La Conferinta 50 de ani de Politici Agricole Comune, comisarul Dacian Ciolos si-a demonstrat inca o data clasa. Stiind ca micul producator agricol nu este (si nici nu va fi curand) reprezentat la intalniri de acest nivel, a incercat sa explice marilor producatori (prezenti) ca, de fapt, viitoarele politici agricole (2014-2020) nu le sunt potrivnice. Si totusi, fara micul agricultor, ar ramane jumatate din agricultura Romaniei abandonata. Am apreciat si interventiile ministrului nostru, care a insistat pe elemente (interesante si corecte) de utilizare a fondurilor de convergenta la finantarea unor investitii (irigatii). In partea a doua a conferintei au urmat politicienii casei.
Mi s-a confirmat faptul ca, in Romania anului 2012, toate energiile sunt directionate catre un singur scop: alegerile. Acum, cele locale.
Voi abandona, si eu, chestiunile de politici agrare si voi incerca cateva instantanee din campurile de confruntare electorala.
La Bucuresti, cu sau fara USL, Oprescu are un avantaj ce nu va putea fi recuperat de Prigoana. Nu aceeasi predictibilitate exista si pentru sectoare. R. Negoita-USL, sters si fara palmares, este foarte aproape de L. Negoita (PDL), primarul de la sect. 3. Nici la sect. 6 PDL nu sta pe roze. Celelalte sectoare par deja adjudecate de Chiliman-USL (S-1), Ontanu-UNPR (S-2), Piedone-USL (S-4) si Vanghelie-USL (S-5).
La Constanta, Radu Mazare-USL (primar) il trage si pe Nicusor Constantinescu, candidat pentru CJ-Constanta. Aici meciul pare jucat.
Gh. Nichita USL, actualul primar din Iasi, se indreapta catre un nou mandat chiar daca printre contracandidati se afla Tudor Ciuhodaru sau Daniel Oajdea. La CJ-Iasi, lui C. Adomnitei (USL) ii va fi super greu sa castige in fata lui C. Simirad (UNPR).
Problemele de sanatate ale candidatului USL, la primaria Timisoarei, Nicolae Robu, lasa culoarul liber pentru Orza Adrian-PNTCD, sustinut si de actualul primar, Ciuhandu. La CJ-Timis, C. Ostaficiuc-PDL se bate pentru al 3-lea mandat si are un usor avantaj.
Craiovenii par a se orienta tot catre actualul primar, A. Solomon. Acesta se situeaza in toate evaluarile pe primul loc, urmat, la o distanta posibil de recuperat, de Olguta Vasilescu-USL. Actualul presedinte al CJ, Ion Prioteasa-USL, este detasat fata de cei 10 contracandidati.
In Ardeal, in conditiile unui numar mare de candidati, lucrurile se complica.
La CJ-Salaj, din 11 candidati, pe primul loc se situeaza Csoka Tiberiu-UDMR, urmat de actualul presedinte Tiberiu Marc-USL. La primarie, un avantaj recuperabil il plaseaza pe actualul primar Radu Capilnasiu-USL in fata lui Ioan Abrudan-PDL.
Actualul primar din Bistrita, Ovidiu Cretu-USL, conduce detasat in fata celor 9 contracandidati, fapt ce-l avantajeaza pe deputatul-PSD Radu Moldovan, canditat la presedintia CJ-Bistrita-Nasaud. Avantajul lui Modovan este determinat si de arestarea-eliberarea-cercetarea de catre DNA a actualului presedinte al CJ, Liviu Rusu-PDL.
Clujul ne ofera hora cea mai mare. Dupa ce a ingenuncheat PSD-ul in fata intereselor personale, Rus s-a trezit in situatia de a nu fi in stare sa prezinte candidati (PSD) nici pentru primaria Cluj Napoca, nici pentru Consiliul Judetean. Candidatii USL provin de la PNL. Singurul oras cu ceva sanse pentru PSD este Dej, unde candideza din partea USL actualul primar.
Disensiunile (native) dintre PSD si PNL au putut fi acoperite cu mare greutate. Caderea lui MRU a determinat o liniste relativa. Sefii PSD Cluj nu au nici un interes (politic si personal) pentru ca cele doua functii cheie sa fie adjudecate de catre PNL. Sondajele confirma plasarea actualului presedinte al CJ-Cluj, Alin Tise, dar si a lui Emil Boc, candidat la primaria Cluj, pe primele locuri in evaluarile momentului.
In ce masura conflictele intre Victoria si Cotroceni si evolutia procesului Trofeul Calitatii va influenta votul politic in alegerile locale, vom constata peste doua saptamani.
Alexandru LAPUSAN