Prin Hotarare de Guvern, termenul de depunere la APIA a cererilor de ajutor specific de catre producatorii de lapte si carne de ovine din zonele defavorizate a fost prelungit pana la 13 decembrie.
Ca motiv pentru care autoritatile au extins termenul pana la care se puteau depune cererile a fost adus faptul ca 2013 reprezinta primul an de aplicare a schemei de ajutor specific pentru crescatorii de ovine/caprine. In plus, numarul de cereri depuse pana in prezent a fost foarte mic.
De subventie pot beneficia crescatorii de ovine/caprine persoane fizice, persoane juridice si/sau PFA, intreprinderi individuale sau familiale care detin exploatatii cu cod primit de la ANSVSA, localizate in zonele defavorizate. Acestia trebuie sa depuna o singura cerere pe beneficiar pentru toate exploatatiile detinute. Cererea se depune la centrul judetean APIA pe a carui raza teritoriala se afla exploatatia.
Hotararea de Guvern prevede si simplificarea documentatiei necesare pentru solicitarea ajutorului specific, creandu-se astfel posibilitatea depunerii unui singur tip de document care sa ateste eligibilitatea animalelor pentru care se solicita sprijinul financiar, luandu-se in considerare situatiile concrete din teritoriu referitoare la miscarea animalelor.
Pentru a beneficia de acest sprijin, fermierii trebuie sa aiba un efectiv de 50-300 capete de femele ovine/caprine, iar varsta animalelor sa fie de minimum un an la data de 31 august. De asemenea, animalele trebuie sa fie identificate si inregistrate in Registrul national al exploatatiilor, iar fermierul sa detina registrul individual al exploatatiei. In plus, animalele trebuie sa fie mentinute pe o perioada de 100 de zile de la termenul limita de depunere a cererilor.
Plafonul maxim alocat ajutorului financiar specific este de 6,7 milioane euro, iar cuantumul maxim este de 6,5 euro/cap de animal. Dintr-un efectiv de 9,3 milioane de ovine, se estimeaza ca 1,6 milioane de capete sunt in zonele defavorizate.
Sprijinul suplimentar va fi de 50% fata de cel primit de fermierii care sunt in afara zonelor defavorizate.