Profitul agricol nr 17
3 mai 2017
Gospodarirea pajistilor in Elvetia VII

dr. ing. Teodor MARUSCA,
director general al ICD Pajisti - Brasov


Principalele culturi furajere
Dat fiind conditiile naturale ca precipitatii abundente, altitudine, natura si compozitia solului, panta, insolatie slaba, o mare suprafata a tarii nu poate fi utilizata mai bine decat ca pajisti. Pentru unele terenuri ale Elvetiei, aceste culturi sunt singurele care pot da un randament ridicat si sigur.

Pajistile permanente (naturale)
Constituie modul de folosire a terenurilor care nu-s niciodata arate. Raspandirea pajistilor naturale peste tot, din Platou si pana in Alpi, mentinerea in stare verde de-a lungul intregii perioade cat nu sunt cu zapada si starea buna de intretinere, confera un specific tipic cu un peisaj minunat din care Elvetia si-a castigat renumele de vestita tara turistica.

Din punct de vedere furajer, pajistile permanente aflate sub limita alpajelor propriu zise au un covor ierbos elastic, foarte bine incheiat si compus din specii de ierburi valoroase. Cele situate in locuri adapostite si pe soluri fertile se deosebesc destul de putin de pajistile temporare. Exista insa si suprafete apreciabile unde ingrasarea, lipsa de drenare si utilizarea unilaterala au redus mult leguminoasele si chiar unele graminee valoroase.
La mentinerea in cultura a suprafetelor intinse de pajisti permanente concura adesea pe langa conditiile naturale aratate, lipsa mijloacelor pentru mecanizarea lucrarilor pe terenurile in panta si preturile ridicate ale semintelor.
Este adevarat ca in muntii Alpi si Jura sunt multe terenuri care nu se pot ara, in schimb in Platou exista inca multe suprafete care pot fi ameliorate prin aratura si reinsamantare.

Zonele de exploatare tipic pastorale se afla in Elvetia Centrala in cantoanele Uri, Schwzy, Obwalden, Nidwalden, Appenzel Rh. E. si Rh.I., Glarus, apoi intinse regiuni in cantoanele Saint Gall, Grisons, Thurgovie, Lucerna, care formeaza baza cresterii foarte intensive a tineretului bovin.
Productia medie de fan obtinuta de pe pajistile naturale in anii 1956-1963 este de 5,52 t/ha iar de otava este de 3,55 t/ha. Aceste cantitati ridicate de recolta exprima destul de convingator atentia de care se bucura asemenea culturi.

Pajistile temporare (semanate)
Contrar pajistilor permanente, compozitia botanica a pajistilor temporare este determinata de agricultor, care alege amestecuri potrivite conditiilor de sol si a modului de exploatare.

Situatia pajistilor temporare in productia furajera este urmatoarea: din 100 ha culturi furajere, 76 ha sunt pajisti permanente folosite preponderent ca fanete; 18 ha sunt pajisti temporare si diferite amestecuri furajere; 6 ha sunt pajisti permanente de altitudine mijlocie (moyennes) folosite mai ales ca pasuni.
Pajistile temporare de mai multi ani sunt cele mai raspandite. Ele sunt formate din diferite feluri de amestecuri de ierburi, asupra carora se va reveni in capitolele urmatoare. Din totalul de 124.790 ha culturi furajere, pajistile temporare, ocupa 111.000 ha, restul suprafetei fiind cultivata cu amestecuri furajere anuale.
In unele cantoane ca Berna, Lucerna ele sunt foarte raspandite, in schimb sunt mai putin extinse in cantoanele Vaud, Geneva, Schaffhausen, adica in zonele mai secetoase unde este preferata lucerna.

In cantoanele Fribourg si Vaud diminuarea suprafetelor cultivate cu amestecuri temporare este compensata prin extinderea amestecurilor anuale de trifoi. Productia medie obtinuta de la pajistile temporare este de 6,62 t/ha fan si 4,32 t/ha otava.
Analizand raspandirea in cultura a pajistilor temporare se constata ca acestea sunt cultivate in cca. o treime din gospodarii. In aceste gospodarii, pajistile temporare ocupa in medie 2 ha, ceea ce este relativ mult pentru Elvetia si arata rolul important pe care il au in productia furajera si in rotatia culturilor din asolament. Dar faptul ca aproape doua treimi din gospodarii nu fac pajisti semanate din cauza costului ridicat al infiintarii culturii, evidentiaza faptul ca majoritatea fermierilor nu au posibilitatea de a aplica cea mai insemnata veriga a tehnologiei moderne a culturii pajistilor.

Lucerna si amestecurile de lucerna Lucernierele propriu zise sunt destul de rare fiind intalnite in regiunile secetoase din cantoanele Schaffhausen si Geneva, unde ating 68% din culturile furajere fata de 17% cat se cultiva in medie pe Elvetia.

Sparceta, este mai putin raspandita intalnindu-se doar cu caracter local in Elvetia occidentala, pe versantii sud si sud-estici ai muntilor Jura. Suprafata totala cultivata este doar de cca. 3.000 ha din care 60% in cantonul Vaud.

Trifoiul si amestecurile cu trifoi sunt mult mai putin raspandite decat amestecurile plurianuale pentru ca in raport cu productia, cheltuielile de pregatirea solului si costul semintelor sunt destul de ridicate. Acest tip de amestec este mai raspandit in cantoanele Vaud, Fribourg, Argovie si Zürich, unde se aplica asolamentul trienal, trifoiul ocupand terenul intre doua serii de cereale.

Cerealele furajere
Suprafata ocupata cu aceste culturi a suferit fluctuatii destul de mari. Dupa 1945 s-a inregistrat o importanta diminuare a suprafetei cu cereale furajere, consecinta a abrogarii regimului de razboi si a restrangerii culturilor de camp in regiunile mai putin propice sau datorita faptului ca agricultorii elvetieni prefera exploatarea pajistilor din motive traditionale ori din alte cauze care ii avantajeaza. Nu este mai putin adevarat ca restrangerea cerealelor furajere s-a facut si din cauza slabei rentabilitati.
Din anul 1950, statul a acordat prime de cultura, ceea ce a stimulat cresterea din nou a suprafetelor cu cereale furajere. In ultimii ani suprafata ocupata de aceste culturi este in evidenta crestere, datorita largirii culturii porumbului.

Porumbul se cultiva pentru boabe, insilozare si masa verde. Toate trei culturile se fac exclusiv in scop furajer. Culturile pentru boabe si insilozare se insamanteaza in teren propriu, iar pentru masa verde in cultura dubla.
In ultimii 4-5 ani suprafata cultivata cu porumb a crescut considerabil si odata cu aceasta si productia la hectar, datorita extinderii in cultura a hibrizilor dubli, a mecanizarii si chimizarii culturii.
Orzul si ovazul au fost mult mai raspandite in cultura decat porumbul pana in anii din urma cand porumbul a cunoscut o puternica expansiune. Dintre culturile de orz, cea de primavara ocupa o suprafata aproape dubla fata de orzul de toamna, desi este mai putin productiva.

Orzul de primavara, in conditiile din Elvetia, valorifica bine solurile mai uscate, putin profunde si destul de sarace. Cele 2 culturi de orz detin cca. 13% din suprafata cultivata cu cereale. Ovazul este foarte raspandit, gasind conditii favorabile de cultura si dand productii bune. In ultimii ani, suprafata detinuta este in regres.


Citeste si: