Bilant alimentar
Cu toate ca Elvetia se situeaza in randul tarilor cu agricultura avansata, totusi produsele agroalimentare indigene nu pot acoperi necesarul populatiei. La aceasta stare de lucruri contribuie mai multe cauze, intre care suprafata intinsa a zonei muntoase nepropice agriculturii moderne mai intensive.
In perioada 1951 - 1968, agricultura a acoperit in medie 58% din consumul intern. Ponderea productiei agricole, in consumul total de produse agroalimentare, variaza mult cu natura acestora. Desi productiile la hectar la culturile agricole sunt ridicate, suprafata mica cultivata cu cereale, sfecla de zahar, floarea -soarelui, legume s.a., nu poate acoperi necesarul de consum.
Produsele vegetale indigene sunt in general deficitare, in special zaharul si uleiul de masa a caror consum se bazeaza in principal pe import. Referindu-ne la importul de produse agroalimentare pe cap de locuitor, Elvetia se situeaza pe locul doi in Europa, dupa Anglia.
In schimb, conditiile naturale favorabile producerii furajelor si dezvoltarii sectorului zootehnic fac ca produsele de natura animala destinate consumului populatiei sa fie asigurate in intregime sau in buna parte din productia indigena. Cresterea animalelor a reprezentat intotdeauna elementul economic esential. Mai mult decat altii, Elvetia exporta cantitati apreciabile din asemenea produse, detinand un loc important in comertul cu branzeturi.
Evolutia agriculturii
In ultimii ani, agricultura Elvetiei a suferit modificari importante, adaptandu-se economiei generale a tarii. Aceste transformari structurale sunt marcate in principal prin diminuarea numarului de gospodarii, fenomen insotit de o crestere a suprafetei medii pe gospodarie, pe de o parte si prin migrarea populatiei agricole la oras si cresterea gradului de mecanizare pe de alta parte, in paralel cu gospodariile care s-au specializat tot mai mult.
Populatia agricola. Mana de lucru reprezinta una din cele mai frapante modificari survenite in structura agriculturii de dupa razboi. Intr-adevar, numarul persoanelor ocupate in agricultura s-a redus de la un an la altul, ajungand aproape pana la jumatate.
La aceasta diminuare a contribuit intensificarea industrializarii tarii si migrarea mainii de lucru in industrie. De asemenea, in zona de munte se constata tot mai frecvent, angajarea in industrie a capului de familie sau a unui membru din familie si trecerea treptata a activitatii principale din agricultura in alte ramuri de activitate. Dupa procentul de populatie ocupat in agricultura, cantoanele cele mai agricole sunt: Fribourg 27%, Valais 23%, Appenzell 36 % si Lucerne 21%.
Datorita micsorarii accentuate a populatiei agricole, agricultura Elvetiei apeleaza la serviciile muncitorilor straini. Acestia se recruteaza din alte tari invecinate mai slab dezvoltate pentru ca ofera mana de lucru mai ieftina decat cea indigena. Dintre muncitorii straini, in urma cu patru decenii, cei mai multi au venit din Italia, alaturi de care se mai intalneau spanioli, germani, francezi, iugoslavi etc.
Suprafata de teren agricola ce revine pe brat de lucru variaza cu tipul de gospodarie taraneasca si cu zona in care aceasta se afla, de la 5,4 ha la 11,3 ha. De exemplu in Elvetia Romanda este 8,0 ha, in N-NE Elvetiei 6,3 ha, in zona Berna 5,7 ha, in vaile alpestre, 7,0 ha, s.a.m.d.
Gospodariile agricole. Dupa recensamantul agricol din 1965, cele mai multe gospodarii (domaines), cca 24% detin intre 5-10 ha, fiind urmate de gospodariile cu 3-5 ha si cele cu 10-15 ha. Gospodariile care depasesc 50 ha teren sunt foarte putine.
Numarul de gospodarii cu suprafata mica este destul de ridicat. Totusi, in perioada 1955 - 1965, numarul acestora a scazut cu 21%, scaderea afectand in primul rand pe cele mici care fac fata din ce in ce mai greu economiei libere de piata si globalizarii. Cu exceptia unor zone unde s-au executat lucrari de comasare, proprietatile sunt parcelate in bucati mici de teren.
Mecanizarea si cooperarea. Modificarile survenite in ultimii ani in agricultura Elvetiei, privind reducerea mainii de lucru si a numarului de gospodarii, a influentat in primul rand mecanizarea. La randul ei, cresterea parcului de masini si instalatii tehnice a determinat o puternica reducere a efectivului cabalin (Tabelul 4).
Un alt efect al cresterii numarului de masini si utilaje agricole si diversificarea acestora a fost extinderea considerabila a gospodariilor specializate. Desigur, marea majoritate a gospodariilor sunt specializate in producerea furajelor si cresterea animalelor. Acestor tipuri de gospodarii, industria le ofera o gama variata de masini pentru ameliorarea pajistilor, recoltarea, prepararea, transportul si conservarea furajelor cat si pentru mecanizarea lucrarilor zootehnice.
Mecanizarea in pomicultura, legumicultura, viticultura a creat posibilitatea specializarii unor gospodarii in aceste ramuri, acolo unde asemenea culturi gasesc conditii optime de dezvoltare. Viticultura a atins un grad foarte inalt de dezvoltare in jurul Lacului Leman si in alte zone favorabile culturii vitei de vie.
Masinile agricole au preturi ridicate si pentru a le putea cumpara, fermierii se intovarasesc. Astfel au aparut diferite moduri de utilizare a masinilor in comun. Alaturi de folosirea masinilor mai sunt si alte forme de cooperare, cum ar fi folosirea in comun a pasunilor alpine, cooperativele pentru prepararea furajelor, cooperativele pentru valorificarea laptelui, cooperative de credit s.a.
Aceste forme noi de colaborare constituie un progres important de intr-ajutorare a fermierilor si a facut din plin dovada eficacitatii sale.
