Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Inventarierea terenurilor vandute strainilor

UNPR a demarat strangerea de semnaturi pentru înfiintarea unei comisii parlamentare de ancheta care sa inventarieze terenurile vandute catre straini în ultimii 25 de ani.
"Este o initiativa pentru care vom discuta cu toate partidele. Vor fi inventariate atat terenurile vandute la persoanele fizice straine, cat si cele vandute catre persoane juridice. Pentru ca sunt foarte multe terenuri vandute la persoane juridice romanesti, dar cu actionariat 100% strain", ne-a declarat Valeriu Steriu, presedintele UNPR.
Acesta si-a propus ca în urmatoarele trei saptamani sa stranga cele 160 de semnaturi necesare pentru înfiintarea comisiei.

"As vrea ca aceasta comisie sa lucreze de la 1 la 30 iulie si sa prezinte raportul în luna august, astfel încat în primele zile din septembrie sa fie validat în plenul Parlamentului. Vor fi probabil 15 membri. Ma voi implica personal în aceasta comisie de inventariere. Apoi, în toamna, trebuie schimbata legea vanzarii terenurilor pe baza acestor informatii. Stiu ca si Ministerul lucreaza la modificari ale legii, dar e bine sa facem un efort concentrat. Am vorbit cu ministrul Achim Irimescu; sunt convins ca si partidele îl vor sustine", a adaugat Steriu.

El sustine ca partidul sau si-a propus sa faca o astfel de analiza întrucat nu exista, în prezent, date oficiale legate de numarul de hectare detinute de straini.
"In clipa de fata toata lumea doar intu-ieste sau îsi da cu presupusul. Nimeni nu a facut un inventar complet, iar noi tocmai asta încercam sa facem. Singura institutie care poate strange sub o singura umbrela aceste informatii este Parlamentul, o parte din membrii Comisiei pentru agricultura si o parte din membrii Comisiei pentru administratie. Impreuna cu Oficiul National de Cadastru, cu Registrul Comertului, cu MADR, cu APIA, trebuie sa identificam cum si ce suprafete au fost vandute în ultimii 25 de ani."

Datele neoficiale arata cum ca aproximativ trei milioane de hectare de teren agricol ar fi lucrate de straini. Pana la o eventuala centralizare, cifra nu poate fi confirmata.
"Datele sunt risipite în mai multe ministere si este nevoie de o cumulare a lor, o analiza si o punere pe categorii. In ceea ce priveste terenurile detinute de persoane fizice straine, nu cred ca trecem de un milion de hectare. Pentru ca liberalizarea s-a pornit practic de anul trecut. Si nu cred ca se puteau vinde asa de repede un milion de hectare. De asemenea, persoanele fizice nu au cumparat suprafete foarte mari, ci mai degraba ferme de familie. In schimb, la persoanele juridice, situatia este mult mai dramatica. Pentru ca sub aceasta forma se vand terenuri înca din 1990, caci li s-a dat dreptul sa cumpere teren indiferent de capitalul lor."

Steriu a dat exemplul altor state, printre care si Polonia, care nu au permis niciodata vanzarea de terenuri catre firme care aveau mai mult de 50% capital strain. "Iar în momentul în care se faceau majorari de capital din partea strainilor, terenul respectiv avea statut de protectie."
Marea îngrijorare este acum legata de fondurile de investitii, care vin în tara, cumpara teren, îl comaseaza si apoi îl revand.

"Daca un fond de investitii strain poate sa cumpere teren si sa-l comaseze, de ce nu ar face acelasi lucru si romanii? Putem si noi la randul nostru sa bugetam bani pentru asa ceva. De aici trebuie sa plece, de fapt, o politica de preluarea a terenurilor si de punere apoi în circuit, prin concesiune", considera Valeriu Steriu.

A consemnat
Alina BARDAS

Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!