Desi la nivelul Europei s-a vorbit mereu despre o "aterizare lina" pentru iesirea din sistemul de cote de lapte, pentru Romania nu sunt foarte multe elemente care sa genereze aceasta "acomodare". Asta deoarece, în Romania, productia de lapte este destul de diferita fata de cea din Europa. O mare parte din lapte se produce în continuare în fermele cu 3-5 vaci, care au alte probleme fata de cele ale unei ferme mari, comerciale, pentru care cota de lapte reprezenta cu adevarat un element important.
Daca, în 2007, problema principala a fermierilor romani o reprezenta igiena si calitatea laptelui, iar ea a fost deja depasita, acum singurul impediment este competitivitatea laptelui. Fermierul trebuie sa aiba o productie care sa îi acopere toate costurile. In Europa, acest lucru se face printr-o productie mai mare de lapte pe vita furajata. Este un indicator pe care l-am întalnit si noi în Romania înainte de 1989. Si era unul foarte pertinent. Fermele mari europene îsi acopera suficient de bine costurile producand tot mai mult lapte. Mai ales ca multi dintre fermieri îsi produc singuri furajele, profitand de subventiile la hectar semnificativ mai mari din Europa.
In timp ce romanii au trebuit sa investeasca foarte mult pentru a ajunge la nivelul de calitate solicitat de Europa si au în continuare credite pentru tancuri de lapte, echipamente de muls sau uneori chiar pentru ferma în sine, fermierii vest europeni au rezolvat demult aceste probleme. In consecinta, din aprilie 2015, ne vom confrunta probabil cu un decalaj mare între costul unui producator roman de lapte si costul unui producator vest european.
Automat, este nevoie de solutii pentru a acoperi diferenta de costuri. Un sprijin guvernamental este imperios necesar. O formula de subventionare care sa fie corelata cu partea de dezvoltare, de investitii, este absolut obligatorie. Dar, aceasta trebuie implementata tinand cont si de investitiile facute deja. In clipa de fata, un procent mic din fermele modernizate au folosit bani europeni. Multi fermieri au facut asta pe cont propriu.
Am salutat programele de dotare cu tancuri de lapte, pornite în urma cu ceva timp, pentru a sprijini micile ferme pe partea de calitate. Acum, ar fi foarte utila o crestere a sprijinului pe genetica de calitate, pentru o perspectiva mai buna pe cantitatea de lapte produsa. De asemenea, ajutorul pe cap de animal pe care l-am avut în ultimii ani poate sa faca diferenta si sa acopere costurile pentru fermierii care nu au cum sa rezolve decalajul de productie.
O alta cale, pentru care stiu ca exista o initiativa la nivelul MADR, este aceea de a orienta fermele cu vaci de lapte mai putin modernizate catre productia de carne, pentru ca exista o cerere tot mai mare de carne de vita de calitate pe piata romaneasca. Si Guvernul poate sa ajute foarte mult fermele cu vaci de lapte mentinand programul de lapte în scoli (peste 95% din laptele folosit în scoli este din productia romaneasca).
Propunerea mai multor state europene, de modificare a coeficientului de grasime ca solutie de "aterizare lina", ajuta mai mult fermele care au facut modernizari, investitii, decat pe cele mici. Dar, aceste ferme reprezinta 20% din ceea ce se produce azi în Romania. Cred ca orice tip de masuri, inclusiv cele impuse de la Bruxelles, trebuie discutate cu fermierii romani. Dialogul a generat întotdeauna solutii.