Profitul agricol nr.34
12 septembrie 2018
Drept la replica de la Ministerul Agriculturii Scrisorile de confort ale IFN-urilor

Ca urmare a publicarii articolului “Lasati IFN-urile sa crediteze agricultura!”, aparut in numarul 11 din acest an al revistei Profitul agricol, va adresam rugamintea de a publica urmatorul drept la replica al Ministerului Agriculturii.

Obligativitatea prezentarii scrisorii de confort de catre potentialii beneficiari ai Programului National de Dezvoltare Rurala a aparut ca urmare a necesitatii evaluarii viabilitatii economico-financiare si dimensionarii corecte a investitiei la momentul elaborarii proiectului. Scrisoarea de confort reprezinta un important instrument de asigurare, pentru autoritati si pentru potentialii beneficiari, ca proiectele propuse sunt fezabile si pot fi puse in practica. Astfel, scrisoarea de confort prezinta avantajul ca permite selectarea doar a acelor proiecte care ar avea sanse reale de a realiza investitia, asigurand totodata si o utilizare mult mai eficienta a resurselor financiare alocate anual in cadrul unei masuri.

In acest sens, facem precizarea ca prezentarea dovezii sursei de cofinantare, respectiv a scrisorii de confort, este o conditie minima pe care trebuie sa o indeplineasca toti aplicantii, insa sub nicio forma aceasta nu trebuie sa influenteze tipul sectoarelor si investitiilor care urmeaza a fi sprijinite, dupa cum se propune in articolul mentionat.

Prioritizarea proiectelor sau a tipurilor de investitii se realizeaza pe baza criteriilor de selectie stabilite prin Programul National de Dezvoltare Rurala, in vederea directionarii sprijinului financiar catre acele proiecte care raspund cel mai bine nevoilor reale din spatiul rural romanesc si obiectivelor Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale privind dezvoltarea sectoarelor agricole.

Astfel, consideram ca argumentele prezentate de dvs., privind necesitatea acceptarii scrisorilor de confort de catre IFN-uri, nu sunt suficiente pentru adoptarea unei decizii, intrucat analiza si fundamentarea unei astfel de masuri trebuie sa aiba in vedere exclusiv elemente legate de oportunitatea extinderii ariei de aplicabilitate si in privinta IFN-urilor, prin prisma asigurarii tuturor cerintelor prudentiale aplicabile conform prevederilor legale si normelor BNR.

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit au solicitat reprezentantilor IFN-urilor active pe piata din Romania, informatii despre activitatea desfasurata si despre sectoarele sprijinite, pentru a se asigura ca acceptarea scrisorilor de confort emise de IFN-uri nu ar fi de natura sa perturbe in mod decisiv echilibrul stabilit intre sectoarele finantabile in cadrul masurilor din Programul National de Dezvoltare Rurala.

Pe de alta parte, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a solicitat sprijinul Bancii Nationale a Romaniei in vederea stabilirii oportunitatii introducerii unor astfel de prevederi si a conditiilor in care pot fi acceptate IFN-urile ca emitente ale scrisorilor de confort.

Ministerul Agriculturii
si Dezvoltarii Rurale



Citeste si:


Opinii agro-politice
Fermierii pot sa-si pregateasca singuri o baza de angajati calificati, prin stagii de practica. Este o solutie care ar putea aduce anual între 5.000 si 10.000 de tineri în campul muncii, spune Florin Constantin, fondator al firmei Agxecutive, care de-a lungul experientei sale în firme de agribusiness a integrat destui studenti. Criza de forta de munca se resimte în mai toate domeniile. Fermele nu sunt deloc o exceptie. Ba din contra, forta de munca este acum o preocupare mai presanta chiar decat pretul inputurilor sau al cerealelor, constata Florin Constantin. "Sunt fermieri care si-au chemat copiii care lucrau în IT pentru ca nu avea cine sa conduca tractoarele si sa lucreze alaturi de ei. Iar unele firme de agribusiness se uita spre lucratori din Sri Lanka sau Vietnam pentru munci necalificate". Ne confruntam cu o lipsa a fortei de munca pentru ca ea a emigrat masiv în ultimii ani. Cumva mirajul muncii în Spania sau Italia s-a exercitat, iar noi nu am stiut sa îl contrabalansam cumva. Si la nivelul angajatilor cu studii superioare stam rau. 70-80% din absolventii de USAMV-uri nu raman în agricultura. Se mai gandeste cineva ca o generatia de specialisti se pregateste sa iasa la pensie si mai bine de jumatate dintre fermeri se vor retrage în cel mult 10 ani? În acest context, o solutie poate veni de la ferme si de la firmele de inputuri, propune Florin Constantin. Fiecare poate sa pregateasca liceeni si studenti, în programe de stagiatura în timpul vacantelor.