Lemken si-a deschis filiala in Romania
Dupa ani de vanzari in care constructorul german Lemken a vandut in exclusivitate prin Agrocomert Holding si dealerii acestuia, acum compania a preluat vanzarile in propriile maini. Asta nu inseamna ca si-a stricat relatia de prietenie si de afaceri cu Agrocomert. Din contra. Compania timiseana ramane in continuare unul dintre cei mai importanti dealeri al produselor Lemken.
Noul plan de afaceri al Lemken priveste cu seriozitate piata romaneasca, unde vrea sa obtina cifre mai mari si sa aiba mai multi dealeri, ca in Vest, explica decizia constructorului Franz Jakoby, directorul general pentru Romania. El crede ca infiintarea filialei este un proces firesc de evolutie. Nu vindem, ci doar facem marketing, punem in functiune si scolarizam vanzatorii si oamenii de service ai dealerilor.
In momentul de fata, produsele Lemken sunt distribuite de Agrocomert Holding S.A. din Timisoara, AgroWest din Cernat, jud. Covasna, Agricola Moldova din Tiganasi, jud. Iasi, ProAgroService din Constanta, Serv Class din Braila, Technoland din Urziceni, Toradu Multiservice din Roman.
Filiala din Romania nu-si propune sa devina foarte mare. Trei ori patru oameni sunt suficienti in primii ani, crede directorul Jakoby. Si doi oameni ultra-specializati pentru service, care sa completeze si sa ajute oricand oamenii de service ai dealerilor. Lemken este o companie cu un bun renume, apreciaza Franz Jakoby. Suntem cunoscuti pentru cele mai bune pluguri din lume.
ANDREI OSTROVEANU