Profitul agricol nr. 43
15 noiembrie 2017
Gospodarirea pajistilor in Elvetia (V)

dr. ing. Teodor MARUSCA,
director general al ICD Pajisti - Brasov



Suprafetele intinse de pajisti, bogate in vegetatie, raspandite pe intreg teritoriul Elvetiei, denota ca in aceasta tara plantele furajere gasesc conditii foarte favorabile de vegetatie. Intr-adevar, peste tot, solul este foarte bine acoperit cu vegetatie. Pajistile naturale formeaza "covoare" intinse bine incheiate si bine ingrijite. Aceste pajisti, pe langa valoarea lor furajera pentru care sunt cultivate, dau un aspect frumos locului, marindu-i interesul turistic.

Conditii climatice favorabile mentin ierburile din pajisti in stare de vegetatie in tot cursul verii, neinregistrandu-se acea pauza estivala in crestere in lunile iulie-august pe care o intalnim in zonele secetoase.

Cresterea abundenta a ierbii este favorizata in primul rand de cantitatea ridicata de precipitatii care cad anual
In Platou, in medie, pe 40 de ani, au cazut 1.079 mm precipitatii anual, inregistrandu-se 160 de zile cu ploaie sau zapada, in functie de anotimp. Acestea sunt bine repartizate in lunile de vegetatie, aprilie-noiembrie, inregistrandu-se 12-15 zile cu precipitatii, ceea ce inseamna ca aproape la 2 zile cade cate o ploaie.
Exista zone mai secetoase, cum este litoralul Lacului Leman si valea Rhonului in cantonul Valais, unde cad anual doar 673 mm (media 1959-1968). In aceste zone se practica pe scara larga irigatia prin aspersiune.

In valea Rhonului si in cantonul Ticino, culturile furajere nu gasesc cele mai favorabile conditii din cauza secetei. Aceasta face ca aici zootehnia sa fie mai putin dezvoltata.
In zona de munte, cum este si firesc, cantitatea de precipitatii este mult mai ridicata. In punctul experimental La Frętaz din muntii Jura, se inregistreaza in medie peste 1.500 mm precipitatii anual. Aici insa, vremea este mai rece, media anuala fiind de numai 4,5 °C, ceea ce determina o durata mai scurta a perioadei de vegetatie.
Conditiile de vegetatie din muntii Alpi si muntii Jura sunt foarte asemanatoare cu cele din Carpatii romanesti, la altitudini corespunzatoare. Din aceasta cauza si vegetatia naturala a pajistilor se aseamana destul de mult, intalnind in linii generale aceleasi formatiuni vegetale de pajisti, cu deosebire in zona alpestra, unde interventia omului este mai mica in Elvetia. In zona muntoasa locuita, covorul vegetal al pajistilor naturale este foarte artificializat din cauza aplicarii masurilor de imbunatatire, mai ales a fertilizarii.

Elvetia, desi nu se invecineaza direct cu oceanul Atlantic, are o clima vizibil influentata de aceasta, ceea ce face ca gradul de continentalism sa fie atenuat. Iernile sunt mai dulci, iar verile sunt calduroase, dar nu aride si destul de bogate in precipitatii.

Influenta oceanica asupra climei Elvetiei este binefacatoare pentru producerea furajelor in general si pentru pajisti in special. Aceasta influenta se manifesta printr-o perioada destul de lunga de exploatare a pasunilor.

In Platou, inceperea furajarii animalelor cu masa verde, in medie, are loc in jurul datei de 18 aprilie, iar trecerea la stabulatie se face in jurul datei de 14 noiembrie. Sezonul de pasunat dureaza in medie 211 zile. Conditiile climatice favorabile din luna octombrie si chiar din luna noiembrie permit ierbii sa creasca, prelungindu-se astfel pasunatul pana la jumatatea lui noiembrie si ramanand inca timp suficient pentru ca iarba sa se refaca si sa intre in bune conditii in iarna.
Pe masura cresterii altitudinii, durata mentinerii animalelor pe pasune scade. In muntii Jura si in Alpii mijlocii aceasta durata este in medie 100-110 zile, incepand in 5-10 iunie si incheindu-se in ultima decada a lunii septembrie.
Pe pasunile din muntii Alpi, situate la altitudine mare, durata alpajului este in medie 86 de zile, aici urcarea animalelor facandu-se in jurul datei de 22 iunie, iar coborarea in decada a doua, uneori a treia, din luna septembrie.

Din cauza ca pe pasunile alpine in cursul perioadei de pasunat cad adesea ploi reci, iar uneori chiar zapada, in ultimul timp se construiesc pe un plan tot mai larg adaposturi pentru animale.
Solul. In Platoul elvetian, cele mai raspandite sunt solurile brune acide, brune acide podzolice, podzolice - argilo - iluviale si rendzinele. In muntii Jura, majoritatea solurilor sunt rendzine, iar in muntii Alpi cel mai frecvent se intalnesc solurile podzolice.

Suprafetele agricole si
modul de folosire
Se poate constata ca suprafata Elvetiei se imparte in 4 categorii de folosinta aproape egale, fiecare dintre ele detinand cca un sfert din teritoriu: agricol, alpaje, paduri si neproductiv.
Categoria de teren agricola utila este denumita astfel fiindca nu inglobeaza alpajele, respectiv pasunile de munte situate la inaltimi mari deasupra zonei locuite, care de fapt au tot o destinatie agricola. In schimb sunt incluse aici terenurile arabile, culturile furajere, viile, livezile.

Din totalul de 1,08 milioane hectare teren agricol util, 0,80 milioane hectare (74%) sunt cultivate cu plante furajere, dupa cum urmeaza:
- 124.790 ha pajisti temporare (16%);
- 676.765 ha pajisti naturale si permanente (84 %).
Raportand suprafata furajera, fara alpaje, la o unitate vita mare consumatoare de furaje fibroase si grosiere (UVM g) se obtin urmatoarele date:
- suprafata furajera principala: 0,59 UVM g;
- suprafata furajera suplimentara transformata in suprafata de productie normala: 0,02.
Total: 0,61 UVM g

Daca se adauga la cele 0,8 milioane hectare cu plante furajere si suprafata alpajelor, rezulta 1,89 milioane hectare destinate producerii de furaje, adica peste jumatate din suprafata totala a tarii. In suprafata de 124.790 ha pajisti temporare sunt cuprinse pajistile multianuale care detin marea majoritate in aceasta grupa. Alaturi de acestea, mai intra amestecurile furajere de un an si alte plante furajere care impreuna au o pondere mica. Cele mai intinse suprafete cultivate cu pajisti semanate sunt in cantoanele Vaud, Lucerna, Berna si Fribourg.

Specialistii elvetieni considera ca pajisti temporare amestecurile de ierburi care sunt mentinute in cultura 3-4 ani si sunt cuprinse intr-o rotatie. Asemenea pajisti sunt raspandite peste tot pana la altitudinea de 1.200-1.300 m, uneori si mai sus. Acestea ocupa suprafata care le-a fost atribuita din suprafata arabila sau sunt situate pe locul fostelor pajisti naturale destelenite.

Cand o pajiste temporara (semanata) imbatraneste, dar nu este destelenita, primeste denumirea de pajiste permanenta. O asemenea pajiste are de obicei vechimea de peste 10 ani, iar in covorul vegetal se gasesc atat specii componente ale amestecului semanat, cat si speciile de plante spontane, caracteristice zonei in care se afla. In grupa pajistilor naturale sunt cuprinse suprafetele intelenite natural si care nu au fost semanate niciodata.


Citeste si: