Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Vanzarile Claas au facut o figura frumoasa in 2012

Vanzarile constructorului german au atins 3,436 miliarde de euro. "Rata rentabilitatii comerciale este de 9%" spune Mihai Flucsa, din staff-ul Claas Romania. Din acesti bani, au investit ceva mai mult de 300 milioane de euro in dezvoltare si cercetare.
Un an prosper se face doar cu vanzari mai mari. Claas si-a marit vanzarile de utilaje agricole cu aproximativ 10% in 2012. Staff-ul companiei doreste sa mentina acest procent si in anii urmatori, ba chiar sa-l creasca.

"La temelia succesului de piata al Claas a stat si sta in continuare forta inovatoare si nivelul ridicat de experienta tehnica al angajatilor sai. Acest lucru reiese in mod clar si in virtutea numeroaselor trofee, medalii de aur si de argint castigate la targuri internationale, precum si premii obtinute atat in Germania, cat si in strainatate," spune Flucsa.

Valoarea totala a investitiilor in echipamente noi si linii de productie moderne se ridica la suma de 127 de milioane de euro. Adaugata la cele 177 de milioane de euro reprezentand cheltuieli de cercetare si dezvoltare, investitiile totale s-au ridicat la suma de 304 milioane de euro in exercitiul financiar 2012.

In contextul general, cei mai multi cumparatori de tehnica Claas sunt din Europa de Vest.
Daca tarile din sud au dat dovada de o stare de spirit mult mai modesta, fermierii si contractorii din Germania, Franta si Marea Britanie au generat vanzari semnificative.
Pe pietele de utilaje agricole din Europa Centrala s-au inregistrat rezultate foarte bune, in timp ce dezvoltarea pietelor din Europa de Est a cunoscut variatii in timpul ultimului exercitiu financiar.

Andrei OSTROVEANU


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!