Incapatanat in ideea sustinerii satului romanesc, nu de putine ori mi s-a reprosat: nu vezi ca satele sunt imbatranite, ca oamenii sunt cu un nivel de pregatire care nu-i califica pentru o agricultura performanta, ca, in final, nu au nici o sansa? Unii mi-au reprosat, chiar virulent, ca sunt incremenit in trecut, ca nu se poate face economie de piata europeana cu taranii astia prosti. Din cate am inteles, in mintile lor, solutia (cea mai putin costisitoare) ar fi sa lasam satele sa se stinga si sa concentram eforturile pentru exploatatiile agricole mari, care au o perspectiva mult mai buna de dezvoltare.
Poate prea angajat in sustinerea sanselor micului producator din agricultura, a ruralului cu traditiile si taranii lui cu tot, nu mi-am dat seama ca lumea noastra s-a stricat in asemenea hal incat au disparut principiile, logica existentei si crezul ca apartinem unei comunitati pe care avem obligatia sa o protejam. Cum? Folosindu-ne mintea care sa creeze mecanisme si parghii compatibile si capabile sa indeplineasca acest deziderat.
Din fericire, si de aceasta data, inaintea celor ce carmuiesc natia, vointele dinafara ne sunt favorabile. Politicile agricole europene sunt directionate catre dezvoltarea echilibrata si durabila a spatiului rural. Pentru asta, statul trebuie sa aiba un rol activ in sustinerea si directionarea politicilor de dezvoltare rurala. Criza economica a demonstrat ca economia de piata trebuie mentinuta in echilibru si prin actiunea nemijlocita a statului.
In concordanta cu politicile agricole europene in perioada 2014-2020, am inventariat 5 directii de actiune care, aplicate cu inteligenta, ar putea marca evolutia ruralului romanesc:
1) Facilitarea acesului la piata si incadrarea in economia fiscalizata, prin sisteme elastice, a agricultorilor. Micul producator dispune de produse diverse, naturale, sanatoase care odata ajunse pe piata sunt apreciate de consumatori. Altfel se pierd. Sprijinirea oricaror forme de asociere: grupuri de producatori, cooperative etc, care sa vizeze colectarea/ stocarea/procesarea/vanzarea produselor, constituie prioritati in atingerea acestui prim obiectiv;
2) Adaptarea programelor agricole la nevoile reale ale micilor producatori. Eliberarea de o abordare excesiv de teoretica si chiar eliberarea de unele interese care apasa mult prea mult activitatea comitetului de monitorizare. Asta ar aduce coerenta in criteriile de calificare a proiectelor, eliminarea riscului concentrarii unora pe areale (resurse) restranse si asigurarea unor perspective de dezvoltare echilibrata a tuturor zonelor;
3) Sustinerea vectorilor activi ai schimbarii. Facilitati pentru toti cetatenii activi, indiferent de varsta; accent special pentru tinerii care doresc sa dezvolte activitati agricole si conexe in mediul rural;
4) Apropierea vectorilor financiari de zona rurala si de micul producator agricol. Bancile comerciale, IFN-urile, Cooperativele de credit etc trebuie sa fie sustinute sa-si dezvolte activitatile cat mai aproape de agricultor. Altfel, fara suport financiar, esecul este asigurat. Mari sudalme mi-a adus propunerea de a sustine infiintarea Creditului Agricol Romanesc, institutie financiara privata destinata in exclusivitate creditarii agriculturii;
5) Promovarea programelor agricole. Fara o publicitate consistenta si profesionist sustinuta, programele agricole nu vor fi suficient cunoscute si, evident, nu vor fi accesate. Vom pierde banii europeni.
Voi fi bucuros daca aceste idei vor scapa triajului si se vor regasi intr-un material oficial viitor ce vizeaza politicile agricole. Altfel, peste ani vom constata cu regret ca
"nu mai sunt romani, mai frate/
Au plecat de pe la sate/
S'a ramas vatra pustie/
De rusine sa ne fie!"
