este deosebit de valoros.

In America, nimeni nu se supara daca miroase. Gunoiul de grajd se incinge vara si bacteriile consuma tot”, povesteste Justin Dume.
Daca au reusit sa puna lumini albastre si verzi in hale, pentru linistea puilor, pana la urma, cei sapte din Baragan vor izbuti sa construiasca si o fabrica de biogaz. Si-ar acoperi astfel costurile pentru energie.

VIOREL PATRICHI