Pentru clubul select al companiilor care tranzactioneaza petrolul, cerealele ori metalele, adica materiile prime esentiale, care fac lumea sa functioneze, ultimul deceniu a fost senzational. Salturile economice ale Braziliei, Indiei, Chinei si ale celorlalte economii emergente, boom-ul de pe piata materiilor prime le-au adus acestor companii castiguri impresionante.

Agentia de presa Thomson Reuters a facut o analiza care intra in adancurile unei lumi care a stat departe de ochii presei si a oamenilor de rand.
Analiza vizeaza 16 case de trading, dintre care patru, Cargill, Glencore, Bunge si ADM (prin intermediul Alfred Toepfer), au un rol important in comertul cu cereale al Romaniei.
Cargill a derulat anul trecut in Romania, operatiuni de 419,7 milioane de euro, in crestere cu 87% fata de 2009. Americanii de la Cargill sunt implicati in tara noastra atat in comertul cu cereale, cat si in productia de ulei vegetal sau de nutreturi pentru animale. Traderul detine in Romania o retea de 18 silozuri, cu o capacitate de 550.000 de tone de cereale si vinde in Romania ulei vegetal sub brandurile Untdelemn de la Bunica si Olpo.

Alfred Toepfer, companie controlata de gigantul american ADM, este unul dintre cei mai discreti traderi din Romania si a pierdut anul trecut fotoliul de lider al traderilor in fata Cargill. Toepfer a incheiat anul 2010 cu afaceri de 380,5 milioane de euro. Traderul detine mai multe silozuri cu o capacitate totala de 110.000 de tone, insa a anuntat recent un plan gigant de expansiune pentru tara noastra, care include constructia mai multor silozuri, achizitia unei flote de barje, dar si operarea unui terminal de export, in portul Constanta.

Glencore a iesit din topul primilor cinci comercianti de cereale de la noi. Cu toate ca 2010 a fost considerat un an bun pentru traderi, elvetienii de la Glencore au avut, anul trecut, afaceri de 39 mil. euro, in scadere cu 29% fata de 2009. Mai mult, 2010 a fost al doilea an in care Glencore inregistreaza afaceri in scadere fata de anul precedent, avand in vedere ca businessul de 55 mil. euro din 2009 a fost cu 54% mai redus fata de cel din 2008.

Bunge este cunoscut in Romania mai degraba ca producator de ulei decat ca trader de cereale. Compania detine mai multe fabrici de ulei si vinde ulei sub branduri precum Floriol, Ulvex, Soreanca sau Rumen. Pe piata romaneasca, business-ul Bunge se ridica la 373 de milioane de euro.
Vitol este aproape necunoscuta lumii noastre agricole. Dar este casa de trading cu cele mai mari venituri anuale. A realizat si pe piata din Romania o serie de tranzactii.

Trafigura este un alt gigant care detine in Romania Romrecycling, una dintre cele mai importante societati comerciale specializate in colectarea, procesarea, reciclarea si comercializarea deseurilor metalice feroase si neferoase.
Aceste companii formeaza un grup exclusivist: se afla intr-o ramura economica slab reglementata si majoritatea au sedii in paradisuri fiscale, precum Elvetia. Impreuna aduna venituri anuale de peste 1.000 de miliarde de dolari si controleaza mai mult de jumatate din materiile prime care se tranzactioneaza liber pe pietele mondiale.

Primele cinci companii de trading au avut venituri anuale de 629 miliarde de dolari, cu putin sub veniturile celor mai mari cinci banci din lume, dar peste veniturilor primelor companii din industrii precum telecom sau tehnologica.

Autoritatile europene si cele americane au pus ochii pe bancile si fondurile de hedging care fac tranzactii speculative cu materii prime, dar firmele de trading au ramas in mare parte neatinse. Multe sunt nelistate sau controlate de familii si pentru ca, in mare parte, tranzactioneaza bunuri fizice care nu intra sub incidenta organismelor de supraveghere a pietelor financiare.
Desi sunt putin cunoscute oamenilor de rand, acesti giganti incep sa isi intinda tentaculele: detin un numar in crestere de mine; navele si conductele lor transporta materiile prime vitale pentru intreaga omenire; tot ele detin porturile, silozurile si depozitele unde sunt stocate pretioasele materii prime.
Cu conexiunile lor si ponturile din interior - pietele de materii prime nu sunt atinse de restrictii privind insider tradingul - aceste companii joaca un rol tot mai important in economiile din Asia, America Latina sau Africa.
Daca nu era de ajuns, bonusurile oferite de aceste firme ii fac invidiosi pana si pe bancherii de pe Wall Street. "Ponderea cheltuielilor cu salariile la companiile de trading sunt duble fata de cele pe care le platesc bancile de pe Wall Street", spune George Stein de la firma de head hunting Commodity Talent.

Glencore, compania elvetiana a carei oferta publica initiala din luna mai a adus aceasta industrie sub lumina reflectoarelor, le plateste unora dintre oamenii sai bonusuri anuale de zeci de milioane de dolari. Pe hartie, dupa listare, seful Glencore, Iban Glasenberg, a devenit peste noapte cu 10 miliarde de dolari mai bogat.
Cat de mari sunt aceste companii?
Sa privim lucrurile astfel: doua dintre ele, Vitol si Trafigura, au vandut anul trecut 8,1 milioane de barili de petrol pe zi, exact cat exporta in fiecare zi Arabia Saudita si Venezuela impreuna.
Sau astfel: Glencore a controlat, in 2010, 55% din zincul tranzactionat pe piata si 36% din piata cuprului.
Sau asa: vanzarile de 195 de miliarde de dolari ale Vitol din 2010 au fost de doua ori mai mari decat cele ale Apple. Pe langa cele 200 de tancuri petroliere pe care le are pe mare, Vitol mai detine capacitati de stocare a petrolului pe cinci continente.
Puterea acestor companii este extraordinara.

Aceeasi Vitol a facut in ultimele luni tranzactii cu guvernul SUA, regimul autoritar al Siriei si noua conducere a Libiei. In aprilie, compania a ?spart? blocada navala impusa de NATO si si-a trimis un petrolier in portul libian Tobruk, pentru a face prima achizitie de petrol controlata de rebelii libieni. Compania le-a oferit rebelilor combustibili in valoare de 1 miliard de dolari, atat de necesar pentru a avansa cu regimentele de blindate si tancuri catre Tripoli.

De obicei, atentia publicului si a autoritatilor privind aceste companii creste odata cu preturile. Cresterea preturilor alimentelor din 2007 a atras mania publicului asupra celor mai mari companii de trading de cereale. Cand petrolul a ajuns la 147 de dolari/baril in 2008, Congresul american a anchetat companiile de trading. Dar nu au gasit niciun indiciu care sa-i incrimineze.