Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Integra Bacau, un adevarat sprijin pentru agricultori

Viviani MIRICA


MAP - Masini Agricole Performante a transformat Integra, organizata pana acum numai la Arad, intr-o expozitie cu editii regionale. Motivul, o mai buna promovare a masinilor importate de MAP si a solutiilor financiare propuse fermierilor.

La capitolul vizibilitate, MAP nu sta deloc rau. La Indagra, in loc de un stand, MAP a inchiriat o hala. Iar despre Integra putem spune ca este o expozitie personala a companiei.
MAP este unicul importator autorizat Same Deutz-Fahr in Romania, fiind prezent pe piata din 2005.
Directorul general al firmei, Mauro Frola, recunoaste deschis ca pentru Integra s-a inspirat din expozitiile similare din Italia. Iar avantajul unei expozitii proprii este ca il aduce mult mai aproape de fermieri. La fiecare editie, masinile agricole si utilajele expuse la targ, proprietatea companiei, sunt estimate la circa 1 milion de euro.
Prima editie Integra 2011 a avut loc la Arad, in intervalul 21-23 ianuarie. A doua, intre 11-13 februarie, la Bacau.

Aici, staff-ul companiei le-a prezentat agricultorilor o oferta integrata (de unde si denumirea evenimentului): masini si utilaje agricole, consultanta pentru accesarea fondurilor europene, asigurari si oferte de finantare “croite pe nevoile fiecarui fermier”, cum ii place lui Mauro Frola sa spuna.
Initiativa a fost laudata inclusiv de secretarul de stat Adrian Radulescu, care le-a spus fermierilor “consultantii care va indeamna catre o valoare mare a proiectului, nu va gasesc finantare intotdeauna dar va iau banii. Aici o sa va spuna din capul locului da sau ba”.

MAP le propune fermierilor oferte de finantare negociate special pentru ei cu cea mai mare banca din Italia, Intesa SanPaolo Bank.
Astfel, cei care nu pot accesa fondurile europene pot apela la creditul cu avans zero, “vedeta” targului. Dobanda este de 9,54%, formata dintr-o marja fixa de 4,5%, plus cotatia Robor la 3 luni, care in prezent este de 5,04%.
Totodata, MAP a invitat la eveniment alti doi parteneri: Fata Asigurari si o firma constructoare de silozuri, Silosistem.
Fermierii care cumpara masini agricole sau utilaje, in perioada targului, primesc o reducere care poate merge si pana la 30%, in functie de model.
In plus, Mauro Frola spune ca a lansat o promotie primita cu entuziasm de fermieri.

“Clientii MAP au primit un card de reducere pentru service si piesele de schimb. Cu acesta, ei au tot anul o reducere de 50% la manopera. In decembrie, ianuarie si februarie, posesorii de carduri vor avea o reducere de 30% la piesele de schimb si carburanti. Am facut asta pentru ca fermierii sa inteleaga ca aprovizionarea se face iarna. Reparatiile, piesele de schimb si carburantii vor fi platiti in august, dupa recoltare”.

Inca de la primele ore ale diminetii, inainte de deschiderea oficiala a expozitiei din Bacau, cativa fermieri din zona Moldovei s-au asezat la discutii cu reprezentantii MAP. Intrebat daca vrea sa cumpere utilaje, Haiducu Viorel, fermier cu 1.000 ha, ne-a spus ca, desi are utilaje, ar mai vrea sa cumpere cateva grape si compactoare. El s-a declarat multumit de pretul discurilor.
“Dupa targ, sigur voi cumpara, cu banii jos. Vine primavara, am nevoie de ele”, ne-a spus el. Si alti fermieri vor sa profite de sumele castigate din pretul bun al graului si sa-si achizitioneze utilaje noi.
Anul viitor, in primavara, MAP planuieste sa organizeze o editie Integra in Republica Moldova.


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!