Profitul agricol nr. 26
4 iulie 2018
Farm Bill-ul american, un fel de PAC mai flexibil...

Acum un an, în interiorul Universitatii Michigan, înconjurat de utilaje John Deere, presedintele Obama semna documentul Farm Bill, echivalentul american al Politicii Agricole Comune europene. Politica pentru fermele americane, gandita pentru cinci ani, fusese aprobata în prealabil de Congres.


Acum, la un an distanta, americanii fac bilanturi. Vor sa vada daca noua politica pentru agricultura îi costa pe contribuabili mai mult sau mai putin decat în trecut.
Conform cifrelor Departamentului de Stat pentru Agricultura din SUA (USDA), într-un an s-a dat startul la 115 programe care se deruleaza în 50 de state, în valoare de 800 de milioane de dolari.

Si biroul responsabil cu evaluarea cheltuielilor federale din Congres (CBO) a dat publicitatii niste cifre. Iar conform acestora, sumele alocate prin Farm Bill ar putea fi mai mari decat cele previzionate.
Mai exact, în exercitiul fiscal 2015-2019, cheltuielile pentru sustinerea agriculturii ar putea ajunge la 15 miliarde de dolari pe an, mai mari cu 1,7 miliarde de dolari decat cele estimate initial (12% în plus).

Pe ce se cheltuie acesti bani? Cu 8,4 miliarde, fermierii americani îsi fac asigurari pentru productie si pentru cifra de afaceri.

Alte cheltuieli pentru sustinerea agriculturii ajung la suma de 6,6 miliarde. Majoritatea acestor bani merg catre ajutoare directe pentru producatorii de cultura mare. In acest Farm Bill, subventiile sunt cuplate la pretul pietei. Si doar pentru aceste subventii sumele vor ajunge la 5,8 miliarde de dolari pe an, desi fusesera estimate la 3,8 miliarde.

Mai multe puteti citi in
Profitul agricol nr 7 din 18 februarie 2015


Citeste si:


Opinii agro-politice
Întrebat ce solutie are compania sa pentru Tanymecus, în conditiile interzicerii neonicotinoidelor, Ioan Enoiu, managerul Naturevo, admite ca insecticide omologabile curand nu exista, însa propune, ca alternativa, o solutie radicala: erbicidarea totala a suprafetelor necultivate: margini de tarlale, margini de drumuri, canale de irigatii si desecare, miristi si, mai ales, parloage. Aceste suprafete aflate în vecinatatea terenurilor cultivate reprezinta focare de îmburuienare si de infestare cu insecte (implicit cu Tanymecus) si boli ale culturilor. Enoiu puncteaza ca prin alte tari "nu exista asemenea nenorociri cu insecte, pentru ca nu se vad alei sau canale necuratate". Fermierii îi dau dreptate, dar, cand vine vorba de solutiile aplicabile sa ajungem "ca afara", parerile difera, chiar radical. În viziunea lui Enoiu "erbicidele totale devin cel mai bun insecticid". El are un punct de vedere radical în privinta parloagelor, considerand ca cei care nu-si cultiva terenurile si nici nu le întretin ar trebui sa fie responsabili de pagubele pe care le aduc culturilor învecinate. "Este cate un proprietar care are un hectar în mijlocul unei suprafete mari, de 100 de hectare. Si nu vrea sa faca nimic cu terenul lui. Nici nu-l cultiva, nici nu-l da în arenda. Pentru ca legislatia nu îl pedepseste daca produce daune culturii din vecinatate. Daca ar fi pus sa achite despagubiri, ar da terenul imediat, sa scape de el. UE vrea sa plafoneze subventiile celor care fac performanta si sa le dam bani celor care beau subventia la carciuma. As lua subventia complet si as folosi banii sa curat toate canalele, drumurile, miristile, toate zonele învecinate. În doi-trei ani am putea rezolva problema."