Profitul agricol nr 34
13 septembrie 2017
Din trecutul pastoritului in Vrancea (V)

Rentabilitatea pastoritului in Vrancea

Produsele oilor sunt multiple, de aceea cresterea lor a constituit din cele mai vechi timpuri una din ocupatiile de predilectie ale omului, caci oaia produce imbracamintea si da cel mai pretios aliment, laptele, cu toate derivatele sale. Pentru a interpreta mai just valoarea acestor produse, trebuie sa se faca analiza lor calitativa. Mai insemnata este determinarea cantitatii de grasime din branza de putina, care este produsul cel mai raspandit in Vrancea.

In general, cantitatea de lapte produsa de o oaie in perioada de lactatie, pe langa laptele pe care il suge mielul, este 35-40 kg, preotul Gherasim din Coza, care face cresterea mai rationala, spune ca in 1935 a obtinut de la fiecare oaie cate 7 kg branza de burduf.
Valoarea nutritiva a branzei depinde de calitatea laptelui intrebuintat, de modul de preparare, precum si de ingrijirile care se dau in timpul conservarii.
Norma cea mai obisnuita pentru aprecierea valorii alimentare a branzei este stabilirea procentului de grasime din substanta uscata. Am determinat cantitatea de grasime si de apa din branza produsa in Vrancea. Probele de analiza s-au luat in lunile decembrie 1935 si ianuarie 1936. Aspectul, gustul si culoarea celor mai multe din ele au dovedit lipsa de mestesug a celor care au preparat branza si, mai ales, modul defectuos de conservare.
Productia principala a oilor turcane de la noi fiind laptele, nu s-a dat toata importanta cuvenita, celuilalt produs, lana, care la oile de rasa perfectionata formeaza aproape singurul scop al exploatarii.
Intr-adevar, cand cineva incerca sa faca o selectie, se interesa daca oaia pe care vrea s-o pastreze e buna sau nu de lapte. Aceasta din cauza ca lana de turcana fiind alcatuita din doua feluri de fire, nu poate fi intrebuintata in fabrici de stofe mai fine, caci acestea nu prelucreaza decat lana cu un singur fel de fire, asa ca lana de turcana se valorifica si mai greu decat branza.

In Vrancea, aproape toata lana se intrebuinteaza pentru nevoile casei, lucrandu-se din ea cergi, procovite, covoare, saci si imbracaminte.
Tunsul oilor se face de regula in luna mai, inainte de a se urca la munte. Ele se tund numai o singura data pe an. Fiecare proprietar isi tunde oile singur. Fiecare proprietar tunde dupa cum este deprins. In general, tunsul incepe de la cap, urmand gatul, pieptul, pantecele, coastele, spinarea si se termina la crupa. Unii, inainte de-a tunde oaia, ii taie parul in frunte in forma de cruce.
Cum s-a facut impaierea - ingalbenirea lanii la baza - oile trebuie tunse. Lana de pe oaie, dupa tuns, ramane doar intr-o singura bucata, ca o coaja de nuca. Dupa tundere se face sul, rasucindu-l in asa fel incat partea tunsa sa vina in afara, se face ,,bot", se innoada si se urca in pod.
Mieii se tund la Sf. Ilie. Tunderea lor se numeste mituire. Din mite se face postav pentru sumane.
Inainte de fatarea oilor, prin luna martie, se face ,,tusinatura" sau ,,coditul". Este tunderea oilor in jurul ugerului si a cozii pentru ca ugerul sa fie mai degajat. La o tusinatura se obtin circa 100-300 gr lana. Din aceasta lana se fac tesaturi de calitate inferioara.
Cantitatea de lana nespalata pe care o da o oaie adulta, fara tusinatura, este in medie 1,745 kg si variaza de la 1,100-2,400 kg. Aceste date s-au obtinut prin cantarirea a 160 lani de oi adulte, imediat dupa tuns. Murdariile din lana au fost inlaturate. Lana facuta bot, avand grija ca sa nu se piarda nimic din ea, a fost cantarita cu un cantar obisnuit.
Al treilea scop al exploatarii oilor turcane, este productia mieilor pentru carne, blanite si prasila.

Fatatul oilor incepe pe la 15 martie. Numai oile de la stanele unde berbecii nu au fost alesi, incep sa fete mai devreme. Mieii fatati in iarna sunt tinuti in casa, la caldura, pana se mai intaresc. Fatatul tine pana la sfarsitul lui aprilie. In timpul perioadei de fatare, oile sunt ingrijite mai bine. Atunci, orice proprietar, fie cat de sarac, da putin malai oilor. De asemenea, in timpul acesta se alege fanul cel mai bun.
Numarul fatarilor gemene e foarte scazut. N-ajunge nici 5%. Avorteaza cam 3-5% si raman sterpe peste 10%. Credinta ciobanilor este ca raman sterpe oile care au mancat iarba inghetata ori cuiburi de soareci.
Valorificarea mieilor se face foarte rau, din cauza ca n-au niciun centru de desfacere in apropiere.

Rentabilitatea constituie regulatorul si stimulentul unei intreprinderi economice; ea se calculeaza prin raportul cheltuielilor investite si venitul total scos dupa un timp oarecare.
Din unele bugete calculate de noi rezulta ca pastoritul in Vrancea este o indeletnicire care in general renteaza, desi oile sunt neselectionate si desi se face totul in mod primitiv. Proprietarii cu oi putine nu au insa castig, ci mai degraba deficit. Rentabilitatea rezulta din aceea ca pasunatul nu se plateste si ca toti proprietarii de oi au loc de cosire, incat nu cumpara fanul.

In regiunea Vrancei sunt proprietari care cresc si oi tigai impreuna cu turcanele. E o practica gresita, fiindca in acest mod nu se pot imbunatati niciodata oile noastre. Tigaile se pot creste foarte bine si in regiunea de munte. Ca dovada, oierii din jurul Brasovului au numai oi tigai, de calitate foarte buna, pe care le tin in aceleasi conditii ca si ceilalti oieri. Sunt si in Vrancea locuitori care au incercat sa creasca oi tigai si au obtinut rezultate bune. Ar fi foarte bine daca s-ar raspandi cresterea acestei oi, care este destul de rezistenta si superioara turcanei in multe privinte. Daca se continua insa sa se creasca turcana, atunci aceasta crestere trebuie rationalizata, pentru ca numai astfel se poate obtine o rentabilitate mai mare. In special, sa se dea mai multa atentie alimentatiei si felului cum se face monta. Berbecii, atat inainte cat si in timpul montei, nu primesc ingrijirile necesare. Multi crescatori tin berbeci nedezvoltati. O selectie a berbecilor se impune inainte de orice alta interventie.

De asemenea, pentru a se evita neintelegerile dintre pasune si padure, trebuie cat mai neintarziat sa se reglementeze pasunatul. Sa nu se pasuneze o suprafata de teren pana la completa ei epuizare; caprelor sa li se destineze suprafete aparte, iar parcelele cu iarba sa se pasuneze periodic, astfel ca oile sa aiba in tot timpul pasune, caci pasunea este factorul principal in rentabilitatea cresterii oilor. Arborii sa nu mai fie distrusi, caci sunt de folos pastorului, ei servind de adapost pentru vite si ca material pentru foc, care la stana niciodata nu se stinge.

Pentru ca pastoritul romanesc sa poata merge spre progres, trebuie incurajat si de catre Stat, caci, dupa cum spune prof. G.K. Constantinescu, ”oile reprezinta pentru Romania nu numai marturia unui trecut indepartat, pastrat in formele cele mai caracteristice prin viata ciobaneasca, dar reprezinta un material zootehnic de mare valoare, caruia suntem datori sa-i dam mai multa importanta decat i s-a acordat pana acum”.



Citeste si: