Guvernul a aprobat reorganizarea Registrului Fermelor, care devine Registrul Unic de Identificare (RUI), in vederea accesarii masurilor reglementate de Politica Agricola Comuna. Registrul Unic de Identificare preia integral datele existente in Registrul Fermelor, in aplicatiile aferente masurilor reglementate de Politica Agricola Comuna si cuprinde informatii referitoare la identificarea agricultorilor, identificarea solicitantilor care depun cereri de ajutor (inclusiv a solicitantilor care depun cereri de finantare pentru masurile din PNDR), precum si identificarea solicitantilor pentru ajutoarele de stat.
RUI se realizeaza in format electronic si este gestionat de catre Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA).
Actiunea de inregistrare in Registrul Fermelor a demarat la 1 octombrie 2005. Registrul fusese creat in vederea identificarii fermierilor care pot beneficia de sprijin comunitar la data integrarii Romaniei in Uniunea Europeana si de sprijin national, precum si pentru utilizarea informatiilor dobandite in cadrul acestui proces in vederea realizarii sistemului de identificare a parcelelor agricole.