Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
O fabrica de masini agricole Kongskilde in Polonia

Acum doua saptamani, am participat, impreuna cu Andreea Hâncu, director de marketing al Myo-O, si Liviu Gordea de la revista Ferma, la prezentarea ultimelor noutati tehnice de la Kongskilde, in Polonia. Evenimentul a reunit 45 de ziaristi din Europa, alaturi de parteneri de afaceri ai companiei daneze. Myo-O este dealerul român care detine acest brand in portofoliul de vânzari.

Kongskilde este o companie daneza, care produce utilaje de prelucrare a solului, echipamente pentru furaje verzi, sisteme de stocare a cerealelor etc. Are afaceri de 120 de milioane de euro pe an si investeste in cercetare - dezvoltare peste 10 milioane de euro pe an.

Kongskilde a ales Polonia ca loc al intâlnirii, deoarece a inaugurat cu aceasta ocazie o fabrica de masini agricole. A investit in ea 12,2 milioane de euro, jumatate din fonduri de la UE. Kongskilde a ridicat 3 hectare de hale, in care a montat utilaje de prelucrare a metalului, o linie de vopsit de top si cam orice alte echipamente sunt necesare intr-o fabrica. Nu au decât 300 de angajati si nici nu-si doresc mai multi in urmatorii ani.

Productia din noua fabrica va fi orientata in special spre piata poloneza, dar si spre Orientul Mijlociu, Nordul Africii ori ºarile Baltice. Pentru piata româneasca, utilajele vor veni in continuare de la fabricile din Danemarca, ceea ce, trebuie sa recunoastem, reprezinta o garantie.

In Polonia sunt utilaje noi, computerizate, masini de decupat otel cu raza laser si o linie de vopsit de buna calitate. Kongskilde este prezent aici din 1997, când a cumparat o fabrica de stat. Cu timpul, danezii au ales sa transfere aici productia din câteva fabrici din Europa de vest, devenite nerentabile.

Kongskilde face parte din concernul DLG, o cooperativa daneza, care aprovizioneaza fermierii cu absolut orice, de la inputuri la masini agricole.
DLG are si afaceri cu produse de protectia plantelor, nutreturi, seminte, servicii de telecomunicatii, companii de securitate si supraveghere a fermelor etc. Are o cifra de 5 miliarde de euro pe an. Din grupul lor face parte de pilda Vitafoss. Pentru vânzari, au cam 100 de ?magazine, satesti? le-am spune noi, in Germania, Scandinavia si ºarile Baltice, unde vând toata gama de produse a DLG si nu numai.

Andrei OSTROVEANU


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!