Nu exista stat pamantean care sa nu aiba Constitutie. Mai mult sau mai putin democratice, generale sau mai explicite in termeni etc, sunt caracteristici pe care constitutiile le imbraca. Unele constitutii au "varste" considerabile (San Marino din 1600, SUA din 1789), pe cand, cele mai multe state s-au constituit si implicit si-au adoptat constitutii dupa conflagratii si divizarea marilor imperii. Razboiul Crimeii (1853-1856), ultima mare conflagratie avand pretext religios, a oferit o oportunitate istorica pentru Moldova si Muntenia. In urma Pacii de la Paris (18-30 martie 1856) judetele Cahul, Bolgrad si Ismail se integreaza in granitele Moldovei. O comisie este trimisa in Principate sa propuna "bazele viitoarei lor organizari". Dupa adunarile ad-hoc din 1857, rezolutiile divanelor celor doua tari erau identice: unire, autonomie, print strain si adunare legiuitoare reprezentativa. De retinut ca intrebarile, la care divanele trebuiau sa raspunda, au venit (in plic) si atunci ca si de multe alte ori in istoria recenta. In 7 martie 1858, prin Conventia de la Paris, se stabilesc de catre Marile Puteri regulile ce urmau sa se aplice pentru alegerea domnilor in cele doua tari si institutiile comune ce urmau a se infiinta. Desi Principatele ramaneau sub semiluna turceasca (pana la 1877), marele pas al unificarii fusese facut. Dupa alegerea lui Cuza in ambele tari (17-24 ianuarie 1859) incep betele-n roate tipice neamului nostru. Reformele si modernizarile necesare structurilor statului au intampinat mare rezistenta in implementare. Aceleasi categorii de motive ce i-au determinat pe turci sa renunte la domn autohton si sa introduca fanarioti (Moldova 1711-1821, Muntenia 1716-1821) au constituit motive si pentru Puterile Garante sa mentina (dupa caderea lui Cuza) ideea principelui strain ca singura optiune. Constitutia din 1864, denumita oficial Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris, poate fi considerata primul act constitutional al romanilor si inceputul bicameralismului (se infiinteaza Senatul) in Romania. In 1866, apare prima Constitutie moderna (Carol I), avand ca model actul fundamental al Belgiei, iar in 1923 Constitutia Romaniei Mari (una dintre cele mai apreciate legi fundamentale a timpului). In 1938, se instituie dictatura carlista, iar in 1948, 1952 si 1965 Constitutiile sunt dictate de regimul comunist.
Constitutia din 1991 (fara modificari de substanta la revizuirea din 2003) se constituie in subiect de disputa in actiunile prezente de modificare.

Scopul si ratiunea de a exista a unei constitutii democratice este protectia drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor. Modificarea Constitutiei ar trebui sa vizeze cresterea gradului de incredere in autoritatile publice si consolidarea nivelului de siguranta al cetatenilor. Din temele trambitate de politicieni: Definirea mai clara a ariei de competenta a puterilor statului; Disfunctionalitati intre Presedentie, Guvern, Parlament etc; Rolul CCR; Forma de organizare a statului; Organizarea administrativ-teritoriala (?); Aplicarea referendumului privind parlamentul unicameral si 300 de parlamentari etc. Nici una din aceste teme nu vizeaza protectia drepturilor cetateanului si, de aceea, ne putem astepta la lucruri ascuse ce ar putea fi puse pe tapet in perioada urmatoare. Inclusiv la pretentii din partea unor minoritati.

Daca lucrurile vor merge inspre definirea unui statut clar al UE (prin adoptarea unui nou tratat dupa 2014), renuntarea la o serie de elemente de suveranitate in favoarea Uniunii va determina o noua modificare (de mare fond) a Constitutiei. Mutarea va veni, ca si mai totdeauna, "in plic". Prea multi spun ca Romania a aparut si a trait doar din aranjamente la masa verde. Cred ca a venit timpul sa dovedim ca nu este asa!