Profitul agricol nr 17
3 mai 2017
Pericole stiute si nestiute ale viitoarei PAC

dr. ing. Daniel BOTANOIU

Uniunea Europeana, prin intermediul Politicii Agricole Comune, trebuie sa faca fata unui numar insemnat de provocari, unele nestiute, chiar imprevizibile. De aceea, UE trebuie sa faca o alegere strategica pe termen lung pentru zonele sale agricole. Pentru a scoate in evidenta provocarile, PAC trebuie sa puna in practica o politica economica sanatoasa in contextul unor finante publice care trebuie explicate contribuabililor europeni.

In sinteza, exista cateva obiective strategice care trebuie sa fie urmarite:
- Conservarea de o maniera durabila a potentialului de productie alimentar al UE pentru a asigura securitatea alimentara pe termen lung a europenilor; de asemenea, Europa isi propune sa contribuie la acoperirea cererii mondiale in marfuri alimentare.
Recentele episoade legate de instabilitatea pietelor, exacerbate adesea de schimbarile climatice, fac ca presiunea ce se exercita asupra pietelor sa fie, in continuare, mare.
Capacitatea Europei de a-si asigura securitatea alimentara constituie principala alegere pe termen lung .
- Sustinerea comunitatilor agricole care furnizeaza europenilor marfuri alimentare variate, de calitate si valoroase, produse de o maniera durabila, in respect fata de mediu, de calitatea apei, de sanatatea si bunastarea animalelor, de sanatatea plantelor si cea a oamenilor. Administrarea resurselor naturale de catre agricultura constituie un element esential al politicii de conservare a peisajului rural, de lupta contra pierderii biodiversitatii, de atenuare a efectelor schimbarilor climatice si de adaptare la aceste schimbari.
- Asigurarea viabilitatii colectivitatilor rurale pentru care agricultura constituie cea mai importanta activitate economica, care creeaza locuri de munca la nivel local si reprezinta sursa multiplelor avantaje economice, sociale, de mediu si teritoriale.
O diminuare puternica a productiei locale are efecte directe asupra cantitatii de gaze cu efect de sera si asupra peisajului local, limitand totodata posibilitatea consumatorilor de a alege.

Agricultura face parte integranta din economia si societatea europeana. In ce priveste efectele indirecte, toate reducerile de activitati agricole in Europa vor duce la diminuarea PIB-ului, la diminuarea locurilor de munca si la cresterea numarului de persoane asistate, in special pe lantul agroalimentar, care este tributar sectorului primar agricol al UE.
Agricultura europeana furnizeaza materii prime de mare calitate, competitive si sigure atat pentru sectorul alimentar cat si pentru cel nealimentar.
Este firesc ca in absenta sustinerii agriculturii sa discutam de depopularea zonelor rurale, ceea ce duce la aparitia de consecinte nefaste de mediu si sociale destul de importante.
Reforma PAC trebuie sa fie realizata corect, daca ne dorim consolidarea competitivitatii, ameliorarea utilizarii resurselor fiscale si optimizarea beneficiilor aduse europenilor.
Obiectivul care trebuie stabilit este cel legat de o crestere mai durabila si mai inteligenta a agriculturii, cu produse obtinute exclusiv din mediul rural european.
Pentru a atinge aceste obiective, PAC trebuie sa aiba un buget consistent care sa tina cont de solicitarile pietei, constituit din primul Pilon (mai axat pe ecologie si mai echitabil) si un al doilea Pilon, care sa ofere avantaje legate de competitivitate si inovare, sa ofere raspunsuri la schimbarile climatice si la cele de mediu.
Aceasta va permite agriculturii UE sa isi exploateze potentialul sau productiv latent, mai ales in noile state membre si, prin urmare, sa contribuie la realizarea obiectivelor din strategia Europa 2020.
Faptul ca ajutoarele trebuie sa fie orientate catre agricultorii activi si catre remunerarea serviciilor colective furnizate societatii de catre fermieri, permite ameliorarea eficacitatii si rentabilitatii acestor ajutoare si consolidarea legitimitatii PAC.

Procesul de reforma al PAC

Principalele obiective ale PAC, enuntate in tratatul de la Roma, au ramas aceleasi de-a lungul anilor. In acelasi timp, procesul de reforma, inceput odata cu anii ‘90, a dus la modificarea acestei politici. Instrumentele de realizare a obiectivelor au evoluat considerabil. Astazi discutam de doi piloni complementari, primul bazat pe platile directe si masurile de gestionare ale pietelor si cel de-al doilea bazat pe masurile multianuale de dezvoltare rurala.
Introducerea platilor directe a dus la o coerenta mai mare a reformelor axate pe piata si pe consolidarea competitivitatii sectorului agricol. Agricultorul a fost incurajat sa se adapteze noilor conditii de pe piata. Platile directe decuplate constituie o sustinere a venitului de baza si o sustinere a productiei de bunuri solicitate de societatea europeana.
Politica de dezvoltare rurala are in vedere promovarea competitivitatii, administrarea durabila a resurselor naturale si dezvoltarea echilibrata a zonelor rurale. Aceasta politica are nevoie de masuri adaptate mediului rural. Ele trebuie sa confere statelor membre, prin cofinantare, supletea necesara pentru a reglementa, la nivel national, problemele cele mai stringente.

O alta initiativa legata de PAC, este politica de calitate. Pentru viitor, agricultura trebuie sa fie in masura sa ofere bunuri de interes public, ca atare o politica publica va fi foarte necesara. Aceste bunuri insa, nu pot fi remunerate si reglementate cum trebuie numai prin functionarea normala a pietelor.
Disparitia sustinerii publice va duce la concentrarea productiei agricole in anumite zone care beneficiaza de conditii favorabile, devenind practic o agricultura mai intensiva, in timp ce in zonele mai putin competitive activitatea agricola va fi marginalizata.
De aici, va aparea fenomenul de abandonare a terenului. Aceasta evolutie a lucrurilor se traduce prin cresterea presiunii asupra mediului si deteriorarea habitatelor valoroase, cu consecinte economice si sociale grave cum ar fi diminuarea ireversibila a capacitatii de productie a agriculturii europene.


Citeste si: