Alexandru Lapusan
Ziua de nastere a poetului nostru national a trecut. Bibliotecara a citit cateva poezii de Eminescu, poate si doamna de romana a amintit copiilor cate ceva despre poet, dupa care totul a intrat in... anormalul cotidian. Si, apoi, noi preferam comemorarile si nu aniversarile. La comemorari (la ortodocsi... se mai da cate ceva si) putem inventaria realizarile din timpul vietii subiectului. De parca am mai putea inventaria ceva daca nu se nastea! Totusi, acum vorbim despre Eminescu, care este Romanul absolut (P. Tutea). S-a nascut la 15 ianuarie 1850 si, dupa o viata (pe care am mari rezerve ca ne vom stradui cu adevarat sa o descifram) arsa cu o intensitate enorma, se stinge la 15 iunie 1889.
Daca componenta literara a activitatii sale este in cea mai mare parte cunoscuta fiind analizata si publicata, cealalta componenta a preocuparilor: social-economice si politice este inca in curs de prezentare/publicare, fara suficiente si fundamentate analize sau comentarii. Scurta sa evolutie pamanteasca s-a suprapus peste evenimente importante ce au pus bazele formarii Statului Roman Modern (Unirea Principatelor, abdicarea lui Cuza, inscaunarea regelui Carol I, infiintarea unor institutii fundamentale ale statului etc.) sau au influentat evolutia acestuia: razboiul de independenta (1877) si pacea de la Berlin (1878) cand Romania a primit Dobrogea si a pierdut in favoarea Rusiei sudul Bucovinei, formarea Triplei Aliante etc. Dezvoltarea vietii politice interne, precum si intensificarea luptei de eliberare nationala a romanilor din Transilvania, au constituit fondul subiectelor perioadei. Era posibil ca un spirit viu, scolit la Cernauti, Viena, Berlin si Bucuresti, sa nu fie atras de marile curente ale vremii si sa nu formuleze atitudini publice de anvergura fata de diferitele evenimente? Greu de crezut!
Eminescu a avut contacte, in Capitala Austriei, cu intelectuali romani angajati in lupta pentru drepturile romanilor transilvaneni, era membru al organizatiei Carpatii, care dorea o Dacie Mare, fiind preocupat in toate deplasarile sale de problema nationala. In politica interna, dupa cum afirma Titu Maiorescu, Eminescu a fost al 11-lea pilon al Partidului Conservator, in calitatea sa de redactor si apoi redactor sef (1881-1882) la ziarul Timpul. In aceasta calitate, a criticat toate abuzurile si actiunile antiromanesti ale liberalilor. Nici conservatorii (in tabara carora era considerat incadrat) nu au scapat acuzelor lui. Nu de putine ori, in conducerea conservatorilor, s-a pus problema temperarii atitudinilor redactorului de la Timpul.
Situatia tanarului stat romanesc era amenintata de cele doua blocuri (Austro-Ungaria, Germania si Italia pe de o parte si Rusia pe de cealalta) formate in urma razboaielor ruso-turce. Iata ce scrie ziarul francez Secolul XIX: Saraca Romanie! Intre Germania care se joaca cu ea, Austria care cauta compensatii... si Rusia care-si rezerva dreptul de a se servi de dansa la trebuinta si oamenii sai politici care se injuriaza in niste discutii bizantine, cand inamicul este la portile cetatii, ea nu pare ca va trai mult timp. Parca de atunci nimic nu este schimbat. Lipseste doar pozitia antiromaneasca a presedintelui francez de origine ungureasca, Sarkozy!
Urmeaza data fatidica: 28 iunie 1883. Austro-Ungaria rupe relatiile cu Romania (pentru 48 de ore), Bismark ameninta cu razboi, ziarul de limba franceza L'Independence Roumaine este interzis si redactorul sef (Emile Galli) expulzat, societatea Carpatii este desfiintata, la palat se primeste o scrisoare de la cancelaria austriaca privind actiunile pro-romanesti din Transilvania sustinute de grupuri de la Bucuresti etc. Extrem de curios, tot in 28 iunie, atat in ziarul Timpul cat si-n Romanul apare pentru prima data informatia privind imbolnavirea lui Eminescu si, evident, retragerea acestuia din comitetul de redactie (al ziarului Timpul). De aici incepe calvarul si drumul inca necunoscut al Golgotei Luceafarului. Sunt destule voci care spun ca Eminescu nu a fost nici nebun, nici bolnav de sifilis si ca unele caderi nervoase ar fi fost ca urmare a tratamentului din sanatoriul de nebuni, unde a fost si omorat. Acestia constata ca Eminescu era considerat periculos atat de factorii politici interni cat si de noii parteneri externi si acesta ar fi putut fi adevaratul motiv al izolarii si sfarsitului sau. Vom afla vreodata?
Imi doresc ca strainii de neam sau vandutii din neamul acesta, sa nu se straduiasca sa-l incadreze si pe Eminescu la criminali sau antisemiti. Pentru ca el ne-a mai ramas! Conform rigorilor Misiunii Astrale Romania, Eminescu este primul dintre sfintii romanilor!
