Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Inainte de a exporta, trebuie asigurat necesarul intern

Proiectul Romaniei de a deveni un exportator nu trebuie sa fie doar unul teoretic. El trebuie sa fie pus într-un plan pe termen lung. A intra pe o piata externa presupune doua etape. Una foarte grea, a intrarii pe piata respectiva, si una si mai grea, a mentinerii prezentei pe o piata externa. Pot spune ca, daca timp de un an ai iesit de pe o piata, fie ca vinzi vin sau cereale, este foarte greu sa reocupi locul pe care imediat îl ocupa un alt furnizor. Si nu ma gandesc doar la ceea ce se întampla cu potentiala piata a Chinei, ci si la ceea ce se întampla cu piata UE, unde Romania exporta cel mai mult. Desi ne exprimam mereu dorinta de a exporta valoare adaugata, din pacate, deocamdata, prezentul ne arata ca exportam materii prime. In special cereale, iar asta mai ales prin companii straine, prin marii traderi. Pe care i-as considera la ora actuala un rau necesar, prin faptul ca au posiblitatea sa asigure prezenta permanenta pentru produsele romanesti pe respectivele piete. Chiar daca nu întotdeauna ofera pretul cel mai convenabil, ei reprezinta un partener care nu era, acum 10 ani, cand Romania încheia pe minus bilantul de export-import.

Pe de alta parte, cred ca Romania ignora cea mai importanta piata pe care o are, si anume piata interna. Pentru ca în continuare importam, anual, de peste 5 miliarde de euro. Si nu vorbim aici de citrice sau fructe exotice, pe care în mod normal trebuie sa le importam, ci de foarte multe produse pe care le putem produce în tara: legume, carne de porc, carne de vita, zahar. Produsele din import sunt preferate de marile lanturi de retail, care au posibilitatea sa-si contracteze volumele necesare pe parcursul unui an întreg. Retailul invoca frecvent faptul ca furnizorii nostri de rosii, care au cateva luni productie pe an, nu pot asigura necesarul pe timpul iernii. Dar, nu cred ca vom întalni vreodata un supermarket care refuza un producator roman de rosii ce i-ar putea asigura marfa 12 luni pe an.
Este adevarat ca e greu sa gasesti în Romania o formula prin care sa poti produce rosii timp de12 luni, dar nu vad de ce o organizatie a producatorilor de rosii nu poate sa-si asigure din import perioadele cand nu are disponibilitati din productia interna. Un import de trei luni, din tari din afara spatiului european, poate sa acopere perioada cand nu se produce în Romania. In acest fel, ai 9 luni propria productie în toate galantarele din tara si, în mod real, îti rezolvi o problema generand un volum frumos de vanzari. Acest lucru este valabil nu doar pentru cei din sectorul legume-fructe, ci si pentru cei din sectorul de carne, unde, la ora actuala, conjunctura geopolitica a dus la un pret mult mai jos, ce nu poate face productia romaneasca competitiva.

Inainte de a ne gandi la exporturi, ar trebui sa ne gandim cum ne asiguram necesarul intern. Sunt cateva produse la care Romania nu ar trebui sa lase loc celor straine. Ma refer la vinuri, carnea de pasare, fructele. Nu doar faptul ca sunt mai proaspete, mai scurt lantul de la productie la consumatori, trebuie sa fie un argument, ci si faptul ca au un cost mai bun. Produsele romanesti sunt mai bune organoleptic, dar suferim la marketing, la ambalaj, la imaginatia de a vinde mai bine. Ma revolta sa vad în piete rosii importate, ce se vand drept rosii romanesti.

Daca ne uitam la tv, vedem ca sunt nu stiu cate mall-uri care îsi fac publicitate, dar nici o piata nu are puterea sa zica "veniti la noi, unde sunt cele mai ieftine si gustoase rosii". Consider ca agricultura are nevoie de bani pentru publicitate, dar acesti bani nu s-au putut gasi la constructiile de buget sau nu a fost limpede în a arata cat de importanti sunt. Cred ca MADR ar putea oferi bani si pentru promovare. Daca pentru piete s-ar gasi o solutie, în sectorul de carne de porc si la zahar sunt alte probleme. Acolo sunt mai multi bani, vorbim de importuri de sute de milioane de euro. Probabil ca acolo sunt primele doua importuri ca volum.

Valeriu STERIU

Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!