Bunicii ne-au învatat ca gunoiul de grajd este printre cele mai de pret produse ale unei ferme. Pe vremuri, mai ales în zonele montane, daca aveai gunoi de grajd, aveai productia asigurata în fiecare an. Pana la aparitia îngrasamintelor chimice, singurul aport de nutrienti pentru culturile agricole era gunoiul de grajd. Ceea ce alta data era "un aur al terenurilor agricole", acum a ajuns "cel mai mare dusman al fermierului din Romania".
Desi poate parea o formulare prea dura, consider ca întregul PNDR 2014-2020 are un singur punct fix, în jurul caruia se învart masurile si submasurile sau platile directe: cel al gunoiului de grajd si al pericolului de poluare cu nitriti si nitrati. Problema poluarii este într-adevar una greu de gestionat, în conditiile în care avem cateva sute de mii de gospodarii individuale care nu iau nicio masura de prevenire a poluarii, de gestionare si depozitare a gunoiului de grajd. Dar asta nu înseamna ca trebuie sa se ajunga la eliminarea completa din sfera de acoperiere a PNDR a unor sate, comune întregi, chiar microregiuni.
M-am lovit prima data de aceasta problema a gunoiului de grajd acum trei luni. In încercarea de a primi clarificari despre rezultatele studiului privind potentialul agricol al tarii, am initiat o întalnire cu reprezentanti AM-PNDR si ICPA. Am aflat cu uimire ca anumite comune, renumite pentru aplecarea fermierilor pentru zootehnie, acum erau trecute drept zone cu potential agricol foarte scazut în cresterea bovinelor si ovinelor. Asta deoarece gunoiul de grajd provenit de la ferme supraîncarca terenurile agricole, generand un risc crescut de poluare a apelor cu nitriti si nitrati.
Consider ca, din acest punct de vedere, se exagereaza. Si spun asta în cunostinta de cauza, caci, avand o ferma zootehnica de familie, vad concret cat gunoi de grajd se produce. Iar daca am împrastia întreaga cantitate de gunoi, nu am reusi sa fertilizam nici macar 10% din terenurile agricole ale comunei. În momentul de fata, aceste comune sunt excluse de la masurile de dezvoltare a agriculturii.
Surprinderea mea a fost si mai mare cand am vazut anexele masurii 4.1 din noul PNDR. Una dintre acestea prevede ca ferma (grajdul) sa "fie situat(a) la o distanta minima de 100 m fata de zonele de protectie a apelor de suprafata", "sa nu fie situata în arii naturale protejate ? situri Natura 2000, ...)". Toate aceste restrictii vin în completarea conditiilor impuse de Ministerul Mediului prin avizul de mediu sau de managerul sitului Natura 2000 prin planul de management.
Înteleg pe deplin îngrijorarea celor care sunt responsabili de gestionarea poluarii cu nitriti si nitrati. Înteleg ca problema este practic scapata de sub control, programele finantate de Banca Mondiala avand zero rezultate (platformele comune la nivel de comuna, construite din bani publici la indicatiile si sfatul asa-zisilor specialisti europeni, sunt intacte, goale, taranii neîntelegand ca trebuie sa aduca zilnic, cu roaba, gunoiul de grajd). Dar asta nu înseamna ca, din cauza problemei de poluare cu nitriti-nitrati, trebuie sa blocam dezvoltarea zootehniei, înfiintarea noilor ferme. Nu putem exclude din aria de acoperire a PNDR sate, comune, regiuni întregi.
Nu poate impune MADR conditii suplimentare, altele decat cele impuse de Ministerul Mediului în cazul în care un fermier vrea sa se dezvolte. Partenerii nostri europeni ne-au impus suficiente conditii prin care sa tina în frau dezvoltarea agriculturii romanesti. Macar noi sa nu ne îngreunam si mai mult situatia.
Barna TÀNCZOS
