Legumicultura este unul dintre cele mai sensibile sectoare ale agriculturii noastre. Fie ca vorbim de sere, solarii sau de culturi in camp, productia autohtona nu acopera nici macar piata locala; cu atat mai putin poate sa conteze pe piata europeana. Sectorul de legume trebuie sa suporte o "chirurgie pe sira spinarii". Cred ca si legumicultorii sunt pregatiti sa suporte aceasta operatie. Chirurgul ar trebui sa fie statul, prin politici cu fata spre acest domeniu.
Pe hartie, avem peste 200 ha de sere. In realitate, se mai cultiva vreo suta.
Culturile de legume in solarii, sub folie de plastic, mai ales in curtile oamenilor, par sa fie destul de extinse. Nu prea avem cifre sigure. Insa, din pacate, tehnologia a ramas inca in zona arhaica. Legumicultorii pastreaza solarii vechi, improvizate, cu structuri de lemn sau din ce au mai gasit prin curte. Solarii tip "cocioaba", scunde, in care omul sta aplecat, intr-o caldura sufocanta. Nu au trecut la solariile tip "palat".
Nici la cultura legumelor in camp nu stam bine. Suprafetele cultivate altadata s-au redus din cauza disparitiei industriei de prelucrare. In cateva zone, putine, cultura de legume in camp s-a modernizat. Irigarea se face prin picurare, cu consum redus de apa, utilajele de plantat ori de recoltat sunt noi, recolta este vanduta in hipermarket.
In opinia mea, mica ferma de legume ar putea avea un rol esential pe piata. Pe suprafete mici se poate face o productie cu mare varietate si de foarte buna calitate. Adevaratele ferme legumicole de familie nu vor putea sa reziste decat atunci cand vor aparea integratorii. Si aici ma refer la cei care preiau marfa pentru comert ori pentru industrializare. Ne-ar trebui, mai intai, depozite unde sa se adune marfa, sa se sorteze, sa se conditioneze. O parte merge spre consumul in stare proaspata, alta spre fabricile de conserve ori pentru legume congelate. Daca nu incurajam financiar si fiscal aceasta filiera, vom stagna mult timp de-aici incolo.
O ferma legumicola de familie poate sa aiba si culturi protejate, si culturi in camp. Solariile pot fi si pe suprafete de cateva mii de metri. Chiar de un hectar. Ce trebuie sa inteleaga legumicultorii este ca nu pot sa razbeasca daca nu se unesc unii cu altii, vecini, rude, prieteni. Nu sa puna pamantul laolalta, dar sa vanda impreuna, sa ofere partide de marfa interesante pentru marii cumparatori. Dar, este greu sa-i faci pe acesti fermieri sa inteleaga ca doar in comun pot obtine un pret convenabil la rasadurile de care au nevoie, la substantele cu care trateaza culturile, ca numai impreuna pot avea siguranta vanzarii intregii productii etc. Legumicultorii nostri se multumesc cu veniturile modeste pe care le obtin. Ei nu iau in calcul munca grea pe care o fac. Ar putea ajunge la productii pe hectar, in camp, de 100 de tone la tomate, 30-40 de tone de ardei, 50-60 de tone de vinete, 60-70 tone de cartofi. Acum, abia scot jumatate din cat ar fi posibil. Daca s-ar asocia, ar avea avantajul ca nu ar mai fi nevoiti sa tina cu dintii de pret si ar privi mai departe, spre calitatea si cantitatea pe care sa le vanda.
Dar, nu numai de la agricultori trebuie sa inceapa schimbarea. Avem nevoie si de programe nationale de incurajare in zona legumicola. De la infiintarea fermei si pana la valorificarea productiei. Comisarul european Ciolos vorbeste despre incurajarea fermelor mici, despre treseele scurte intre agricultor si consumator etc. Se refera si la noi!
