Profitul agricol nr. 26
4 iulie 2018
Se coace cea mai mare zona de liber-schimb din lume

Chiar daca ziarele si revistele romanesti se pare ca n-au aflat, Bruxellesul si Washingtonul negociaza crearea celei mai mari zone de liber-schimb din lume: între SUA si UE-28. Iar negocierile nu sunt deloc usoare, avand în vedere interesele uriase pe care le au de aparat si unii, si ceilalti.

Ca în majoritatea acordurilor de liber-schimb din lume, capitolul cel mai dificil ramane agricultura. Un obstacol cat un munte este problema porumbului modificat genetic. Apoi, carnea de pui spalata cu clor (venita din America si de care europenii nici nu vor sa auda). Urmeaza cotele la exportul de carne de vita etc.

Americanii, la randul lor, înghit greu alimentele cu origine controlata. De ce sa nu foloseasca ei denumirea de branza Feta, pe care grecii o revendica în exclusivitate? Nici pretentiile francezilor asupra denumirii de sampanie nu le convin. Ori, sunca de Parma, din Italia. (Cu branzeturile frantuzesti, americanii au cam încheiat socotelile: au interzis importul de branza care nu a stat la maturare cel putin 60 de zile. Cum ar fi branza albastra de Rochefort.) Nici carnatii europeni nu mai pot intra pe piata din SUA, pentru ca americanii au toleranta zero pentru produsele din carne fermentata, care ar putea duce la toxiinfectie alimentara cu Listeria monocytogenes.
A treia runda de negocieri a avut loc înainte de Craciun, la Washington, iar pozitiile celor doua parti nu s-au prea clintit.

Acordul de liber schimb dintre Bruxelles si Washington vine într-o perioada în care cresterea economica de ambele parti ale Atlanticului este mica. Politicienii de la varf încearca integrarea a doua piete care reprezinta cel putin jumatate din economia mondiala. Va fi un parteneriat transatlantic sofisticat, care merge cu mult dincolo de reducerea tarifelor.

Dar, în ceea ce priveste mancarea, lucrurile se complica. Jurnalistii de la Reuters amintesc ca, în cazul recentului pact dintre Canada si UE, cunoscut sub numele de CETA (Acordul Economic si Comercial Comprehensiv cu Canada), negocierile s-au prelungit cu lunile înainte ca Bruxelles-ul sa fie de acord sa lase Canada sa exporte, fara tarife, cu 45.000 de tone mai multa carne de vita si cu 75.000 de tone mai multa carne de porc.

In opinia americanilor, Europa are o abordare excesiva referitor la siguranta alimentelor. De exemplu, sistemul de autorizare a organismelor modificate genetic în UE este greoi: dureaza patru ani, nu doi ani, ca în SUA. Pana în prezent au fost autorizate doar doua organisme modificate genetic. Un posibil al treilea se afla în asteptare de 12 ani.
Reprezentantii industriei americane de seminte cred ca UE nu trebuie neaparat sa schimbe legislatia. Ei recomanda, cel mai simplu, sa se renunte la etichetarea speciala a OMG si sa se accelereze procesul de aprobare.

Chiar daca Uniunea Europeana a acceptat sa importe din SUA carne de vita spalata cu acid lactic, nu face nicio concesie în ceea ce priveste carnea de pui spalata cu clor. In opinia americanilor, acesta nu este decat un mod voalat al Bruxellesului de a-si proteja propriii crescatori de pasari.


Citeste si:


Opinii agro-politice
Întrebat ce solutie are compania sa pentru Tanymecus, în conditiile interzicerii neonicotinoidelor, Ioan Enoiu, managerul Naturevo, admite ca insecticide omologabile curand nu exista, însa propune, ca alternativa, o solutie radicala: erbicidarea totala a suprafetelor necultivate: margini de tarlale, margini de drumuri, canale de irigatii si desecare, miristi si, mai ales, parloage. Aceste suprafete aflate în vecinatatea terenurilor cultivate reprezinta focare de îmburuienare si de infestare cu insecte (implicit cu Tanymecus) si boli ale culturilor. Enoiu puncteaza ca prin alte tari "nu exista asemenea nenorociri cu insecte, pentru ca nu se vad alei sau canale necuratate". Fermierii îi dau dreptate, dar, cand vine vorba de solutiile aplicabile sa ajungem "ca afara", parerile difera, chiar radical. În viziunea lui Enoiu "erbicidele totale devin cel mai bun insecticid". El are un punct de vedere radical în privinta parloagelor, considerand ca cei care nu-si cultiva terenurile si nici nu le întretin ar trebui sa fie responsabili de pagubele pe care le aduc culturilor învecinate. "Este cate un proprietar care are un hectar în mijlocul unei suprafete mari, de 100 de hectare. Si nu vrea sa faca nimic cu terenul lui. Nici nu-l cultiva, nici nu-l da în arenda. Pentru ca legislatia nu îl pedepseste daca produce daune culturii din vecinatate. Daca ar fi pus sa achite despagubiri, ar da terenul imediat, sa scape de el. UE vrea sa plafoneze subventiile celor care fac performanta si sa le dam bani celor care beau subventia la carciuma. As lua subventia complet si as folosi banii sa curat toate canalele, drumurile, miristile, toate zonele învecinate. În doi-trei ani am putea rezolva problema."