Profitul agricol nr 34
13 septembrie 2017
Reflectii asupra economiei pastorale (II)

Dupa Marea Unire, prin Legea speciala pentru infiintarea pasunilor comunale, promulgata in septembrie 1920, se aduc corectari asupra incarcarii cu animale la hectar astfel: 3 vite mari la deal si campie, 4 in regiunile inundabile si 2 la munte.

Prin Legea si regulamentul de aplicare a legii pentru organizarea administrativa si exploatarea pasunilor, promulgata prin Inaltul Decret Regal nr. 1099 din 13 aprilie 1928 si publicata in Monitorul Oficial nr. 90 din 25 aprilie 1928, se uniformizeaza si se imbunatateste substantial toata legislatia ultimului secol, cu tot ce a fost viabil si avantajos pentru crescatorul de animale particular, cu multe reglementari valabile si in ziua de azi.

Pentru prima data se impune drept obligatie ca exploatarea pasunilor sa se faca pe baza de amenajamente pastorale sau silvopastorale, intocmite de organele tehnice ale statului, pentru a indruma punerea in valoare a acestui important mod de folosire a terenului pe criterii stiintifice.

Aceasta lege a stat la baza procesului cresterii animalelor din Romania intre cele doua razboaie mondiale.

Pentru a va ilustra mai bine interesul pentru patrimoniul pastoral in perioada interbelica, va redam succint organizarea eforiilor de pasuni din tara noastra.

Pentru 2,7 milioane de hectare izlazuri comunale si comune existau 6.877 eforii comunale, 1.480 asociatii de pasunat si 220 composesorate, respectiv 8.577 de organizatii, revenind in medie o organizatie pastorala pentru 315 hectare cu buget de venituri si cheltuieli proprii, verificabil in orice moment.

La nivel comunal erau Eforiile comunale, avand ca presedinte primarul si ca membri: un ales al satenilor, invatatorul, seful de post, un delegat al administratiei financiare si notarul, care indeplinea si functia de secretar al eforiei comunale.

La nivel de judet functiona Eforia judeteana, avand ca presedinte pe cea mai inalta personalitate din administratie, prefectul judetului si, ca membri, presedintele consiliului judetean, presedintele camerei agricole, un ofiter superior al garnizoanei, delegatul serviciului silvic local, medicul veterinar sef al judetului si reprezentanti ai eforiilor comunale.

La nivel de tara, functiona Eforia centrala, avand ca presedinte pe insusi ministrul Agriculturii si, ca membri, 5 directori (Institutul de Cercetari Agronomice a Romaniei, Institutul de Cercetari Zootehnice, Regimul Silvic, Casa Autonoma a Padurilor, Administratia Locala din Ministerul de Interne), presedintele Uniunii Camerelor de Agricultura, un delegat al Ministerului de Finante, prefecti de judete si, nu in ultimul rand, directorul si subdirectorul pasunilor din Ministerul Agriculturii si Domeniilor.

Se poate face afirmatia ca patrimoniul pastoral din tara noastra in perioada interbelica avea o organizare superioara altor tari europene si cu nimic mai prejos decat sectorul silvic.
Institutia izlazul comunal era la mare cinste pentru comunitate. Cartea de vizita a oricarui primar era izlazul comunal, iar alegerea lui de catre consateni era in functie de felul in care a gospodarit acest mod de folosinta al comunitatii.
In absenta mecanizarii lucrarilor agricole (arat, grapat, semanat, cosit, recoltat, transport etc.), izlazurile comunale erau "benzinariile" animalelor de munca, cai si boi in special, de care depindea in final performanta culturilor din terenurile arabile, folosirea pajistilor naturale si a padurilor.
Localitatile lipsite de izlaz aveau mai multi analfabeti, certurile privind incalcarea proprietatii prin pasunat erau mai multe, oamenii erau individualisti, necooperanti, animalele de munca erau mai slabe, lucrarile solului erau intarziate, recoltele mai mici, lapte mai putin si, in final, saracia si, uneori, foametea mai raspandite.
Pentru aceste considerente, in perioada interbelica pana la socializarea fortata a agriculturii, izlazurile comunale si pasunile comune au fost foarte bine organizate la toate esaloanele de la nivel local, judetean si central cu responsabilitati clare, mijloace de control eficiente, bilanturi de venituri si cheltuieli pentru fiecare organizatie pastorala si multe alte aspecte pozitive care, din pacate, s-au pierdut treptat pana in zilele noastre.

Teodor MARUSCA,
director general al ICD Pajisti - Brasov



Citeste si: