Economia pastorala de tranzitie

In aceste ultime doua decenii zise de tranzitie s-au redus treptat efectivele de animale prin desfiintarea cooperativelor si a intreprinderilor agricole de stat, a complexelor zootehnice si a altor forme de crestere intensiva a animalelor. In paralel, s-au micsorat continuu suprafetele de culturi din arabil, s-au abandonat plantatii intregi de pomi fructiferi si vita de vie, rezultand suprafete intinse de parloage inierbate, utilizate in continuare ca pasuni. Unele din produsele animaliere, lana in special, a suferit scaderi dramatice ale pretului, cresterea oilor devenind nerentabila. Datorita scaderii efectivelor de ierbivore domestice si al mutatiilor din fondul funciar agricol se petrec fenomene anormale legate de intretinerea si folosirea pajistilor.
In primul rand, mari suprafete de pajisti montane, mai greu accesibile, au fost abandonate, in locul lor reinstalandu-se deja padurea din care au provenit. Turmele de oi care utilizau cu eficienta maxima iarba din pajistile montane pasc in prezent pe parloagele de la deal si campie cu facilitati de acces si siguranta fata de pradatori, alaturi de unele conditii sociale mai bune pentru ingrijitori, durata mai lunga de pasunat, oportunitati pentru valorificarea produselor animaliere si alte avantaje.
Lipsa cronica a ingrijitorilor de animale care lucreaza in strainatate este un alt aspect major al abandonului pajistilor montane. Pe de alta parte dupa 1989, valori importante de investitii pentru imbunatatirea si exploatarea rationala a pajistilor executate dupa o conceptie stiintifica moderna de amenajamente pastorale, dotate cu adaposturi, alimentari cu apa si energie electrica, garduri de tarlalizare, amenajari antierozionale, desecare, irigatii etc., au fost deteriorate sau distruse complet din ignoranta sau rea credinta, asemenea multor utilitati pentru o agricultura avansata.

Este de neinteles cum de au fost posibile asemenea actiuni devastatoare asupra fondului pastoral al tarii noastre, care de secole are o utilizare aproape exclusiv comuna (colectiva) indiferent de regimul social existent.

La aceasta se adauga nerespectarea flagranta a perioadei de pasunat, in special cu oile care pasc tot timpul anului in unele zone, al amestecului de specii si categorii de animale pe aceeasi suprafata de teren, al incarcarii necorespunzatoare cu animale, supratarlire si multe altele.
Toate acestea duc la degradarea continua a fondului pastoral existent de aproximativ 5 milioane hectare, pentru care sunt necesare de urgenta elaborarea unor legi si regulamente de aplicare specifice, avand ca model experienta predecesorilor nostri care au avut si dovedit un respect profund pentru aceasta inestimabila avutie nationala.

Taxe de pasunat si fonduri europene pentru pajisti

In majoritatea cazurilor cei solicitati sa indrepte situatia patrimoniului pastoral aflat in cea mai profunda stare de degradare din existenta lui milenara, se plang ca nu au bani pentru lucrarile de imbunatatire, intretinere si folosire rationala. In primul rand ar trebui folosite pentru pajisti taxele de pasunat care se percep la nivelul de comuna sau oras, care ar trebui sa fie de minimum 10 % din valoarea productiei animaliere pe pasunile arendate. In prezent, nu exista o lege sau un control prin care sa oblige primariile sa utilizeze fondurile din taxele de pasunat, numai pentru gospodarirea normala a pajistilor.

In trecut, taxele de pasunat percepute de la crescatorii de animale si alte fonduri erau riguros urmarite sa se cheltuiasca exclusiv pentru imbunatatirea si dotarea pasunilor folosite in comun (devalmasie), orice abatere era pedepsita prin lege. De ani de zile nimeni nu urmareste acest aspect, de altfel nu are nici instrumentul legal sa o faca, iar buna credinta si spiritul comunitar au disparut de mult. In perioada socializarii agriculturii s-au alocat fonduri insemnate de la stat pentru imbunatatirea si folosirea rationala a pajistilor, fonduri ce s-au diminuat treptat in perioada de tranzitie, pana la disparitia lor in prezent.

Au mai ramas fondurile de sprijin pentru pajisti din fonduri europene si nationale din Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013 (PNDR) Axa 2 "Imbunatatirea mediului si a spatiului rural prin utilizarea durabila a terenurilor agricole si forestiere" cu Masura 211 - Sprijin pentru zona montana defavorizata (ZMD) si Masura 214 - Plati de agromediu cu Pachetul 1 (P1) - Pajisti cu inalta valoare naturala; P2 - Practici agricole traditionale si P3 - Pajisti importante pentru pasari.
Din datele recente ale Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) si Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura (APIA), in perioada 2007-2010, pentru PNDR s-au platit 2,38 miliarde Euro pe suprafata agricola, din care 770 milioane pentru zonele defavorizate si masuri de agromediu in care pajistile permanente detin ponderea.
Din aceste date rezulta ca prin APIA, la nivelul anului 2013, se estimeaza o subventie pentru pajisti de aproape 440 milioane euro. Daca acest obiectiv tinta va fi atins mai devreme in 2011, atunci, in cei trei ani se va realiza impresionanta suma de 1,32 miliarde euro subventie pe pajistile permanente!
La un calcul sumar pe aproximativ 2 milioane hectare pajisti permanente din ZMD si cu diferite plati pentru agromediu in perioada 2007-2013 se vor incasa cu usurinta in medie peste 1.000 euro pentru un hectar de pajiste!
Se pune firesc intrebarea: ce se face cu aceste fonduri? Ajung acesti bani pe pajisti pentru imbunatatirea, intretinerea, dotarea si folosirea lor rationala sau iau alte cai nestiute de noi, la fel ca taxele de pasunat?!
Este foarte trist ca pajistile se degradeaza in continuare din cauza lipsei unor lucrari de intretinere stipulate si in criteriile de eligibilitate si a unor cerinte minime de gospodarire a lor pentru a fi admise la plata de catre APIA.

Pentru valorificarea corespunzatoare pe termen lung a pajistilor, pe langa lucrarile curente de intretinere ca fertilizare organica si curatari de vegetatie nevaloroasa sunt necesare alimentari cu apa, imprejmuiri pentru folosire rationala, adaposturi pentru animale si ingrijitori, energie electrica si, mai ales, drumuri de acces auto pentru civilizarea patrimoniului pastoral. Toate aceste actiuni si dotari vor impiedica abandonul pajistilor care au luat proportii alarmante in ultima perioada. Sa ne punem in plus problema incalzirii globale a climei cand actualele suprafete de pajisti montane vor fi o salvare pentru cresterea animalelor.

Utilizarea judicioasa a fondurilor europene si nationale, pentru ZMD si agromediu, exclusiv pe pajistile permanente care le-au generat, este de maxima importanta si urgenta, inainte ca aceste fonduri sa umplu buzunarele unor profitori. Este de datoria organismelor legislative si administrative sa ia pozitie ferma privind gestionarea corecta a fondurilor europene si nationale, altfel pajistile noastre nu vor beneficia de aceste nesperate oportunitati, ramanand pe mai departe in starea lor de degradare accelerata, odata cu trecerea timpului.