Senatul a adoptat, saptamana trecuta, cateva modificari la Legea 17/2014 privind vanzarea terenurilor agricole. Acestea vizeaza clarificarea dreptului de preemptiune si introducerea în categoria preemptorilor a tinerilor fermieri, stabilirea conditiilor pe care arendasii trebuie sa le îndeplineasca cu privire la domiciliu, atat pentru persoanele fizice, cat si pentru cele juridice, impunerea unei experiente în activitatile agricole si demonstrarea existentei unor venituri realizate din activitati agricole pentru persoane juridice.
Totodata, s-a stabilit un termen de 15 ani pentru revanzarea terenurilor agricole si s-a dat posibilitatea achizitionarii acestor terenuri numai de catre statul roman, prin ADS, în cazul vanzarilor succesive.
Au fost aduse completari la preemtiune
Instrainarea prin vanzare a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea dreptului de preemptiune al coproprietarilor si rudelor de gradul I, al arendasilor, tinerilor fermieri, al proprietarilor de terenuri agricole vecini, precum si al statului roman, prin ADS, în aceasta ordine, la pret si în conditii egale.
Arendasul care doreste sa cumpere terenul agricol arendat trebuie sa detina un contract de arenda valabil încheiat si înregistrat cu cel putin un an înainte de data afisarii ofertei de vanzare la sediul primariei si sa îndeplineasca mai multe conditii:
- în cazul arendasilor persoane fizice, sa faca dovada domiciului situat pe raza localitatii (în lege le zice UAT - Unitati Administrativ Teritoriale) unde este amplasat terenul, stabilit pe o perioada de 3 ani, anterior înregistrarii ofertei de vanzare;
- în cazul arendasilor persoane juridice, asociatii sa faca dovada domiciliului situat pe teritoriul Romaniei, stabilit pe o perioada de 3 ani, anterior înregistrarii ofertei de vanzare;
- tot în cazul arendasilor persoane juridice, cu actionariat alta persoana juridica, asociatii acesteia sa faca dovada domiciliului situat pe teritoriul Romaniei, stabilit pe o perioada de 3 ani, anterior înregistrarii ofertei de vanzare.
In cazul exercitarii dreptului de preemptiune de catre tinerii fermieri (limita de varsta 40 de ani), prioritate la cumpararea terenului supus vanzarii are cel care desfasoara activitati în zootehnie.
In cazul exercitarii dreptului de preemptiune de catre proprietarii de terenuri agricole vecine, prioritatea la cumpararea terenurilor agricole situate în extravilan se stabileste astfel:
- proprietarul de teren agricol vecin care are hotarul comun cu latura mare a terenului de vanzare;
- în cazul în care terenul de vanzare are doua laturi mari ori toate laturile egale, prioritate la cumparare are tanarul fermier;
- proprietarii de teren agricol vecini care au hotarul comun, în ordinea descrescatoare a lungimii hotarului;
- în cazul în care latura mare sau una dintre laturile egale ale terenului are hotarul comun cu un teren situat pe raza altei UAT, prioritate la cumparare are proprietarul de teren agricol vecin cu domiciliul/resedinta în raza UAT unde este amplasat terenul.
In cazul în care titularii dreptului de preemptiune nu îsi manifesta intentia de a cumpara terenul, vanzarea se poate face catre persoanele fizice care au domiciliul/resedinta în raza UAT unde este amplasat terenul de vanzare, stabilit pe o perioada de cel putin 3 ani, anterior înregistrarii ofertei de vanzare.
Cateva reguli noi pentru persoanele juridice
In cazul în care titularii dreptului de preemptiune nu îsi manifesta intentia de a cumpara terenul, înstrainarea se poate face catre persoanele juridice, cu respectarea urmatoarelor conditii cumulative:
- sediul social si/sau sediul secundar situat în raza unitatii administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul, stabilit pe o perioada de cel putin 1 an, anterior înregistrarii ofertei de vanzare;
- desfasoara activitati agricole în raza UAT unde este amplasat terenul ce face obiectul ofertei de vanzare pentru o perioada de cel putin 5 ani, anterior înregistrarii acestei oferte;
- prezinta înscrisurile din care sa reiasa ca, din venitul total al ultimilor 3 ani fiscali, minimum 75% reprezinta venit din activitati agricole;
- asociatii sa faca dovada domiciliului situat pe terenul national stabilit pe o perioada de cel putin 3 ani, anterior înregistrarii ofertei de vanzare.
- în cazul în care actionaratul este o alta persoana juridica, asociatii acestora sa faca dovada domiciliului situat pe teritoriul national stabilit pe o perioada de cel putin 3 ani, anterior înregistrarii ofertei de vanzare.
In cazul neexercitarii dreptului de preemptiune, potentialii cumparatori pot depune la primarie un dosar care sa cuprinda documentele doveditoare privind îndeplinirea conditiilor în termen de 30 de zile. Documentele doveditoare privind îndeplinirea conditiilor se stabilesc prin normele metodologice.
Terenul nu se poate vinde timp de 15 ani de la data cumpararii
In cazul neexercitarii dreptului de preemptiune, daca niciunul dintre potentialii cumparatori, în termenul legal, nu îndeplineste conditiile pentru a putea cumpara terenul agricol, vanzarea se poate face catre orice persoana fizica sau juridica.
Terenurile agricole se pot vinde dupa o perioada de 15 ani de la data cumpararii.
Transferul dreptului de proprietate, prin vanzare, a terenurilor agricole, ulterior vanzarii prevazute mai sus se realizeaza numai catre statul roman, prin ADS.
Proprietarii terenurilor agricole au obligatia sa le utilizeze direct sau indirect pentru desfasurarea activitatilor agricole de la data cumpararii.
Terenurile agricole nu pot constitui garantii în cazul contractelor de împrumut cu ipoteca imobiliara, cu exceptia contractelor de credit încheiate cu institutiile de credit sau IFN.
Obligatiile primariilor
privind publicitatea vanzarii
In termen de 5 zile lucratoare de la data înregistrarii cererii, primaria are obligatia sa afiseze timp de 45 de zile lucratoare oferta de vanzare si, dupa caz, pe pagina de internet a acesteia.
Primaria are obligatia sa comunice în scris intentia de vanzare a terenului proprietarilor terenurilor vecine.
Notificarea se va transmite în termen de 3 zile lucratoare de la data înregistrarii intentiei de vanzare si va fi însotita în copie de planul parcelar al suprafetei de teren.
In cazul în care suprafata de teren care face obiectul intentiei de vanzare se afla la limita a doua teritorii administrative, primaria va notifica autoritatea publica locala cu care se învecineaza, care la randul ei va notifica proprietarii terenurilor vecine.
Acestea sunt principalele modificari ale legii 17, asa cum au fost ele adoptate de Senat.
Alina BARDAS