Profitul agricol nr 27
12 iulie 2017
Radiografia unei sanse pierdute: cercetarea legumicola

Dupa aproape 50 de ani petrecuti la institutul de la Vidra, se poate spune despre dr. Victor Lacatus ca este un personaj ancorat īn realitatile legumiculturii romanesti. Pasiunea pentru cercetare īl face sa spuna lucrurilor pe nume.

La ora actuala, cercetarea din legumicultura se mai realizeaza la institutul national de la Vidra, īn trei statiuni, la Buzau, Bacau si Iernut, la centrul de la Dabuleni si īn Bucuresti, la Institutul Horting.
Fiecare din unitatile acestea se confrunta cu probleme īn ce priveste resursa umana. Varsta medie a cercetatorilor este ridicata. Tinerii absolventi ai facultatilor de profil nu doresc sa se angajeze īn cercetare din cauza salarizarii. "Si nici macar altceva nu li se poate promite, ca de exemplu o specializare īn strainatate. Si atunci, cum sa atragi tinerii?", se īntreaba Victor Lacatus. "Trebuie sa terminam cu uniformizarea salariala. Daca avem un cercetator de valoare trebuie sa īl platim corespunzator".

In momentul de fata, principala activitate din cercetarea legumicola este producerea de samanta. Unitatile de cercetare se ocupa preponderent cu selectia conservativa - mentinerea caracterelor originare ale soiurilor, la materialul biologic unde este mentinator, pentru a produce cele doua verigi, prebaza si baza, de unde se obtine samanta comerciala. "Fondurile s-au dat exclusiv pentru producerea de samanta. A fost o orientare deloc favorabila. Am fost un sustinator al activitatii de ameliorare, de creare a soiurilor si hibrizilor noi. Pentru acesta opinie, unii mi-au spus ca nu ar fi trebuit sa fiu director stiintific la Vidra. Din pacate, institutiile abilitate sa asigure un cadru economic normal activitatii de cercetare nu si-au facut treaba sau nu au fost lasate sa si-o faca. S-a īncercat dezvoltarea cercetarii īn universitati, dupa model occidental. Din pacate, la noi, cercetarea din universitati este īnca departe de ceea ce fac unitatile de cercetare īn prezent, nu vorbim de realizarile din trecut. Cu riscul de a-i supara pe unii, un profesor bun este acela care cunoaste la zi rezultatele cercetarii si preda studentilor acele rezultate. Meseria de profesor este alta fata de meseria de cercetator. Respect enorm meseria de profesor. Exista profesori foarte buni care sunt si buni cercetatori, dar din pacate sunt extrem de putine cazuri de acest fel", apreciaza Victor Lacatus. "Sunt carti si manuale elaborate īn ultimii cinci ani īn care gasesti rezultate care sunt depasite de mult. Din pacate autorii nu cunosc ultimele rezultate din cercetare".

Recent la MADR s-a desfasurat o licitatie de proiecte. Sunt un balon de oxigen, din punct de vedere financiar, pentru unitatile de cercetare. A fost vorba de proiecte sectoriale, iar suma pusa la bataie a fost de 1,5 milioane de euro. Pentru trei ani. Pentru toate unitatile de cercetare legumicole.
"Este foarte putin, extraordinar de putin", crede Lacatus. "Din sapte proiecte analizate, majoritatea au ca tema crearea de soiuri si varietati. Dupa opinia mea, pot fi abordate īn viitoarele proiecte de cercetare teme ca: implementarea tehnologiilor de precizie, managementul resturilor vegetale, eficienta tehnologica si economica a sistemelor inovative de irigare si fertilizare la diferite culturi sau specii de legume, managementul materiei organice si a unor subproduse de tip fertilizant organic etc. In occident se discuta, se lucreaza la un nivel la care doar o parte dintre cercetatorii nostri ar putea face fata. Este o diferenta de informare si chiar de pregatire, regretabila de altfel."

Ce se īntampla acum si ce perspective mai exista?

"Strategia ultimilor ani a fost aceea de supravietuire. Oamenii s-au adaptat la aceasta situatie, numai ca acest lucru pe termen lung īnseamna, ca sa ma exprim plastic, boala lunga, moarte sigura. Sunt situatii cand oamenii din statiuni, cercetatorii, nu si-au īncasat salariile de luni de zile, uneori si ani. Efectul a fost ca doar 25% din personalul initial a mai ramas. Nu se poate ca o statiune sa nu aiba experiente de lunga durata īn campuri stationare. Daca analizam, constatam nu o stagnare, ci mai rau, un regres continuu, an de an. De multe ori, statiunile noastre au suferit datorita managementului greoi, neadaptat la realitatile prezentului.
Pe de alta parte, nu putem folosi ad litteram rezultatele cercetarii din strainatate. Nimeni nu s-a ridicat īn lume fara o cercetare proprie. Cercetarea nationala se poate dezvolta sau, mai degraba, poate aborda chestiuni specifice, cum ar fi gustul si calitatea nutritionala a legumelor autohtone (continutul īn licopen a tomatelor, concentratia de caroten a morcovilor, nivelul de substante aromatice la telina etc)."
O analiza rece a situatiei, dar, din pacate, dureroasa. O analiza facuta cu patima omului care si-a petrecut o viata īntreaga īn cercetare...

Razvan COTIANU


Citeste si: