Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Ministrul Daniel Constantin este de acord cu modificarea Legii privind vanzarea terenurilor

Ministerul Agriculturii raspunde solicitarii sefului statului de modificare a legii vanzarii terenurilor si propune pastrarea ADS-ului ca agentie care sa aiba doar rol de preemptor si cumparator, aflata în subordinea prim-ministrului. Agentia nu va avea si dreptul sa vanda terenuri agricole. Pentru reglementarea pietei funciare, se va înfiinta o directie speciala în cadrul Ministerului.
"Agentia Domeniilor Statului îsi va pastra denumirea si va avea rol de cumparator, cu drept de preemptiune. Va fi cumparator, în prima faza, fara a avea si rolul de vanzator pe piata", spune ministrul Daniel Constantin.
Totodata, pentru a asigura rolul de supraveghere a pietei, se înfiinteaza, în cadrul Ministerului, la nivel central, o Directie speciala de control al pietei funciare. Aceasta va aviza vanzarile de terenuri care depasesc 30 de hectare. Suprafetele de pana la 30 de hectare vor fi vizate de structurile teritoriale ale ministerului. "Se va stabili o relatie între structura din minister si primarie, ceea ce va simplifica birocratia", crede Constantin.
Scopul acestei noi reglementari este de a înlatura posibilitatea înfiintarii unei singure agentii, care sa aiba, în acelasi timp, atat rol de jucator, cat si de arbitru pe piata funciara.
Propunerile pe care Ministerul le va trimite Parlamentului vizeaza si alte modificari, printre care aceea ca vanzarea terenului la un pret mai mic ori în conditii mai avantajoase decat cele aratate în oferta de vanzare atrage anulabilitatea vanzarii.
Va fi modificat si titlul legii. Pentru o mai mare claritate, acesta va face referire la terenurile agricole aflate în extravilanul localitatilor, cu un regim aplicabil atat persoanelor fizice, cat si persoanelor juridice.
"Dupa ce aceste modificari, de forma si de fond, vor fi adoptate de catre Parlament, legea va fi retrimisa presedintelui, nu va mai fi niciun fel de motiv pentru care aceasta lege sa fie întoarsa si sa nu fie promulgata", a spus Constantin. El a precizat ca esenta legii ramane aceeasi, în sensul ca prin instituirea si extinderea dreptului de preemptiune catre arendasi, vecini si stat este protejat interesul national si cel local.

Mihaela RADU

Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!