Teodor MARUSCA,
director general al ICD Pajisti, Brasov

Datorita abandonului si al subincarcarii cu animale, suprafete foarte mari de pasuni montane sunt in diverse stadii de impadurire, proces care s-a amplificat in ultimele doua decenii. Pentru mentinerea in circuitul productiv al suprafetelor de pasuni existente si conservarea peisajului pastoral, sunt necesare eforturi mari si sustinute de inlaturare a vegetatiei lemnoase care inlocuieste covorul ierbos cu destinatia furajera. Aceste tendinte nedorite de diminuare a suprafetelor de pasuni montane din tara noastra, cu pierderi incalculabile, sunt singulare in Uniunea Europeana, unde se aloca fonduri substantiale pentru supravietuirea fermelor si conservarea peisajului pastoral, realizat in secole de intensa activitate umana. Astfel, tendintele de abandon sunt stopate permanent si eficient prin subventii care contracareaza handicapurile naturale specifice zonelor montane. Data fiind situatia actuala in care se gaseste fondul pastoral al tarii noastre, va trebui sa incepem din nou cu inceputul si anume inlaturarea vegetatiei lemnoase invazive. In acest sens, de mare folos ne pot fi lucrarile mai vechi intocmite de mari specialisti si practicieni in domeniu, ca: Resmerita Ion, Cernelea Eugen si Bistriceanu Constantin, care au scris "Agrotehnica pajistilor degradate" (Editura Academiei Romane - 1956) si "Cultura si exploatarea pajistilor montane" (Editura Ceres - 1977).

Din aceste lucrari de referinta se redau in continuare practici, procedee si tehnologii de inlaturare a vegetatiei lemnoase, cioatelor, pietrelor, musuroaielor si alte actiuni de curatare si nivelare, necesare a se realiza inainte de efectuarea amendarii calcice, fertilizarii, suprainsamantarii, reinsamantarii sau alte interventii pentru sporirea productiei pe pajistile montane.

Prezenta arboretelor de fag, mesteacan, brad, molid sau alte esente pe pajistile de munte, sub forma de arbori izolati, in palcuri, buchete, ca padure rarita sau incheiata, este datorata unor ramasite de paduri ce nu au fost taiate si transformate in pajisti sau a regenerarii acestor arborete dupa transformarea sau taierea padurii sau a pasunii impadurite.
In toata tara, in etajul fagului, dar mai ales in etajul molidului, sunt inca destul de mari suprafete de pajisti acoperite cu arborete, in multe cazuri sub forma de paduri incheiate. Mai frecvente sunt cazurile in judetele Maramures, Bistrita- Nasaud, Mures, Harghita, Bacau, Neamt, Covasna si Cluj, unde totalizeaza cateva zeci de mii de ha.

Pana la o anumita limita, vegetatia forestiera sub forma de arborete pe pajistile de munte are o influenta binefacatoare asupra solului, vegetatiei ierboase si, in general, asupra economiei pastorale, pentru dublul sau rol pe care-l indeplineste:
- de protectie a solului, a pajistii si de adapost si refugiu pentru animale in caz de intemperii;
- de a satisface nevoile de material lemnos pentru constructii pastorale si pentru foc in cadrul activitatii de la munte.

Toata vegetatia forestiera de pe pajisti, care nu are de indeplinit unul din aceste roluri, se indeparteaza prin taiere, pentru a se putea crea conditii ca in locul acesteia sa se poata dezvolta vegetatia ierboasa, largindu-se in acest fel suprafetele de productie furajera din perimetrele destinate acestui scop.
In indeplinirea rolului de protectie a solului si a pajistii si de adapost si refugiu pentru animale, se va lasa in intregime, netaiata, vegetatia forestiera de pe urmatoarele portiuni:

De pe toate suprafetele, indiferent de marimea lor, cu pante peste 30°; pe cat posibil acestea se vor preda in totalitate si definitiv sectorului forestier cu destinatia de paduri, preluand in schimb alte suprafete, apte pentru a fi exploatate ca pajisti, lipsite de arborete si vegetatie forestiera sau cu o vegetatie degradata si usor de defrisat sau cu arboret exploatabil. Trebuie sa existe o tendinta generala, ca in cadrul perimetrelor pastorale sa nu mai fie terenuri cu panta mai mare de 30°, acestea urmand ca, in final, cu timpul, sa devina, prin schimb, perimetre forestiere.
- Pe ambele maluri, de-a lungul paraielor si la izvoarele acestora, in latimi variabile in raport cu inclinarea si latimea pantei;
- Pe suprafetele degradate sau in curs de degradare, pe grohotisuri, in jurul stancariilor;
- In jurul adapatoarelor, stanelor, adaposturilor, saivanelor;
- Pe suprafetele de coasta de pe langa drumuri;
- Pe terenurile in panta de 20-30°, unde se lasa benzi transversale de diferite latimi, in raport cu panta si solul sau sub forma de buchete.
Pe suprafetele cu arborete, ce au rol de protectie, nu se pasuneaza si nu se fac niciun fel de lucrari, decat numai operatiuni de igiena - de extragere de arbori uscati, doborati de vant, a cracilor rupte si cazute.

Pentru adapostirea animalelor si pentru refugiul acestora impotriva vanturilor, furtunilor, arsitei solare sau impotriva frigului, ploilor, grindinei, zapezilor etc., se lasa pe pasune, la margine, in partea cea mai joasa sau in interiorul ei, arbori sub forma de buchete, grupe sau palcuri si chiar arbori izolati, bine crescuti si bine conformati. Suprafata cu arbori pentru adapost si refugiu nu poate avea o intindere mai mare decat 10% din suprafata totala a trupului de pajiste respectiv. In aceste arborete, pe langa operatiunile de igiena, se taie si cracile pana la inaltimea de 2 m, spre a inlesni circulatia animalelor.
Taierea si valorificarea materialului lemnos de pe pasunile impadurite sau de pe terenurile de paduri ce au fost destinate ca pasuni se face de catre inspectoratele silvice sau intreprinderile forestiere, pe baza unui plan intocmit de acestea, impreuna cu organele agricole judetene sau pe baza prevederilor amenajamentului pastoral, tinand seama de necesitatile de arborete, asa cum s-a aratat.
Inainte de inceperea operatiunii de taiere, organele silvice si cele agricole delimiteaza si materializeaza, impreuna cu proprietarul sau beneficiarul pajistii, perimetrele ce se vor mentine cu arboretul in starea in care se afla.

Taierea, defrisarea si valorificarea materialului lemnos care a invadat pajistea dupa ce aceasta a fost o data transformata sau a crescut pe pajiste de-a lungul timpului, se face de catre beneficiarul pajistii, cu respectarea prevederilor si normelor silvice de taiere a materialului lemnos si, in acest caz, tinand seama ca sa se lase arborete pentru protectie si adapost. Dupa exploatarea materialului lemnos raman pe pajisti mari cantitati de crengi, ramuri, coji, aschii etc., care nu se pot valorifica, dar prezenta lor pe terenul ce urmeaza a se crea ca pajiste este nedorita. De aceea chiar in anul exploatarii sau, cel mai tarziu, in anul urmator, resturile lemnoase se aduna cat mai complet in gramezi mari si rare, carora apoi li se da foc. Cu cat strangerea acestora se face mai complet, cu atat se vor crea conditii mai bune pentru dezvoltarea vegetatiei ierboase.

Instalarea vegetatiei ierboase dupa taierea si defrisarea padurilor sau transformarea pasunilor impadurite se face incet, incat trebuie sa treaca o perioada de 5-8 ani sau mai mult pentru a avea o pajiste incheiata. Pentru a se grabi instalarea unei vegetatii ierboase valoroase se recurge la suprainsamantarea terenului cu seminte de ierburi, graminee si leguminoase, dupa tehnologiile cunoscute.