Profitul agricol nr 34
13 septembrie 2017
Gospodarirea pajistilor in Elvetia IX

dr. ing. Teodor MARUSCA,
director general al ICD Pajisti - Brasov



Din suprafata mare de pajisti naturale existente in Elvetia, numai o parte din ele sunt luate in cultura, adica imbunatatite, intretinute si exploatate rational.
O atentie deosebita se da pajistilor din zonele populate, adica cele din zona muntilor mijlocii, a dealurilor si a Platoului. Pentru a obtine randamente maxime, in aceste regiuni se face o delimitare precisa a fondului pastoral de alte suprafete. Se renunta de obicei in favoarea silviculturii la suprafetele cu pante prea abrupte si cu un grad de inierbare redus. Sunt insa si situatii cand, pentru a intregi un teritoriu de pasune, se defriseaza portiuni de padure pentru a fi inierbate.
De retinut, asadar, ca prima problema care se pune in ameliorarea pajistilor este delimitarea stricta a suprafetelor acestora fata de alte moduri de folosinta.

Intretinerea pajistilor
Una din primele lucrari de intretinere este curatirea pajistilor de vegetatia lemnoasa daunatoare, de musuroaie si pietre. Pe suprafetele mari invadate de tufarisuri, se aplica intai erbicide care usuca arbustii, impiedicand in felul acesta regenerarea lor ulterioara.
In cazul defrisarii unor portiuni de padure, pentru a grabi putrezirea cioatelor, acestea se trateaza cu clorat de sodiu, substanta hidroscopica care mentine umiditate ridicata si ca urmare o activitate mai intensa a microorganismelor ce descompun lemnul. Dupa 2-3 ani cioatele se scot, terenul se niveleaza si se suprainsamanteaza.
Musuroaiele neintelenite formate de cartite se distrug prin graparea suprafetelor puternic invadate, primavara, inainte de pornirea vegetatiei.
Distrugerea musuroaielor intelenite precum si a vegetatiei lemnoase se executa atat manual cat si mecanizat. Masina folosita in acest scop este purtata pe tractor si are ca organe active doua cutite articulare acoperite de o carcasa metalica ce se rotesc in plan orizontal si care reteaza si maruntesc toate musuroaiele si materialele vegetale intalnite. Productivitatea ei este variabila, de 2-4 ha pe zi dupa gradul de acoperire a terenului cu arboret sau musuroaie. Totodata, aceasta masina executa si o usoara nivelare a terenului.
Pe pajistile de munte, care se folosesc in regim mixt ca pasune si ca faneata, o lucrare obligatorie este stransul pietrelor. Lucrarea este si mai necesara in situatia cand anumite suprafete se destelenesc pentru infiintarea pajistilor semanate. In acest caz, o data cu efectuarea araturii se aduna pietrele mari la fiecare brazda. Pentru adunarea pietrelor mai mici se trece ulterior cu masini speciale, construite pe principiul masinilor de recoltat cartofi si sfecla. Mai mult folosita pentru aceasta lucrare este masina "Fähse" care aduna pietrele si le evacueaza pe o banda transportoare intr-o remorca ce se deplaseaza in paralel. Productivitatea ei este de 3 ha pe zi. Pietrele adunate se folosesc ulterior pentru construirea gardurilor ce delimiteaza diferitele tarlale ale pasunii.
Combaterea buruienilor
Exista tendinta generala ca pajistile fertilizate in fiecare an sa se imburuieneze. Fenomenul se manifesta cu precadere pe pajistile fertilizate si folosite unilateral.
Asa de exemplu, pe pajistile folosite ca faneata si fertilizate cu tulbureala de grajd se inmultesc o serie de umbelifere ca Anthriscus silvestris, Heracleum spondylium, Pastinaca sativa s.a., care apar datorita azotului amoniacal si al potasiului din urina, in lipsa fosforului. Pentru combaterea acestor buruieni este suficienta stabilirea echilibrului trofic dintre principalele elemente fertilizante si schimbarea temporara a modului de folosinta.
Pe pajistile chiar foarte bine intretinute sunt buruieni nitrofile, care apar in orice conditii. Dintre acestea enumeram speciile de Rumex, Colchicum autumnale, Taraxacum officinale, Crocus albiflorus, Gentiana lutea, Veratrum album, Urtica dioica s.a.
Uneori aceste specii pot ajunge la un grad de acoperire foarte ridicat, diminuand serios productia pajistilor.
Dintre buruienile enumerate, stevia (Rumex) reprezinta cu adevarat o plaga pentru pajisti. Desi unele cataloage indica posibilitati de combatere chimica a ei prin folosirea unor erbicide (Gésinal, Rumexol, Yerbalon), practic pana in prezent nu s-a gasit o metoda sigura de combatere. Cel mult se poate limita raspandirea steviei prin cosire, inainte de ajungerea la maturitate a semintelor. Uneori incercarile de combatere a steviei duc la inmultirea ei asa cum se intampla in cazul discuirii si fragmentarii rizomilor. Tratamentul individual, prin taierea razanta a plantelor si prafuirea cu Rumexol, duce la intarzierea regenerarii plantelor dar, cu timpul, din puternicul rizom din sol se dezvolta noi plante.
Pe suprafetele de pajisti deosebit de infestate se indica, totusi, pentru combatere, stropiri cu Gesinal 0,6% sau Rumexol 0,75%, 5-6 kg/ha primavara, in stadiul de rozeta. Tratamentul pe intreaga suprafata determina disparitia leguminoaselor si, ca urmare, ele trebuie semanate din nou pentru a pastra o compozitie botanica corespunzatoare.
In zona de munte, destul de raspandita in pajisti este brandusa (Colchicum autumnale). Pentru combaterea ei se recomanda atat taierea timpurie pentru a impiedica fructificarea, cat si tratamentele chimice cu 2,4,5 - T-ester sau 2,4,5 - T in amestec cu 2,4-D si MCPP, primavara inainte de aparitia capsulelor. Prin tratarea cu MCPP 4 kg/ha la sfarsitul lunii aprilie, brandusele nu mai infloresc, dar cresc din nou in primavara urmatoare.
Se mai recomanda folosirea erbicidelor pentru combaterea urmatoarelor specii: Ranunculus acer, Taraxacum palustre, Chrysanthemum leucanthemum, Urtica dioica, Equisetum arvense, Veratrum album, Gentiana lutea s.a. Ultimele doua specii citate, fiind caracteristice pajistilor ce se folosesc ca pasuni, se evidentiaza foarte bine toamna la sfarsitul sezonului, deoarece animalele nu le consuma. Pentru distrugerea acestor buruieni, foarte curent se recurge la scoaterea lor din pamant cu tot cu bulbi sau rizomi, folosind furci speciale. Se intelege ca acest procedeu nu se poate aplica decat pe suprafete restranse si cu un grad de imburuienare redus.
S-a amintit mai sus ca erbicidele sunt folosite si pentru combaterea unor arbusti de pe pajisti. Cele mai raspandite specii arbustive sunt: Rosa sp., Rubus sp., Crataegus sp., Prunus spinosa, Salix sp., Malus silvestris, iar pentru regiunile mai inalte Vaccinium sp., Juniperus communis si Rhododendron ferugineum.
In toate cazurile pentru combaterea acestor arbusti se folosesc ca erbicide 2,4,5 - T simplu sau in amestec cu 2,4 - D prin stropiri la inceputul verii cand arbustii sunt bine infrunziti. Pentru utilizarea corespunzatoare a terenului, desigur ca dupa uscarea arbustilor se face defrisarea, adunarea si arderea materialului. Ulterior vetrele lipsite de vegetatie se suprainsamanteaza.
Din cele de mai sus rezulta ca, pentru agricultura elvetiana, combaterea vegetatiei daunatoare din pajiste, cu deosebire a buruienilor nitrofile, constituie o problema dificila. Folosirea erbicidelor a rezolvat problema, insa numai partial, fiindca buruienile se refac. Din aceasta cauza, pe pajistile permanente este necesar ca lucrarea de combatere sa se repete destul de des.


Citeste si: