Istoric, raspandire si biologie
Una dintre cele mai periculoase buruieni care a invadat in ultimele doua decenii pajistile de deal si montane de la noi este Pteridium aquilinum (L) Kuhn - denumita popular feriga mare, ferega, tolul lupului, cerga ursului etc.
Ferigile sunt considerate printre primele plante aparute pe Terra in urma cu 50 pana la 350 milioane de ani. In Europa, prezenta sa este mentionata in Anglia inca din neolitic si in Finlanda in urma cu 1.500 ani. In tara noastra se precizeaza faptul ca Pteridofitele, ca increngatura a regnului vegetal din care face parte si feriga, au avut cea mai mare dezvoltare in era primara, la mijlocul si la sfarsitul ei. Ele realizeaza o vegetatie luxurianta a carei resturi au dat nastere unor bogate zacaminte de carbuni de calitate superioara, cum este antracitul si huila, care se exploateaza in prezent la Petrosani, Petrila si alte locatii din Valea Jiului.

Feriga este o planta ubicvista, tolerand in faza saprofita (feriga cu spori) o gama larga a pH-ului din sol (3-8,5). Optimul sau se situeaza in Europa intre 3-5,5, dar se dezvolta si pe soluri cu valori mai mari ale pH-ului de 5,5-7,5 acide pana la neutre spre usor alcaline.
De-a lungul timpului, specia Pteridium aquilinum s-a adaptat la diferite conditii de clima si sol, avand o larga raspandire pe glob, dar cu o pondere mai mare in zona temperata. Pteridium aquilinum este o specie erbacee perena, cu rizomi grosi, ramificati lung, cu un numar mare de muguri din care se formeaza frunzele, care ajung la 1-2 m inaltime si au limbul triunghiular-oval, de 3-4 ori penat-sectat, cu segmentele pieloase, glabre. Pe partea inferioara a frunzei se afla spori ce formeaza o linie bruna continua. Maturarea si raspandirea sporilor are loc in perioada iulie-septembrie. Fiecare planta formeaza 200-300 miliarde de spori. In iulie, apar sporangi pe dosul frunzelor, grupati in spori liniari, protejati de o induzie rudimentara, cu cili marunti pe marginea lobilor.
Inmultirea plantei se face asexuat prin spori si pe cale vegetativa prin rizomi. Sporii determina extinderea considerabila a arealului de infestare, in timp ce rizomii asigura indesirea pe suprafata respectiva dupa instalare. Sporii ajunsi in conditii favorabile germineaza si iau nastere formatiuni lamelare de culoare verde, numite protale, pe care se formeaza anteridii cu anterozoizi si arhegoane cu cate o oosfera. Dupa fecundare, pe fiecare protal se va forma un singur zigot, care da nastere prin diviziuni mitotice separat unui embrion din care va rezulta corpul vegetativ caracteristic speciei.

Instalarea plantelor de feriga din spori se face in aproximativ 3 ani. Inmultirea vegetativa prin rizomi este deosebit de puternica. S-a constatat ca, pe o pajiste invadata de feriga, se afla pana la 80-120 tone de rizomi, pe care se afla aproximativ 1 milion de muguri capabili sa formeze noi rizomi si muguri. Capacitatea de ramificare a rizomilor este foarte mare. Feriga de camp prezinta in sol rizomi grosi de 1,5-3 cm diametru, in care se acumuleaza substantele de rezerva si alti rizomi mai subtiri situati la suprafata. Toate aceste insusiri iesite din comun fac ca aceasta planta daunatoare sa fie greu de combatut.

Factori favorizanti si daunare
Extinderea ferigii mari a fost favorizata de defrisarea haotica a padurilor, scaderea tot mai pronuntata pana la abandon a incarcarii cu animale a pasunilor seminaturale fiind prezenta si in fanete, livezi de pomi si vii parasite.
Pentru ca foloseste intens apa, hrana si lumina, feriga este un concurent puternic pentru celelalte plante din covorul vegetal al pajistilor. In plus, s-a stabilit ca frunzele ei elibereaza substante fitotoxice, care cu ajutorul precipitatiilor ajung in sol. Este posibil ca aceste substante (alelopatice) sa constituie un factor limitativ pentru dezvoltarea altor plante, mai puternic decat concurenta pentru hrana, apa si lumina. Feriga reduce in pasuni cantitatea de furaj disponibil, iar in conditiile in care este consumata, da un gust amar laptelui, untului si branzeturilor si cauzeaza intoxicari animalelor. Intoxicarea este mai frecventa la taurine, cabaline si mai rara la ovine si porcine. Ea se poate manifesta sub forma unei avitaminoze, pe fondul prezentei unei thiamine ce produce o intoxicare puternica, avand aceleasi simptome ca si cancerul. Aceste toxine se pot transmite prin lapte si pot contamina oamenii.
Riscurile sunt mai ridicate atunci cand vacile pasuneaza devreme zonele infestate cu feriga. Cercetarile recente au pus in evidenta actiunea cancerigena asupra animalelor si omului, din cauzat sporilor ferigii care se raspandesc toamna.

Metode de combatere
Dintre metodele de combatere le amintim pe cele mecanice, termice, biologice si chimice. Avand in vedere caracteristicile speciei Pteridium aquilinum, metodele de combatere trebuie sa se bazeze pe fiziologia sa: schimburile care au loc la nivelul mugurilor dorminzi, continutul in glucide, ciclurile de translocare ale acestora etc. Planul de combatere trebuie sa fie intocmit pe termen lung si sa tina seama de o serie de aspecte in luarea deciziilor: conservarea naturii (flora, fauna); sanatatea umana si animala; cresterea productivitatii terenurilor; prevenirea eroziunii solului; calitatea peisajului si alte considerente silvice, arheologice, economice etc.

Combaterea mecanica a speciei Pteridium aquilinum, cosirea, tocarea (zdrobirea), calcarea cu animale si discuitul sunt cele mai frecvent mentionate in literatura de specialitate. Primele trei trebuie sa fie realizate in perioada de crestere intensa a ferigii.
Aratul si discuitul distruge o parte din rizomi si ii expune la actiunea gerului, dar in majoritatea zonelor de deal si munte, aratul este greu de realizat din cauza pantelor accentuate, neuniformitatii terenului, roca la suprafata, lipsei cailor de acces, etc.
In ceea ce priveste actiunea animalelor asupra acestui tip de vegetatie, ea nu se poate exercita cu mare eficacitate, din cauza particularitatilor biologice ale ferigii si conditiile in care se instaleaza. Astfel, rizomii bine aprovizionati in substante de rezerva situati in profunzime in sol sunt inaccesibili calcarii de catre animale, care nu pot actiona decat asupra frunzelor. Principiul epuizarii rizomului, ca singura modalitate de actiune prin animal, necesita o perioada lunga de timp si cu incarcatura instantanee ridicata, astfel ca nu exista decat rare situatii de control al ferigii prin animal.
Simpla utilizare a pasunatului extensiv, corespunzand la aproximativ 60-90 de zile de pasunat/ha si o incarcatura instantanee de 1.000 kg greutate vie/ha, a determinat o reactie defensiva a ferigii manifestata printr-o crestere a densitatii frunzelor (30-40 frunze/mp) la sfarsitul lui iulie, o reducere a inaltimii cu aproximativ 50% fata de neexploatate, respectiv o productie anuala de 5 to/ha SU de feriga fata de 9 to/ha SU de feriga in situatia de abandon.

Taurinele au o eficienta mai mare decat ovinele in combaterea ferigii, dar trebuie avut grija ca animalele sa fie hranite corespunzator, inainte de a fi introduse pe suprafetele cu feriga, pentru a se evita cazurile de intoxicare.
Combaterea termica prin incendiere: frunzele uscate si tulpinile ard foarte bine, ele fiind utilizate in trecut drept combustibil. Desi s-a constatat ca rizomii sunt sensibili la temperaturi de 45°C si isi inceteaza activitatea la 55°C, rezistenta la foc se explica prin faptul ca ei se formeaza la adancimi mai mari in sol.
Inmultirea prin spori poate fi avantajata pe suprafete incendiate, ca urmare a alcalinizarii solului, acestia intalnind conditii optime de pH (5,5-7,5) pentru dezvoltarea protalului. Incendierea poate avea ca efect diminuarea sau cresterea gradului de acoperire cu feriga. Aceasta depinde de intensitatea focului, de climat si de celelalte specii din covorul ierbos. Astfel, feriga se gaseste adesea in asociatie cu Calluna vulgaris. Dupa un foc usor sau moderat, Calluna vulgaris aflata in stadiu tanar poate regenera relativ repede si sa fie competitiva cu feriga. De asemenea, incendierea nu se recomanda pe terenurile in panta, datorita riscului mare de aparitie a eroziunii solului.
Combaterea biologica face apel la o insecta din Africa de Sud (Parthenodes angularis) raspandita pe ferigi. Este o molie ale carei larve traiesc in rahis, atacul lor determinand uscarea frunzei de feriga. Feriga este o planta viguroasa, astfel ca este putin probabil ca o singura specie de Parthenodes sa o combata cu succes. Totusi studiile incepute in Anglia cu alte 4 specii de insecte Eupteryx maigudoi (Africa de Sud), Conservula cinisigna (Africa de Sud) si alte doua neidentificate (din Tasmania si Africa de Sud) sunt incurajatoare si, in asociere cu ciuperci, poate constitui o solutie permanenta de combatere a ferigilor la un pret scazut. In Noua Zeelanda au fost identificate ciuperci care paraziteaza in special frunzele de feriga, iar unele chiar si rizomii: Asochyta pteridis, Crytomicina pteridis, Rhophographus pteridis si Fusarium sp.
Combaterea chimica s-a impus dato-rita rezultatelor limitate si dificultatilor de combatere ale speciei Pteridium aquilinum prin metodele mecanice, termice si biologice.
Cele mai bune rezultate pentru conditiile tarii noastre s-au obtinut cu erbicidele Glean 50 g/ha, Arsenal 6 l/ha si Asulox 6 l/ha, aplicate 2 ani consecutiv in stadiul de dezvoltare maxima a aparatului foliar pana cand ramura principala este nelemnificata cu efect de 80-100%. Cantitatea de apa pentru stropit este intre 400-600 litri/ha pentru a se imbiba bine frunzele. In urma erbicidari, gramineele perene au supravietuit dupa Glean si au fost distruse dupa Arsenal. Toate erbicidele recomandate dupa aplicare au un efect fitotoxic redus in sol, permitand dupa 2-3 saptamani efectuarea unor lucrari de suprainsamantare sau reinsamantare si dupa o luna pasunatul si cositul in conditii de normalitate.

dr. ing. Teodor MARUSCA,
Director general ICD Pajisti - Brasov