Fundamentarea unui program de actiuni tehnice asupra vegetatiei pajistilor, precum si necesitatea unei cat mai bune si mai rationale valorificari a pajistilor de munte impune existenta cartarii vegetatiei ierboase si lemnoase pe toate suprafetele, ca o completare a lucrarilor de inventariere.

Cartarea este o reprezentare grafica sub forma de harta, la o anumita scara, a unei suprafete de pajiste, cu o parte sau toate elementele ei componente si care furnizeaza toate datele necesare pentru elaborarea masurilor de imbunatatire si folosire rationala, precum si unele date de orientare economica.

Rezultatul actiunii de cartare este in principal harta geobotanica a unui teritoriu de pajisti cu anumite tipuri de pajisti stabilite in raport de factorii de mediu.

Practic, avand nevoie, pe langa datele cu privire la vegetatia reala in momentul cartarii si de alte indicatii precise si amanuntite asupra cadrului de existenta a vegetatiei cu privire la productia reala si potentiala, dinamica cresterii masei vegetale, posibilitati de mecanizare, acoperirea cu vegetatie lemnoasa, cioate, pietre, musuroaie si detalii cu privire la roca mama, sol, vegetatie daunatoare, relief, clima in vederea stabilirii unor corelatii ecologice. Aceste elemente se determina odata cu cartarea propriu zisa si pe masura nevoilor se intocmesc hartile si cu alte detalii.
Descrierea statiunii este elementul de la care se porneste in actiunea de cartare in cadrul careia se descrie geomorfologia terenului, configuratia, altitudinea - maxima, minima, medie - expozitia, panta terenului cu detalii, tipurile de sol cu detalii, elementele climatice cu privire la temperatura, precipitatii, vanturi si perioada de vegetatie.
Lucrarile deschizatoare de drumuri pentru studiul si cartarea pajistilor din tara noastra au fost facute de I. SAFTA, inca din anii 1938 si 1943, in Transilvania si Banat activitatea in acest domeniu continuand dupa anul 1950 pana in 1990 (n.n.), primele harti publicate fiind in anul 1956.

Dintre metodele folosite la lucrarile de cartare, cea pe itinerariu este cea mai expeditiva si mai usor de aplicat. Ea consta in parcurgerea si cercetarea pajistii pe anumite itinerarii dinainte stabilite, in raport cu scara la care se lucreaza si notandu-se toate datele necesare si utile, care apoi se transpun pe harta.
In ceea ce priveste scara la care sa se lucreze, trebuie sa se efectueze cartarea la scari mici si mijlocii, ce au un caracter fundamental si cartari la scara mare, cu caracter aplicativ.
La scara mare se pot intocmi harti geobotanice care descriu si fixeaza concret vegetatia si se pot prezenta tipurile de pajisti si alte elemente ce se descriu mai amanuntit.
Vegetatia pajistilor poate fi prezentata la scara 1:100.000 pe un teritoriu mai mare, de exemplu pe un judet si este bine ca, pe judet, hartile geobotanice sa se intocmeasca la aceasta scara, ca fiind cea mai convenabila.
Hartile geobotanice la scara mare, generalizate 1:50.000, se intocmesc pentru masive mari muntoase din cadrul unui judet. Pentru corpurile de pajisti - asa cum acestea au fost definite - se intocmesc harti la scara mare detaliate 1:10.000, iar pentru trupurile de pajisti, harti la scara 1:5.000. Pe aceste harti si la aceste scari se pot reprezenta toate detaliile necesare, cu ajutorul carora se poate intocmi, cu destula usurinta, planul de actiuni tehnice pentru imbunatatirea si exploatarea pajistilor respective.
Prezentarea diferitelor aspecte ale pajistilor cartate se face pe harti cu hasuri sau in culori.