Profitul agricol nr. 26
4 iulie 2018
Gospodarirea pajistilor in Elvetia VIII

dr. ing. Teodor MARUSCA,
director general al ICD Pajisti - Brasov




Culturi duble
Se practica in zonele cu climat favorabil si dupa cereale si cartofii timpurii care parasesc devreme terenul, cu scopul de a prelungi in toamna furajarea cu masa verde sau pentru a o incepe mai timpuriu in primavara urmatoare. Culturile denumite "de vara" se consuma in cursul aceluiasi an, iar cele de iarna se consuma doar partial in toamna, cea mai mare cantitate de furaj produs, consumandu-se in primavara urmatoare. Sunt urmate in mod frecvent de porumb sau alta cultura principala.
Cele mai frecvente culturi duble sunt urmatoarele: mazariche + mazare + ovaz sau orz; porumb masa verde; rapita; secara masa verde; amestecul de Landsberg; culturi pe baza de raigras italian.
Amestecul de Landsberg, raspandit in cantoanele Zürich si Argovie, compus din mazariche, trifoi incarnat si raigras italian poate fi mentinut in cultura si in anul urmator.
Datele statistice indica reducerea treptata a culturilor duble. Fenomenul are mai multe cauze printre care mentionam pe de o parte reducerea fortei de munca, iar pe de alta parte expansiunea pajistilor temporare care, mentinandu-se mai multi ani in cultura, produc un furaj la un pret de cost mai redus.
Sfecla furajera se cultiva in majoritatea gospodariilor pe suprafete apreciabile care uneori egaleaza suprafata cultivata cu orz. Da recolte mari de 60 - 70 tone/ha si destul de sigure. Sunt soiuri de sfecla furajera foarte suculente care produc in mod frecvent 100 tone/ha.

Balanta furajera
Contrar asteptarilor, Elvetia nu asigura intregul necesar de furaje din productie proprie. Asa cum s-a vazut mai sus, conditiile favorabile culturii furajelor au determinat profilarea agriculturii inspre cresterea animalelor. Cu timpul insa, efectivul de animale a crescut depasind posibilitatile proprii de furajare. Masurile luate pentru sporirea productiei de furaje in Platou si in zona de munte locuita, au determinat obtinerea unor cantitati mai mari de furaje, insa cu toate acestea, agricultura elvetiana ramane pe mai departe in imposibilitate de-a face o furajare rationala numai pe seama productiei indigene de furaje.
In aceasta situatie s-a recurs la import. Solutia a fost adoptata si din alte motive. Reducerea fortei de munca, face ca pretul de cost la care se obtine un kilogram de furaj in tara, sa fie ridicat. Multi agricultori gasesc mai convenabil sa cumpere o parte din furajul necesar, decat sa-l produca. Importul de furaje se face din mai multe tari ale Europei Occidentale si Centrale intre care un loc important il ocupa Franta. Acest import ofera economiei elvetiene avantaje incontestabile.
Totusi confederatia considera ca neingradirea importului in nici un fel, il va transforma intr-un concurent al produselor proprii, motiv pentru care se limiteaza prin taxe. Din 1960 pana in 1968, gradul de asigurare cu furaje din productia proprie a scazut cu 10% daca socotim in unitati amidon sau cu 11% in albumina digestibila.
Furajele care se importa sunt diferite. Fanurile se importa intregi, tocate sau macinate sub forma de faina de fan. In perioada 1956 - 1963 s-au importat in medie 26.500 t anual. Incepand din anul 1962 importul de fan a crescut considerabil depasind anual cantitatea de 40.000 t, exceptie facand anul 1968 cand cantitatea importata a scazut la 13.600 tone. Paiele se importa anual in cantitati de 80.000 - 90.000 t, totusi cele mai mari cantitati de furaje importate sunt concentratele. De mentionat ca in anii 1965 - 1968 importul furajelor concentrate a crescut la peste 1,1 milioane tone.


Citeste si:


Opinii agro-politice
Întrebat ce solutie are compania sa pentru Tanymecus, în conditiile interzicerii neonicotinoidelor, Ioan Enoiu, managerul Naturevo, admite ca insecticide omologabile curand nu exista, însa propune, ca alternativa, o solutie radicala: erbicidarea totala a suprafetelor necultivate: margini de tarlale, margini de drumuri, canale de irigatii si desecare, miristi si, mai ales, parloage. Aceste suprafete aflate în vecinatatea terenurilor cultivate reprezinta focare de îmburuienare si de infestare cu insecte (implicit cu Tanymecus) si boli ale culturilor. Enoiu puncteaza ca prin alte tari "nu exista asemenea nenorociri cu insecte, pentru ca nu se vad alei sau canale necuratate". Fermierii îi dau dreptate, dar, cand vine vorba de solutiile aplicabile sa ajungem "ca afara", parerile difera, chiar radical. În viziunea lui Enoiu "erbicidele totale devin cel mai bun insecticid". El are un punct de vedere radical în privinta parloagelor, considerand ca cei care nu-si cultiva terenurile si nici nu le întretin ar trebui sa fie responsabili de pagubele pe care le aduc culturilor învecinate. "Este cate un proprietar care are un hectar în mijlocul unei suprafete mari, de 100 de hectare. Si nu vrea sa faca nimic cu terenul lui. Nici nu-l cultiva, nici nu-l da în arenda. Pentru ca legislatia nu îl pedepseste daca produce daune culturii din vecinatate. Daca ar fi pus sa achite despagubiri, ar da terenul imediat, sa scape de el. UE vrea sa plafoneze subventiile celor care fac performanta si sa le dam bani celor care beau subventia la carciuma. As lua subventia complet si as folosi banii sa curat toate canalele, drumurile, miristile, toate zonele învecinate. În doi-trei ani am putea rezolva problema."