Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Sectorul cresterii vacilor de lapte trebuie ajutat de urgenta

In urma cu doua saptamani, în cadrul sedintei Comisiei pentru Agricultura, am retinut opinia unui crescator de animale, presedintele FCBR, Claudiu Franc, care a spus ca, pe fondul secetei, furajele sunt mult mai scumpe, ceea ce înseamna probleme mult mai mari în zootehnie. Intrarea în iarna fara un stoc suficient de furaje îi pune în dificultate pe crescatori în a-si continua afacerile.

Dincolo de seceta, anul acesta a fost poate unul dintre cei mai grei ani pentru crescatorii de vaci de lapte, pentru simplul fapt ca a fost stopat regimul cotelor de lapte. Acea aterizare lina pe care o promiteau europenii nu a fost foarte vizibila. Dimpotriva, renuntarea la cote a fost dublata si de embargoul Rusiei. In Romania, fermierii au dificultati din cauza pretului mult mai mic oferit de procesatori. Fabricile invoca la randul lor faptul ca pretul la produsele lactate pe raft este foarte scazut în raport cu ce vine din Europa.

Care sunt solutiile si ce putem face în conditiile în care crescatorii se vor confrunta cu o iarna foarte grea, care i-ar putea împinge sa renunte la efective? Primul lucru care ar trebui facut si pe care l-am sustinut alaturi de domnul Franc este acela de a organiza foarte rapid, la nivelul Comisiei pentru Agricultura, probabil chiar în saptamanile urmatoare, o ampla dezbatere. Pentru a asculta opiniile venite atat din partea fermierilor, cat si solutiile din partea Executivului. Cred ca solutiile pot iesi la iveala invitand la aceeasi masa crescatorii, procesatorii si retailerii. Iar cei din urma sa asiste la o dezbatere despre cat de greu este sa produci lapte în Romania. O astfel de dezbatere, doar pe zona de lapte, nu a mai avut loc de foarte multi ani. Este necesara o crestere a competivitatii fermierului roman, ca sa poata rezista la "ofensiva" venita din Europa de Vest. Pana la urma, cota nu a fost un lucru rau pentru romani, noi nu am depasit-o niciodata, deci as putea spune cu o anumita satisfactie ca negocierile din perioada de preaderare au fost de succes. Am avut o cota suficient de mare care sa permita dezvoltarea fermierilor. Insa, acum trebuie gasite solutii pentru noile probleme cu care se confrunta fermierii. Chiar as invita cititorii revistei sa propuna în urmatoarea luna orice fel de masura pe care o vad utila, legala, posibila.

Dupa aceasta dezbatere, masurile identificate ar trebui aplicate într-un timp foarte scurt. Din punctul meu de vedere, este nevoie de o analiza a costurilor fermierilor, astfel încat bugetul sa poata compensa o parte din aceste pierderi de venit prin ceea ce înseamna majorarea primelor pe cap de animal. Asta implica niste eforturi de a convinge Comisia Europeana despre pierderile de venit, care au mai multe cauze, precum seceta, eliminarea cotelor, embargoul. Iar Comisia Europeana trebuie sa gaseasca niste solutii. Si asta într-un termen relativ scurt. Dar, noi, ca tara, trebuie sa îi punem la dispozitie toate documentele. Iar daca CE este de acord, statul poate suporta avansul banilor, urmand ca ulterior CE sa îi returneze.

Stiu ca, de multi ani, MADR insista si spre o tranzitie spre vaca de carne. Aceasta poate fi partial o solutie pentru a acoperi pierderile. Dar nu pe termen scurt, caci aceasta trecere este un proces de lunga durata, stiind ca un ciclu de crestere a vacilor dureaza peste patru ani. Sunt, din nefericire, putine solutii. Este greu sa intervii în constructia pretului, pentru ca afectezi concurenta în acest sector. Dar o solutie de urgenta pentru sector trebuie gasita!

Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!