Profitul agricol nr. 43
15 noiembrie 2017
Alte buruieni din pajisti si combaterea lor

Raspandire si efect daunator
In alcatuirea covorului ierbos al pajistilor, alaturi de gramineele si leguminoasele furajere perene participa si speciile din grupa "diverse" sau "alte specii". Unele dintre acestea au valoare furajera scazuta, iar altele sunt practic neconsumate de animale sau prezinta un grad ridicat de toxicitate. Aparitia si inmultirea buruienilor in vegetatia pajistilor este favorizata de manifestarea in exces sau deficit a unor factori ecologici, precum si de gospodarirea necorespunzatoare a pajistilor: neexecutarea lucrarilor de curatare, nefolosirea unei incarcaturi cu animale adecvate productiei pjistei, neschimbarea locurilor de odihna si adapost pentru animale, fertilizarea neuniforma cu ingrasaminte organice sau chimice, recoltarea cu intarziere a fanetelor, folosirea la suprainsamantare a unor seminte infestate cu buruieni, etc.

Combaterea buruienilor din pajisti se deosebeste de combaterea celor din culturile din arabil unde se ocroteste de regula o specie (porumb, grau, soia, floarea soarelui, cartof etc.) si se distrug celelalte specii concurente.
Specificitatea pentru pajisti se datoreaza compozitiei floristice complexe (graminee, leguminoase, alte plante), in care se combate de regula o specie daunatoare, pastrand pe cat posibil restul speciilor furajere, dupa care se continua folosirea pajistii prin pasunat, cosit sau mixt. Acestea impun cunoasterea atat a efectului pe care il au masurile de combatere pe cale mecanica sau chimica asupra speciilor care alcatuiesc covorul ierbos si a remanentei erbicidelor pentru a nu provoca tulburari animalelor, in conditiile folosirii suprafetelor respective prin pasunat.
Buruienile reduc cresterea si dezvoltarea plantelor valoroase din pajiste prin fenomenele de concurenta pentru apa, aer (CO2), lumina si elemente nutritive, iar unele emit substante toxice.

Buruienile consuma apa pentru cresterea lor in detrimentul altor specii si determina o epuizare mai rapida a rezervei de apa utila din sol, mai ales in perioadele de seceta.
Prezenta buruienilor in amestecurile de ierburi furajere reduce accesul plantelor valoroase la concentratii suficiente de CO2 din sol si limiteaza prin aceasta randamentul lor.
Competitia pentru lumina afecteaza atat relatiile interspecifice, cat si intre indivizii aceleiasi specii. Aceasta are drept consecinta o viteza de crestere si o rata de acumulare a biomasei mai redusa.
Buruienile afecteaza in mod negativ nutritia minerala a celorlalte plante prin concurenta pentru azot si elemente minerale. Buruienile apartinand dicotiledonatelor au o capacitate de schimb cationic mai ridicata decat monocotiledonatele, acestea permitandu-le o absorbtie mai usoara a calciului si magneziului. In plus, inradacinarea profunda, in cazul buruienilor cu sistem radicular pivotant, asigura explorarea straturilor de sol inaccesibile gramineelor si leguminoaselor de pajisti.

Emiterea de fitotoxine de catre unele buruieni cu actiune inhibitoare pentru celelalte specii mai valoroase cu care vin in concurenta a fost evidentiata de foarte multa vreme, fiind denumita "alelopatie". Efectele acestui fenomen au fost puse in evidenta si in cazul buruienilor, mai frecvent sunt citate efectele alelopatice ale speciilor Elymus repens, Rumex obtusifolius, Pteridium aquilinum, Symphytum officinale si altele.
Unele buruieni pot fi toxice pentru animalele care le consuma. Dintre acestea, cu o frecventa mai mare pe pajistile din tara noastra, se intalnesc:
- Veratrum album (stirigoaia) contine in rizomi si tulpini alcaloizii: protoveratrina, jervina, protoveratridina etc. Toxicitatea plantei scade mult dupa inflorire, astfel ca in zona de munte dupa aceasta faza, atat caii, cat si oile consuma planta fara repercusiuni vizibile asupra starii de sanatate. Taurinele si ovinele care consuma plantele in stadiile tinere prezinta o salivatie bogata, stranuturi si stari de voma;
- Colchicum autumnale (brandusa de toamna) este o planta foarte toxica din cauza continutului ridicat in colchicina. Toate partile plantei sunt otravitoare. Prezenta speciei respective poate provoca accidente prin intoxicare mai ales la animalele tinere scoase la pasunat primavara devreme;
- Ranunculus acer (piciorul cocosului) provoaca tulburari la taurine si cabaline, prin protoanemonina care este activata in stomacul animalelor prin enzima ranunculina continuta in aceeasi planta. Animalele prezinta stari de depresie nervoasa si colici, inregistrand scaderea accentuata a productiei de lapte;
- Rumex sp. (stevia) - cantitatea mare de oxalati pe care o contine provoaca tulburari digestive animalelor care consuma speciile de Rumex;
- Equisetum sp. (coada calului) contine alcaloizi toxici mai ales palustrina si acid aconitic, care nu se inactiveaza nici prin procesul de uscare a fanului, provocand intoxicarea animalelor si in perioada de stabulatie. Animalele hranite cu fan in care se afla coada calului trec prin stari de diaree, productia lor scade foarte mult, ele devin astenice si ajung in final la epuizare fizica totala.

Metode de combatere
Inainte de a alege o metoda de combatere, este necesara determinarea exacta a speciilor si a biologiei acestora, care difera foarte mult chiar si in interiorul aceluiasi gen ca de exemplu: Ranunculus repens prezinta pentru inmultire vegetativa stoloni, R.. acris are radacina pivotanta; R.. bulbosus are evident un bulb; R.. sardous si R.. arvensis se inmultesc prin seminte.

Rezultatele obtinute pe baza cercetarilor efectuate de pratologi au scos in evidenta cauzele care genereaza proliferarea speciilor nedorite in covorul vegetal si dificultatile in combaterea buruienilor din pajistile permanente si temporare.
Combaterea individuala a plantelor este masura cea mai eficienta, dar ea necesita urmarirea atenta a compozitiei botanice si interventia operativa in momentul in care se constata ca unele specii de buruieni incep sa se instaleze si sa domine in covorul ierbos al pajistei. Combaterea individuala se face manual, folosind unelte simple ca: sapa, oticul, coasa etc, sau erbicidarea individuala a plantelor cu pompa manuala, cu bastonul de erbicidare sau cu seringa speciala.

In conditiile in care densitatea buruienilor este mare, se erbicideaza intreaga suprafata pe cale mecanica cu ajutorul masinilor de stropit. In toate cazurile, erbicidarea trebuie sa se faca respectand masurile de tehnica securitatii pentru evitarea unor accidente la muncitorii care manipuleaza erbicidele. De asemenea, se impune respectarea stricta a dozelor, fenofazelor de aplicare si a timpului de repaus dupa tratament, furajele de pe suprafetele respective putand fi pasunate sau recoltate pentru siloz sau fan dupa cel putin 4 saptamani.

Combaterea speciei Colchicum autumnale (brandusa de toamna). Limitarea invaziei acestei specii se realizeaza printr-o recoltare mai timpurie a furajului, inainte de maturizarea semintelor. Combaterea brandusei de toamna se poate face fie prin lucrari radicale de destelenire si reinsamantare, fie pe cale chimica (aceasta ultima metoda dovedindu-se mai eficienta). Rezultate bune s-au obtinut prin folosirea produselor Tributon (2,4 D+ 2,4,5 T) sau Gramoxone in doza de 5 l/ha. Repetarea tratamentelor timp de 2 ani consecutiv a asigurat o combatere a speciei Colchicum autumnale de 95-100%. Fenofaza optima de aplicare a tratamentelor a fost la dezvoltarea maxima a frunzelor, cu putin inainte de aparitia fructificatiilor la suprafata solului.

Combaterea speciei Veratrum album (stirigoaia) se realizeaza prin cosiri repetate si stimularea plantelor din covorul ierbos prin folosirea ingrasamintelor. Utilizarea erbicidelor Aniten sau Dicotex, in doza de 3 l/ha, cand plantele se afla in faza de rozeta, au asigurat o combatere de 98-100%. Rezultate bune au fost obtinute si la folosirea erbicidelor MCPP si 2,4-D in doze de 2-3 kg/ha, aplicate primavara, cand plantele au 20-30 cm inaltime si se afla in faza de crestere intensa.

Combaterea speciei Juncus sp. (pipirig) necesita fertilizarea corespunzatoare a solului cu doza de N100P100K50, aplicata anual pentru a stimula cresterea si dezvoltarea speciilor valoroase de graminee si leguminoase din covorul ierbos si a inabusi plantele tinere de pipirig, care sunt pretentioase fata de lumina. Rezultate bune s-au obtinut prin aplicarea 2 ani consecutiv a produselor Diclordon Sodic in cantitate de 5 kg/ha in fenofaza de la aparitia inflorescentei pana la inflorire sau cu MCPA si 2,4-D in doza de 1-2 kg/ha s.a.

Combaterea speciei Euphorbia cyparissias (alior). Dintre produsele chimice utilizate, rezultate corespunzatoare au fost obtinute cu doza de 6 kg/ha - 2,4-D aplicat in faza de inflorire. La aceasta doza, 80% din plantele tinere au fost distruse, fara a determina diminuarea productiei de furaj. Plantele mai avansate in vegetatie, desi initial au prezentat un grad ridicat de combatere, s-au refacut ulterior, ca si in cazul celorlalte erbicide: Carbine, Aniben, Avadex si Reglone.

Combaterea speciei Rumex obtusifolius si R. alpinus (stevia). Proliferarea in ultimii ani a speciilor de Rumex pe pajistile permanente si temporare este cauzata in principal de gospodarirea necorespunzatoare a suprafetelor respective si schimbului necontrolat de seminte care se folosesc pentru insamantarea si suprainsamantarea pajistilor si eutrofizarii terenurilor prin supratarlire. Desi in faza de rozeta specia Rumex obtusifolius are un continut ridicat in elemente minerale 34% proteina, 16% celuloza, 0,48 fosfor, 0,58% calciu si 2,53% potasiu, totusi ea este refuzata de animalele care pasuneaza, din cauza cantitatii mari de oxalati.

Greutatile in combaterea speciei Rumex sunt generate de caracteristicile morfogenetice: perenitate, adaptarea la conditiile de seceta si exces de umiditate, grad ridicat de competitie in conditii de fertilizare, mentinerea facultatii germinative a semintelor chiar si dupa ce au trecut prin tubul digestiv al animalelor si numarul mare de seminte/planta (poate ajunge la 50.000).

La acestea se mai adauga si dificultatile intampinate in procesul de selectare a semintelor de stevie din cele de trifoi rosu, trifoi alb, ghizdei sau lucerna. Toate acestea situeaza speciile de Rumex ca buruieni de carantina deosebit de periculoase. Cercetarile efectuate au scos in evidenta eficacitatea deosebita a erbicidelor Icedin Super- RV, Oltisan Extra, Sare DMA, Garlon 4 aplicate in doza de 2 l/ha la fenofaza de rozeta a speciei Rumex si Asulox 4 l/ha in faza mai avansata pana la inceputul infloririi.

dr. ing. Teodor MARUSCA,
Director general ICD Pajisti - Brasov



Citeste si: