APIA informeaza ca, în perioada 25 aprilie - 15 mai, primeste cererile de sprijin pentru accesarea schemei de ajutor de stat "Servicii de silvomediu, servicii climatice si conservarea padurilor", aferenta Masurii 15 (prima sesiune), SubMasura 15.1 "Plati pentru angajamente de silvomediu" din cadrul PNDR 2014 - 2020.
Odata încheiata perioada de depunere, cererile de sprijin pot suferi modificari din partea solicitantilor pana la data de 31 mai.
Aceasta schema de ajutor de stat care contribuie la prioritatea Uniunii Europene în materie de dezvoltare rurala "Refacerea, conservarea si consolidarea ecosistemelor legate de agricultura si silvicultura" este implementata de APIA, toate documentele necesare accesarii fiind disponibile pe pagina de internet www.apia.org.ro.
Cererea de sprijin se face pe suport de hartie la Centrele Judetene APIA. Cererea va fi însotita de avizul Garzii Forestiere si de documentele specificate în Ghidul solicitantului. Solicitantul sprijinului financiar trebuie sa îndeplineasca conditiile de eligibilitate si criteriile prevazute în schema de ajutor de stat si detaliate în Ghidul Solicitantului.
Alocarea financiara pentru prima sesiune este de 117.803.922 euro.
Selectia Cererilor se face conform prevederilor Regulamentului de organizare si functionare al procesului de selectie si al procesului de verificare a contestatiilor.
Anuntarea rezultatelor selectiei se va face prin notificarea beneficiarilor de catre Centrele Judetene APIA.
In Anexa va prezentam o serie de informatii generale cu privire la acest sprijin financiar.
Facem precizarea ca beneficiarii schemei de ajutor de stat "Sprijin pentru prima împadurire si crearea de suprafete împadurite " - submasura 8.1 "Impaduriri si crearea de suprafete împadurite" vor putea aplica pentru schema de ajutor de stat "Servicii de silvomediu, servicii climatice si conservarea padurilor" - submasura 15.1 numai dupa executarea ultimei lucrari de întretinere a plantatiei. (...)
Introducerea în PNDR 2014-2020 a SubMasura 15.1 "Plati pentru angajamente de silvomediu" a avut ca scop reducerea numarului de interventii silvotehnice în padure si promovarea tehnologiilor de exploatare a lemnului cu impact redus asupra solului, prin promovarea de angajamente voluntare care depasesc cerintele obligatorii prevazute în legislatia nationala.
Sprijinul acordat în cadrul acestei scheme este de tip compensatoriu si este acordat anual ca suma fixa pe unitatea de suprafata (hectar), reprezentand o compensatie pentru pierderile de venit si pentru costurile suplimentare suportate de detinatorii de terenuri forestiere care încheie angajamente voluntare pe o perioada de 5 ani.
In cadrul schemei sunt compensate doua tipuri de angajamente:
- Pachetul 1 - Asigurarea de zone de liniste ( 25 euro pe an)
- Pachetul 2 - Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rarituri. (103 euro/an/hectar). Pachetul 2 poate fi aplicat doar în combinatie cu Pachetul 1. Intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în baza prezentei Scheme este de 100%.
Beneficiarii pot fi:
a) Unitatile administrativ-teritoriale care au în proprietate publica sau privata terenuri forestiere;
b) Persoanele fizice si juridice care au în proprietate privata terenuri forestiere;
c) Asociatii ale beneficiarilor precizati la lit. a) si b) constituite ulterior punerii în posesie cu terenuri forestiere, în conformitate cu art. 92 din Codul silvic si care functioneaza în conformitate cu dispozitiile OG nr. 26/2000 cu privire la Asociatii si Fundatii.