Compania Cramele Recas din Timis a obtinut una dintre cele mai bune recolte din punct de vedere calitativ din ultimii 50 de ani. "Productia este foarte, foarte buna. Anul viticol 2012, din punct de vedere calitativ, este unul dintre cei mai buni din ultimii 50 de ani, dar productia este buna si din punct de vedere cantitativ. Am obtinut 11 tone la hectar, in total, aproximativ 7.000 tone de struguri", a declarat Ioan Georgiu, director in cadrul Cramelor Recas.
Recoltatul strugurilor se face mecanizat, cu combinele, iar strugurii de mare calitate au fost culesi manual.
Sarbatoarea Vinului va avea loc in 4-5 octombrie. "Dupa ce bagam totul la hambar si va fi timpul frumos, vom organiza si Sarbatoarea Vinului la Cramele Recas", a declarat Georgiu.
In ultimii 10 ani, viile au fost replantate, iar tehnologia de vinificare a fost complet modernizata cu scopul de a putea controla pe deplin procesul de productie folosind cele mai noi metode. Peste 600 de hectare au fost deja replantate folosind butasi din cele mai de seama soiuri din Franta si Italia. Toate echipamentele agricole folosite in podgorie au fost inlocuite in intregime cu echipamente moderne si performante.
De asemenea, cramele utilizeaza, in acest moment, cele mai performante utilaje disponibile pentru strivirea strugurilor, deseminare si presare, totul pentru a pastra calitatea mustului si a vinului. Procesul de imbuteliere, incepând cu filtrarea si pâna la imbuteliere a fost complet modernizat si a devenit ecologic. Vinurile produse la Cramele Recas se regasesc in peste 25 de tari : SUA, Canada, Anglia, Italia, Franta, Japonia, Coreea, Germania, Austria sau Malaezia.
Gh. MIRON