Capitolul de libera circulatie a capitalurilor, din negocierile cu UE, prevede o perioada de tranzitie de 7 ani pentru vanzarea terenurilor catre straini. Negocierile pentru acest capitol au fost derulate de catre Ministerul Finantelor, în perioada 2001-2004 si, adaugand 3 ani pana la aderare, Romania a avut, în total, 10 ani perioada de tranzitie. Poate cea mai lunga pe care a obtinut-o un stat membru.
Romania putea deschide oricand capitolul de negociere, dar indicat era sa faca asta cu 2-3 ani înainte de finalizarea perioadei de tranzitie. Nu în ultimul an! Ar fi fost util sa avem o strategie de negociere mult mai ampla pentru a putea deschide subiectul unei posibile prelungiri. Mi-as fi dorit sa obtinem cel putin 3 ani de prelungire a acestei tranzitii, astfel încat, fermierii romani, care abia de 1-2 ani au posibilitatea sa se apropie de fermierii straini ca nivel de subventii, sa aiba o sansa de a-si extinde suprafetele agricole.
Desi, personal, am semnalat în ultimii ani nevoia de a prelungi perioada de tranzitie, oficialii, si nu ma refer neaparat la cei din Ministerul Agriculturii, ci la prim-ministrii care au fost în perioada 2008-2011, nu au generat un astfel de proiect.
Chiar daca în urma negocierilor nu s-ar fi obtinut o prelungire, în urma unei discutii de lunga durata (2-3 ani), Romania putea cere mai mult în privinta subventiilor. Ar fi putut fi o compensare. Nu doar pachetul initial îl puteam negocia, ci si aspecte legate de accesul în spatiul Schengen sau dreptul de munca pentru anumite state vestice (pe care l-am obtinut în cele din urma, dar cu mare taraboi).
Vasile Puscas, cel care a fost în 2004 negociatorul sef pentru Romania, îmi spunea, în urma cu 2 ani, ca ar fi fost posibila aceasta negociere, în care cedarea dreptului de vanzare sa se faca cu anumite compensari. Romania nu a reusit, din pacate, sa obtina nimic. Aveam acest drept, mai ales ca în tratat nu era prevazut nici ca putem, nici ca nu putem sa cerem o prelungire. Puteam sa avem o conditie suficienta, cu atat mai mult cu cat aproape toate statele au gasit cum sa introduca restrictii. Fie restrictii legate de un pret foarte mare pe care multe state membre le-au obtinut mai degraba din ratiuni comerciale. In Austria, pretul unui hectar este de 10-15 ori mai mare decat la noi.
In prezent, Romania nu a putut identifica decat bariere de tip legislativ pentru controlul pietei funciare. Din pacate, legea nu a fost promulgata, iar acest vid usureaza demersul oricarui strain de a-si cumpara teren. Este adevarat ca nu se va face coada în luna ianuarie, pentru ca mai avem înca probleme precum lipsa de cadastru, fragmentare etc, iar aceste lucruri îi tin departe pe potentialii investitori. Dar, nu stim pana cand. Am informatii ca, în ianuarie, s-au facut destul de multe tranzactii cu terenuri pe partea de nord, la Satu Mare-Bihor. S-au vandut parcele de ordinul zecilor de hectare.
Acum, cand deja este tarziu, tot ce se poate face este modificarea în regim de urgenta a legii nepromulgate. S-ar aduce elemente noi, caci modelul este preluat din Franta, unde SAFER este "jandarmul terenurilor".
Valeriu STERIU, deputat UNPR, Comisia pentru Agricultura