Profitul agricol nr. 43
15 noiembrie 2017
Gospodarirea pajistilor in Elvetia (I)

dr. ing. Teodor MARUSCA,
director general al ICD Pajisti - Brasov


Cu multi ani in urma, cativa tineri cercetatori din agricultura au avut prilejul sa efectueze stagii, mai scurte sau mai lungi, de specializare in tari din vestul Europei sau SUA. Dupa aderarea tarii noastre la "Grupul FAO pentru pajistile de munte din Europa", in anul 1968, am avut sansa sa fac si eu un asemenea stagiu de pregatire la Statiunea Federala de Cercetari pentru Agricultura din Changins Nyon, Cantonul Vaud din Elvetia.
Am beneficiat de sprijinul presedintelui de atunci al Grupului FAO, dr. ing. J. Caputa (1912-1992), de origine polonez, naturalizat elvetian, un exceptional pratolog. El, impreuna cu prof. univ. Gh. Anghel (1910-1986), si el un eminent botanist si pratolog, au organizat specializarea tinerilor cercetatori romani.

Amintirea unei experiente de neuitat

Am revazut, dupa patru decenii, meleagurile elvetiene unde am petrecut opt luni in unitati de cercetare, gospodarii si ferme, am intalnit aceleasi peisaje pastorale cu o nemarginita grija pentru pajistile permanente si temporare, aproape nemodificate.
Organizarea, principiile de lucru, constructiile si rasele de animale au ramas aproape neschimbate de la stagiul meu de specializare de acum 30 de ani. Singurele schimbari pe care le-am remarcat au fost soiurile de graminee si leguminoase perene, mai performante productiv si calitativ, masinile agricole de cosit si adunat furaje cu aparitia balotilor infoliati, garduri electrice si aparate de muls mai perfectionate. In rest, totul a ramas incremenit in timp, ca orice lucru bine facut si pastrat nealterat de generatii. Acest fapt m-a indemnat sa fac cunoscute in paginile revistei noastre experienta elvetiana din domeniul pajistilor, in special a celor situate in zona montana, care merita a fi cunoscuta si pusa in aplicare pe meleagurile noastre.

Un adevarat paradis agricol

Elvetia are un relief framantat si o vegetatie abundenta care acopera solul din Platoul ondulat, pana pe pantele repezi ale Alpilor.
In istoria poporului elvetian se distinge mai intai un eveniment deosebit de important pentru evolutia lui ulterioara: in 1291, trei mici comunitati Schwyz, Unterwald si Uri incheie un pact de asistenta mutuala, formand nucleul confederatiei. Ulterior, alte comunitati adera la acest pact. In 1815, prin aderarea cantoanelor Valais, Neuchatel si Geneva se contureaza actualele granite ale confederatiei "helvetice" care cuprinde 25 de cantoane si semicantoane.
Locuitorii Elvetiei sunt de origini etnice diferite: 74% germani, 21% francezi, 4% italieni si 1% romanzi si altii. Din aceasta cauza, in Elvetia sunt recunoscute 4 limbi oficiale, dintre care mai raspandite sunt limbile germana si franceza.
In urma cu patru decenii, in economia tarii ponderea o detinea industria ceasornicelor - 70 milioane buc. anual, din cele 150 milioane buc., cat era productia mondiala. Urma industria de mecanica fina, electrotehnica, farmaceutica, chimia, etc.; pe locul doi se situeaza industria hoteliera si bancile - 3 banci la 10 mii locuitori, cel mai ridicat procent din lume; locul trei in ponderea economiei revin comertului si agriculturii.
Conditiile naturale sunt foarte variate, aceasta variatie fiind data in primul rand de o gama larga de altitudini, incepand de la cea mai joasa altitudine, 193 m a Lacului Major, pana la cea mai inalta, de 4.634 m, varful Dufour. Media altitudinilor in Elvetia se apreciaza a fi de 1.300 m.

Pe scara verticala a altitudinii se intinde si zona locuita de la 196 m altitudine, la care se afla satul Ascona, in cantonul Ticino, pana la 2.126 m, unde este situat satul Juf din cantonul Grisons, cea mai inalta asezare locuita in tot timpul anului.
Relieful framantat, in buna parte muntos, ofera conditii foarte diferite pentru agricultura. Pantele domoale insorite ale lacurilor, cu deosebire ale lacului Leman, creeaza conditii favorabile culturii vitei de vie care in aceasta zona este foarte extinsa. In Platou se cultiva cereale, cartofi si livezi intinse in care domina marul. Pe pantele insorite, din vaile adapostite ale muntilor se practica si cultura capsunului. Dar faima agriculturii elvetiene, care depaseste granitele tarii, este cresterea animalelor. Intr-adevar, aceasta ramura reprezinta indeletnicirea de baza a fermierului elvetian si ea are o traditie care se pierde in negura istoriei.

Vocatia productiei de furaje

Pajistile bogate, al caror covor de un verde intens, excelent intretinut, contribuie la pitorescul tarii, ofera conditii foarte favorabile cresterii animalelor, in special al bovinelor.
Daca conditiile naturale nu permit o extindere prea mare a culturilor cerealiere, in schimb - asa cum spun insasi elvetienii - Elvetia are o adevarata vocatie pentru producerea furajelor. Cu mici exceptii ale unor gospodarii specializate, cultura plantelor furajere ocupa majoritatea terenului in orice gospodarie. Nu rare sunt cazurile cand culturile furajere sunt exclusive. Desigur, elementul dominant in randul culturilor furajere sunt pajistile. In Platou si pana in muntii mijlocii, cat se intinde zona locuita, pajistile sunt bine intretinute si este greu, sau in majoritatea cazurilor imposibil, sa se faca deosebirea intre pasune si faneata, datorita sistemului de folosire mixta care se practica.
Dupa cel de al doilea razboi mondial, procesul ameliorarii pajistilor a cunoscut o noua etapa, datorita extinderii care au luat-o pajistile semanate (temporare). In anii din urma au fost introduse in productie pe scara larga soiurile de graminee si leguminoase perene de pajisti, care au dat un nou impuls culturii pajistilor temporare, situand Elvetia in randul tarilor celor mai avansate din punct de vedere al producerii furajelor.

Fermierii raman tot mai putini...

Exista totusi o categorie de pajisti a caror ameliorare este inca ramasa in urma. Acestea sunt alpajele, adica pasunile situate in zona muntilor inalti, unde sunt trimise animalele, in cursul verii la pasunat. Exploatarea acestor suprafete se face si in prezent dupa metodele arhaice. Ameliorarea alpajelor este la inceput si aceasta lucrare se desfasoara in cadrul unui proces larg care vizeaza redresarea intregii economii de munte.
In ultima vreme se inregistreaza scaderea destul de accentuata de la un an la altul a numarului de gospodarii si migrarea fermierilor in alte sectoare de activitate. In acelasi timp insa, fermierul elvetian cauta diferite forme de cooperare pentru a rezista conditiilor sociale ale economiei de piata.
In lucrare se urmareste prezentarea aspectelor caracteristice ale gospodaririi pajistilor din aceasta tara, insistandu-se mai ales asupra cailor si metodelor prin care patrimoniul pastoral a fost si este valorificat la unul din cele mai ridicate performante din lume.



Citeste si: