Profitul agricol nr.34
12 septembrie 2018
Masuri privind combaterea ambroziei

În sedinta Guvernului din 5 septembrie au fost aprobate normele metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia.
Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului si Ministerul Sanatatii vor realiza anual campanii de informare si constientizare, stabilind masurile ce se impun pentru limitarea ariei de extindere si eradicarea acestei plante. Totodata, vor crea o pagina speciala de prezentare a buruienii ambrozia pe site-urile proprii.

Campania de informare, precum si stabilirea suprafetelor de teren infestate cu buruiana ambrozia vor fi realizate înca din anul 2018.
Autoritatile locale vor identifica anual terenurile infestate cu ambrozia de pe raza teritoriala a unitatilor administrativ teritoriale si vor soma proprietarii sau detinatorii acestora în vederea luarii masurilor necesare pentru evitarea instalarii sau raspandirii acestei buruieni.

Verificarea si constatarea nerespectarii de catre proprietarii sau detinatorii de terenuri infestate cu buruiana ambrozia a dispozitiilor din somatie se realizeaza de catre o comisie mixta, constituita prin ordin al prefectului, formata din specialisti desemnati din cadrul directiilor pentru agricultura judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, comisariatelor judetene ale Garzii Nationale de Mediu, directiilor judetene de sanatate publica si autoritatii publice locale pe a carei raza teritoriala se face controlul. Totodata, comisia mixta are competenta aplicarii sanctiunilor prevazute de Legea nr. 62/2018.
Implementarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, aprobate prin proiectul de hotarare, va conduce la diminuarea focarelor infestate cu buruiana Ambrosia artemisiifolia, a cantitatii de polen eliberata în atmosfera si implicit la mentinerea unui mediu sanatos pentru populatie.

Cercetarile efectuate în state din Uniunea Europeana au condus la concluzia ca speciile de plante care apartin genului Ambrosia afecteaza în mod grav o parte din populatie, prin alergiile pe care le produc. Dintre acestea, cea mai nociva si mai raspandita este Ambrosia artemisiifolia, planta fiind nociva prin efectul si cantitatea de polen pe care o raspandeste în atmosfera cu ajutorul vantului, în lunile de vara.
Prezenta acesteia este semnalata în mai multe judete din partea de vest a tarii, fiind o specie invaziva, cu raspandire în multe areale, iar cantitatea mare de polen eliberata a determinat o crestere masiva a numarului de persoane care au reactii astmatice sau care manifesta diferite forme alergice severe, cauzand boala numita "febra de fan".


Citeste si:


Opinii agro-politice
Fermierii pot sa-si pregateasca singuri o baza de angajati calificati, prin stagii de practica. Este o solutie care ar putea aduce anual între 5.000 si 10.000 de tineri în campul muncii, spune Florin Constantin, fondator al firmei Agxecutive, care de-a lungul experientei sale în firme de agribusiness a integrat destui studenti. Criza de forta de munca se resimte în mai toate domeniile. Fermele nu sunt deloc o exceptie. Ba din contra, forta de munca este acum o preocupare mai presanta chiar decat pretul inputurilor sau al cerealelor, constata Florin Constantin. "Sunt fermieri care si-au chemat copiii care lucrau în IT pentru ca nu avea cine sa conduca tractoarele si sa lucreze alaturi de ei. Iar unele firme de agribusiness se uita spre lucratori din Sri Lanka sau Vietnam pentru munci necalificate". Ne confruntam cu o lipsa a fortei de munca pentru ca ea a emigrat masiv în ultimii ani. Cumva mirajul muncii în Spania sau Italia s-a exercitat, iar noi nu am stiut sa îl contrabalansam cumva. Si la nivelul angajatilor cu studii superioare stam rau. 70-80% din absolventii de USAMV-uri nu raman în agricultura. Se mai gandeste cineva ca o generatia de specialisti se pregateste sa iasa la pensie si mai bine de jumatate dintre fermeri se vor retrage în cel mult 10 ani? În acest context, o solutie poate veni de la ferme si de la firmele de inputuri, propune Florin Constantin. Fiecare poate sa pregateasca liceeni si studenti, în programe de stagiatura în timpul vacantelor.