Reprezentantii patronatelor fac frecvent declaratii cu privire la evaziunea fiscala pentru diferite produse, precum carne, lapte sau oua. Eu privesc însa cu o anumita îndoiala cifrele respective, pentru ca ele nu se raporteaza la o piata care a fost si a disparut, ci mai degraba la o piata care este banuita ca ar exista.
Fara îndoiala, exista evaziune fiscala în oricare din aceste domenii. Dar este greu sa vedem daca ea este de 30% sau de 100%. Si este greu sa determini masurile care sa o reduca, pentru ca o întalnim pe mai multe paliere: forta de munca angajata la negru, TVA încasata si apoi firme închise, TVA la produse importate pe care nu o mai raportam în nici un fel de statistica etc.
Sunt însa si rezultate care arata solutii în încercarea de a combate evaziunea fiscala. Daca succesul TVA redusa la paine va fi anuntat abia în toamna, dupa un an, putem sa ne uitam înca de pe acum la cateva domenii, precum berea sau tutunul, unde însasi industria a reusit sa elimine o mare parte din competitorii neloiali.
Dar, nu as considera niciodata drept evaziune mica productie. De exemplu, nu cred ca sunt evazionisti micii producatori de lapte sau cei care au 3-5 ha. Mai ales ca ei îsi cumpara multe inputuri cu TVA 24%, pe care nu îl mai deduc. Putem mai degraba vorbi de niste contributori la bugetul statului. Este adevarat ca o parte din ei, poate 15-20%, cumpara la negru inputurile. O fac pe riscul lor si pe cel al vanzatorilor de astfel de produse. Insa ei nu sunt evazionisti, iar statul nu poate conta pe ei în a-si consolida încasarile la buget.
Evident, odata ce acesti mici producatori vor fi fiscalizati, foarte multe sume vor ajunge la bugetul national. Dar, în egala masura, acest lucru ar determina si o perioada de asteptare pentru micii fermieri si o îngreunare a mecanismului de colectare. Caci recuperarea TVA din partea statului nu vine întotdeauna la data la care o asteapta beneficiarul. Tocmai de aceea, asa cum Comisia Europeana îsi propune sa simplifice mecanismele de finantare pentru micii fermieri, cu siguranta o schema simplificata de fiscalizare a micilor fermieri ar fi o solutie care sa îi avantajeze si pe ei, cat si statul.
Micii producatori trebuie încurajati sa existe, asa cum si Politica Agricola Comuna încurajeaza asta. Ar fi pacat ca o fiscalizare a acestora sa determine mai degraba o disparitie a lor. Asa cum s-ar întampla,de exemplu, daca micii producatori de tuica ar intra într-o furca de accize mult prea stransa. Sau daca am merge într-o zona unde produsele traditionale ar fi aliniate la standardele fiscale pe care le au marii producatori. Aceste unitati mici au rulaje modeste si asigura venitul necesar pentru familia producatorului, asa ca ele trebuie atent analizate, pentru a se implementa un sistem corect si coerent de fiscalizare pentru acestia.
Valeriu STERIU