Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
TVA scazuta la fructe, legume si unele lactate

Se vorbeste din ce în ce mai des, în perioada aceasta, despre importanta scaderii TVA la carne si produse din carne. Atat patronatele din domeniu, cat si producatorii individuali solicita premierului si ministrului de Finante acest lucru. Privind la ce s-a întamplat în domeniul panificatiei cu subiectul reducerii TVA, chiar daca nu avem înca datele oficiale din partea Guvernului, un sondaj facut la magazine de retail mi-a aratat ca, în 9 luni de TVA redus, vanzarile au crescut cu 39%. Este foarte putin probabil ca acest lucru sa se datoreze cresterii consumului, ci este mai degraba un rezultat al competitivitatii între cei care vand paine cu TVA si cei care pana acum practicau evaziune.
As spune ca se înregistreaza o "albire" a pietei. Iar acest lucru este foarte util, nu doar pentru stat (care are mai putini bani pierduti), cat mai ales pentru producatori si procesatori. Chiar si pentru cei care sunt în sectorul de comercializare a produselor de panificatie.

Dincolo de cifre, ce vor fi cu siguranta confirmate în scurta vreme si de un bilant oficial, putem sa concluzionam niste prioritati pentru urmatorul buget ce va fi propus de Guvern. Eu as vedea aceste prioritati îndreptate catre o masura similara de scadere a TVA la anumite produse alimentare. Si ma refer la produsele perisabile, precum legumele si fructele. Acestea au termene de valabilitate în raft de numai 5 zile, iar un ciclu scurt de vanzare reprezinta o tentatie în plus pentru comercianti, dar si pentru producatori, sa le vanda fara TVA, deci la negru.

La fructe si legume s-ar adauga laptele proaspat, pentru ca acesta este un produs de care au nevoie mai ales copiii si batranii. Acestia din urma sunt o categorie sociala cu venituri mult mai mici si, asa cum se întampla si în alte state, produsul ar putea deveni mai accesibil printr-un pret mai mic. Exista, pe de alta parte, produse unde ar trebui continuat cu acelasi TVA, categorie în care ar intra anumite branzeturi speciale, înghetata sau mezelurile.

Am avut recent o discutie cu un achizitor de la un mare lant de magazine alimentare, care îmi spunea ca exista importatori de cartofi care vin de cativa ani cu aceeasi persoana, cu aceeasi sursa de cartofi, dar care la fiecare 3 luni schimba firma pe care o reprezinta. Aceasta este dovada unei evaziuni fiscale pe care, din pacate, actualul sistemul legislativ nu o opreste. Cea mai simpla metoda care poate stopa acest tip de evaziune o reprezinta chiar scaderea TVA la acel produs. Un TVA de 9% ar avantaja în primul rand producatorii romani, dar si consumatorii care astazi pierd în favoarea importurilor.

Cred ca un TVA scazut descurajeaza evaziunea, cu atat mai mult cu cat metoda folosita în panificatie, prin care foarte multi agenti economici au fost controlati intens în aceasta perioada de catre ANAF, a dus la amenzi pentru cei care au apreciat în mod gresit aceasta sansa oferita de Guvern. Ne dorim ca aceasta metoda, a TVA-ului diferentiat, sa fie extinsa la cat mai multe produse alimentare.

Valeriu STERIU


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!