Bancile sustin ca riscurile de creditare a afacerilor în agricultura s-au diminuat. Tot acestea sunt de parere ca anul 2014 a fost unul foarte bun în materie de creditare a fermierilor. Cu toate acestea, sunt extrem de multe proiecte pe fonduri europene care nu au putut fi implementate si nu vor putea fi nici pe viitor din cauza lipsei de cofinantare si a lipsei unor politici agricole viabile din partea MADR (cum a fost, de exemplu, programul Fermierul).
Din punctul meu de vedere, nu dobanda practicata de banci este astazi o problema. Problema în implementarea proiectelor care necesita cofinantare tine, în primul rand, de garantarea creditelor. Fondurile de garantare ar trebui sa explice de ce au considerat, în ultima perioada, ca trebuie sa mareasca comisioanele, mai ales la beneficiarii de fonduri UE? De ce se face diferenta între administratiile publice locale, care au comision de garantare între 0,25-0,75%, si persoanele juridice cu afaceri în agricultura, care au comision între 3% si 5%? Fermierii considera aceste conditii abuzive si au dreptate!
O alta conditie impusa de banci, care nu lipseste din nici un contract de finantare, face referire la rulajul bancar. In orice contract de finantare banca impune o conditie de rulaj. Dar, bancile trebuie sa înteleaga ca, în activitatea agricola, cifra de afaceri nu este aceeasi cu rulajul bancar. Aici este o nisa pe care IFN-urile si alte societati de profil au speculat-o. Fermierii trebuie sa se descurce într-un fel, asa ca îsi cauta furnizori care dau inputuri cu plata la recoltare sau fac bartere.
Comisioanele suplimentare care se regasesc în contract sunt o alta problema. Daca fermierul nu a respectat conditia de rulaj, are plus trei puncte procentuale dobanda! Daca vrea sa ramburseze anticipat, trebuie sa plateasca un comision de minim 3%! Cum e posibil ca un comision sa ajunga aproape cat dobanda anuala?
Prin noul PNDR sunt încurajate mai ales start-up-urile. Insa bancile nu le finanteaza decat în anumite conditii. In momentul cand un start-up vrea sa atraga fonduri europene si are nevoie si de cofinantare, bancile îi cer sa vina cu aport de minim 15%. Sau îi cer sa aiba codebitori. Iar codebitor ar putea fi o societate comerciala cu care start-up-ul respectiv va avea relatii comerciale, fie cineva dintr-un grup de firme sau rude apropiate. Insa AFIR considera ca asa se ajunge la crearea de conditii artificiale. Un paradox!
Din momentul în care un fermier si-a depus proiectul si pana îl finalizeaza, are doar cheltuieli. Desi nu are nici un venit, banca doreste sa îi fie platite si rata, si dobanda, chiar din prima luna.
De unde sa plateasca fermierul acesti bani, daca el nu a intrat pe productie?
Ar trebui ca, pe perioada de constructie, bancile sa-l scuteasca de plata ratei si a dobandei. Acela ar fi un sprijin real!
De ce, atata vreme cat avem doua banci cu capital romanesc de stat, CEC-Bank si EximBank, nu se gaseste posibilitatea sa derulam programele prin aceste banci? De ce CEC-ul nu tine pasul cu celelalte banci în materie de costuri?
Toate acestea sunt întrebari pentru care, în perioada urmatoare, împreuna cu bancile si fondurile de garantare, trebuie gasite raspunsuri si solutii, daca vrem ca atragerea de fonduri prin noul PNDR sa se desfasoare într-un ritm normal si sa nu mai existe proiecte reziliate.
George SCARLAT,
deputat PNL, judetul Galati
