Federatia Crescatorilor de Bovine trece printr-o perioada complicata, in care incearca sa se redefineasca. Inlocuirea presedintelui organizatiei, Mircea Ciurea, cu Claudiu Franc nu a adus inca liniste. Cel putin asa considera unii dintre fermierii cu care am discutat.
Unii vor sa stabileasca la Adunarea generala de la Targu-Mures ce relatie exista intre Federatie si asociatiile judetene. Altii vor ca Federatia sa devina un partener puternic de dialog cu Ministerul Agriculturii, iar, in caz de nevoie, sa faca presiuni specifice, inclusiv proteste de strada, pentru apararea intereselor comune. Un punct slab al Federatiei este acela ca nu a primit acreditarea pentru controlul oficial al performantelor. ANARZ a incredintat altor organizatii cartile de rasa, registrele genealogice fara explicatii clare. Pe de alta parte, Federatia poate fi puternica numai daca are asociatii eficiente, care sa aduca servicii concrete crescatorilor. Altfel, e pierdere de vreme. De exemplu, Federatia ar putea avea un rol important in aplicarea legii pasunilor, care a provocat multe controverse. Iata cateva opinii ale crescatorilor.
Vasile Buzatu,
presedintele Asociatiei
Crescatorilor de Animale, judetul Olt:
Am convocat consiliul director al asociatiei si ne aflam in cumpana. Am intrebat cat ne costa cotizatia si domnul Franc a zis urmatoarele: 10 milioane inainte si 20 de milioane pana la sfarsitul anului pentru fiecare asociatie care intra in Federatie. Membrii nostri au spus "nu", pentru ca orice deplasare la Targu-Mures ne mai costa vreo 4 milioane numai carburantul.
Pe vremea cand era Secara presedinte, am cerut sa iau cuvantul. Nu le-a cazut bine. Noi, fermierii din sud avem alte probleme. Am ridicat problema selectiei animalelor si nu au priceput. Avem 35.000 de vaci in judetul Olt, mai precis 35 de fermieri mai mari. M-as duce la Federatie, dar, vorba lui Nea Marin: eu cu ce m-aleg?
Doru Grigoras Gurau,
Asociatia Fermierilor
Crescatori de Vaci din Bucovina:
Noi vrem sa determinam Ministerul Agriculturii sa stea de vorba si cu noi. Sa nu mai mearga pe ocolite, cum a facut anul trecut. Am avut niste negocieri cu MADR. Ei, cei de la minister, au gasit 3-4 oameni care nu erau reprezentativi pentru noi ca sa spuna, in numele nostru, ca suntem de acord cu subventia pe care ne-au acordat-o. Vrem sa ne alegem o conducere puternica, care sa poata discuta cu ministrul. Noi avem in asociatie 250 de fermieri, cu minim 20 de animale fiecare. Efectivele totale se ridica la 6.000 de taurine.
Nicolae Bacanu,
Asociatia Crescatorilor de Bovine
din judetul Arad:
Vrem normalitate, nu lucruri spectaculoase. Sper ca Federatia va avea o prezenta tot mai concreta in viata fermierilor. Dorim reconfirmarea formulei actuale de conducere, desi situatia ramane deschisa. Oricum, vrem alegeri. Federatia trebuie sa se intareasca si in relatiile cu MADR. Noi consideram ca prestatia ministrului Tabara, in 2011, a fost sub orice critica. Am fost mintiti si inselati. Ne-a lasat sa stam in fata Ministerului, fara sa discute cu noi. A fost un lucru atat de rusinos, incat imi este greu sa-l uit. Federatia trebuie sa ajunga la forta prin care sa poata riposta dur la asemenea comportament. Un ministru nu are voie sa refuze dialogul cu reprezentantii legali ai crescatorilor. Avem nevoie de o atitudine mai limpede si mai hotarata. Speram ca ministrul acesta si cei care vor veni vor pricepe ca ei nu sunt sefii fermierilor. Federatia este partener de dialog, nu un subordonat. Ei sunt obligati sa discute cu noi, sa inteleaga bine ce dorim. Daca mananca bani publici, trebuie sa manance si papara.
Federatia se face vinovata ca nu a ripostat suficient de dur fata de aceasta atitudine a ministrului. Noi avem in Arad 30 de fermieri importanti, cu 4.000 de animale.
Eugen Popa, fermier, Bacau:
M-am retras si m-am inscris la Holstein.ro. Daca as veni, iar ar trebui sa-mi spun punctul de vedere, toti ar fi de acord si nimeni nu vrea sa faca nimic.
Adrian Eugen Bene,
Asociatia fermierilor
crescatori de bovine din judetul Bihor:
Nu m-a invitat nimeni si nu ma duc la Targu-Mures.
Marcel Andrei,
Asociatia judeteana
a crescatorilor de bovine "Bovisib", Sibiu:
Noi avem 95 de membri in asociatie. Trebuie sa facem odata ordine in aceasta federatie. Sa-i dam afara pe cei care au venit doar sa-si urmareasca niste interese meschine. Cum este domnul Mircea Roman, care nu e crescator de bovine si nu are ce cauta in fruntea Federatiei. El are cu totul alte interese. Nu vrem oameni care fac alte jocuri. Noua conducere va fi reconfirmata sau va fi alt presedinte. Vom vedea. Domnul Franc a cerut deja demisia domnului ministru Tabara si a domnului Vaida, care nu are ce cauta pe-acolo. Vrem un ministru care sa apere interesele producatorilor agricoli, nu alte interese. Legea 214 a pasunilor ne incurca si mai rau: am dat-o la vreo 3 juristi si nici ei nu au inteles nimic din ea. Forteaza crescatorul sa-si faca asociatie, dar nimeni nu-l poate obliga totusi sa se asocieze. Ma inscriu prin liber consimtamant.
Iustin Melinte,
Asociatia crescatorilor
de Taurine
Moldova Siretul, Iasi:
Nu putem ajunge acolo.
Nicolae Stanescu, Asociatia judeteana a crescatorilor de bovine, Alba:
Vrem sa clarificam ce rol are Federatia si ce rol au asociatiile de judet. Nu vrem sa amestecam interesele de grup in Federatie. Am colegi care refuza sa mearga la mitinguri, pentru ca se au foarte bine cu Tabara, ca este din Salciua.
Atunci ce facem? Cu noi sau cu Tabara? Avem 106 asociati cu 48.000 de capete. Daca se deruleaza subventiile prin asociatie, atunci toti ar veni la noi.