Teodor MARUSCA
director general al ICD Pajisti, Brasov


Raspandire, biologie si protectia mediului

Cea mai mare parte din arboretele instalate accidental pe suprafetele destinate ca pajisti sunt mai putin folositoare economiei pastorale si dauneaza dezvoltarii normale a ierburilor de pajiste. Arboretele au constituit elementele principiale in formatiunile primare ale vegetatiei din zona padurilor montane. Unele specii, avand capacitate de inmultire si regenerare superioara ierburilor furajelor, devin concurente serioase productiei vegetatiei ierboase a pajistilor. Aceasta explica rapiditatea cu care se regenereaza arboretele dupa efectuarea defrisarilor, in cazul ca nu se aplica lucrari constiincioase pentru distrugerea lor, pe masura ce apar.

Vegetatia lemnoasa nefolositoare si daunatoare productiei pajistilor este de doua feluri:
- vegetatie compusa din arbori si arbusti din grupa foioaselor, reprezentata in etajul fagului prin fag, carpen, anin, mesteacan, alun, mur si mai putin porumbar si macies;
- vegetatie din clasa coniferelor, din etajul alpin inferior si etajul molidului, compusa din molid, ienupar si jip.
Arborii si arbustii din grupa foioaselor invadeaza pasunile prin mai multe cai: in urma transformarii padurilor si pasunilor impadurite prin taieri nerationale de arbori si tufe, care favorizeaza o lastarire puternica si prin raspandirea si inmultirea prin seminte. Esentele aratate vegeteaza si sunt raspandite pe aproape orice fel de sol, panta, expozitie si chiar pe soluri foarte sarace. Sunt specii cu o vivacitate foarte mare, care pot ocupa numai in cativa ani suprafete intinse, constituind adevarate invazii, unele din ele inmultindu-se rapid prin samanta.

Specii ca fag, mesteacan, carpen - atunci cand sunt consumate de animale in stare tanara si frageda, formeaza tufe deformate sau de o forma globulara, ce acopera terenul pe suprafete aproape compacte, impiedicand dezvoltarea vegetatiei ierboase, ce nu poate creste decat in ochiurile de lumina.
Caracteristic pentru arborii si arbustii din grupa foioaselor este faptul ca ei lastaresc foarte puternic si chiar in conditii neprielnice, atat din colet - mesteacanul, carpenul, fagul - cat si din colet si radacini - aninul, porumbarul, maciesul, murul. La executarea lucrarilor de defrisari trebuie sa se ia in consideratie aceste particularitati si sa se scoata coletul (butucul) la speciile care lastaresc din colet si coletul cu cat mai multe radacini la cele care lastaresc si din radacini. Fagul si carpenul sunt esente tari, care se lucreaza greu. Cand au butucul cu diametru mai mare de 10 cm si nu se poate scoate complet, se reteaza tufele de la suprafata solului, iar butucul se decojeste - complet pana la 10-15 cm adancime - in pamant, pentru a se impiedica lastarirea care, totusi, de multe ori se mai produce in anii urmatori.

Coniferele, care ocupa inca suprafete intinse din pajistile montane, se raspandesc si se inmultesc numai prin samanta. La molid, procesul de instalare, in conditiile de pasunat al terenului si in mediu optim de dezvoltare, dureaza 15-25 ani, iar la ienupar si jip o perioada mult mai lunga. Important este faptul ca speciile din grupa coniferelor nu au insusirea biologica de a lastari din colet sau radacini, incat inlaturarea lor este simpla si consta din taierea tulpinilor de la suprafata solului sau imediat sub acest punct.
In perioada 1948-1961, in tara noastra au fost executate lucrari de defrisare a vegetatiei lemnoase nefolositoare, pe o suprafata de cca 600 mii ha, in toate zonele, din care mai mult de jumatate in zona montana.

Suprafetele pe care s-au aplicat de la inceput lucrari corecte, iar ulterior s-a continuat cu masuri de imbunatatire, intretinere si folosire rationala, au si in prezent pajisti de buna calitate si cu productii ridicate.
Exemple concrete sunt numeroase in fiecare judet din tara, dintre care se pot cita: pasunea Dealul Sasului (altitudine 1.450 m) din judetul Arges, pasunea Cracu (altitudine 1.400 m) judetul Hunedoara, pasunea Crint (altitudinea 1.360 m) judetul Sibiu, pasunea Semenic (altitudinea 1.380 m) judetul Caras-Severin si multe altele.
Datorita particularitatilor biologice ale unor specii de foioase, care poseda o mare forta de lastarire din mugurii de pe colet, sau de pe colet si radacini, iar la conifere puteri mari de inmultire prin seminte, unele suprafete din pajistile curatate sunt din nou acoperite de vegetatie lemnoasa, daca nu se iau masuri preventive.
Cu ocazia lucrarilor de cartare a pajistilor din judetul Hunedoara, s-a constatat ca din 26.000 ha defrisate in perioada 1949-1961, la nivelul anului 1977 erau reimpadurite circa 4.200 ha, adica peste 16%, iar in prezent, cu siguranta depaseste cu mult 50% (n.n.) Situatii similare se intalnesc in majoritatea judetelor care poseda pajisti montane.
In cazul suprafetelor de pajisti acoperite cu vegetatie lemnoasa nefolositoare, inainte de a se lua masuri de defrisare, este mai indicat ca organele agricole si cele silvice sa analizeze situatia si unde se constata ca apar mai avantajoase pentru ambele sectoare unele schimburi de teren, se vor face propuneri in acest sens.
Prin pastrarea ca padure a unor suprafete de pajisti deja impadurite si cedarea in schimb a altor suprafete egale din fondul forestier, de pe care padurea a fost sau este prevazuta a se exploata economia nationala are un dublu castig, reducandu-se cheltuielile de defrisare si, respectiv, de plantarea padurii.

Ca si in cazul transformarii padurilor si a pasunilor impadurite, o parte din arboretele existente pe pajiste isi gasesc justificarea si nu se vor defrisa, fiind necesari ca zona de protectie pe versantii torentilor si apelor curgatoare, in jurul ravenelor si al ogaselor, pe grohotisuri, portiuni pietroase cu strat de sol subtire, pante peste 300 m, in vecinatatea padurilor, precum si benzile cu rol de filtru antierozional si umbrarele pentru animale. Pe pantele intre 200 si 300 m se lasa benzi pe curbele de nivel, portiunile defrisate alternand cu cele nedefrisate, benzile avand latimi variabile, in raport cu inclinarea pantei. Arboretele exceptate de la defrisare, sub raport cultural, se supun regimului silvic. Arborii ce alcatuiesc umbrarele se curata de ramurile inferioare pana la inaltimea de 2 metri, pentru a se usura circulatia animalelor si a permite patrunderea luminii care favorizeaza cresterea ierbii.

Se excepteaza de la defrisare speciile de arbori rari (Pinus silvestris, Pinus cembra), cei ocrotiti prin legi speciale si suprafetele declarate monumente ale naturii. Jipul sau jneapanul (Pinus mugo) - trebuie sa fie exclus de la taiere, sa fie protejat si pastrat in starea in care se afla, indiferent pe ce terenuri se gaseste. Aceasta prin faptul ca jneapanul este cantonat pe terenuri, cu pante mari, cu solul superficial, cu asociatii ierboase inferioare si putin productive, cu un potential de asemenea scazut si cu slabe perspective de imbunatatire, iar cheltuielile de curatire si eliberare a terenului de material lemnos sunt mari, cu totul nerentabile. Si chiar daca se gaseste pe terenuri plane, suprafetele curatate de jip nu pot ameliora situatia productiei de masa verde in etajul alpin inferior, decat intr-o masura neinsemnata.

Numai intr-un singur caz nu sunt doriti arbori pe pasuni si fanete si anume pe acele terenuri unde se poate introduce mecanizarea lucrarilor. Pe asemenea terenuri, toata vegetatia lemnoasa va fi bine si complet indepartata.
Pe terenurile acoperite cu vegetatie lemnoasa, care nu pot forma obiect de schimb si nici nu sunt apte pentru defrisare, spre a se face legatura intre parcelele curatate si, eventual, cu adapatorile etc., se vor efectua lucrari de deschidere a drumurilor de trecere pentru animale, pe curba de nivel. In functie de conditiile locale, drumurile vor fi late de cel putin 20-25 m.
Se va evita trecerea lor peste grohotisuri sau ravene deschise. Astfel de drumuri se trateaza si se folosesc ca pajisti.