Profitul agricol nr 17
3 mai 2017
Potentialul pajistilor montane din Elvetia si Romania

dr. ing. Teodor MARUSCA, director general al ICD Pajisti - Brasov

Dupa un adevarat serial al gospodaririi pajistilor elvetiene pe parcursul a 21 numere ale revistei noastre, se cuvine sa cunoastem unde ne situam noi cu productivitatea pajistilor montane in raport cu cea mai dezvoltata tara din Europa in acest domeniu.
Pentru a cunoaste productia de iarba a pajistilor montane exprimata in substanta uscata (SU) s-a luat ca baza datele din literatura de specialitate pentru pajistile din Romania in comparatie cu pajistile din Elvetia, tara alpina cu traditie in gospodarirea pajistilor (tabelul).
Din aceste date rezulta ca pajistile montane din tara noastra aveau o productie de aproape 4 ori mai mica, respectiv 25,4 % fata de cele din Elvetia, in medie pe ecartul 600-2000 m altitudine.

Orice analize am face si orice explicatii am gasi este foarte clar ca pajistile elvetiene sunt tratate ca celelalte culturi agricole, fiind fertilizate constant de decenii, organic si chimic cu un minim de 150 kg/ha azot (N) pe an si alti fertilizanti (P, K, etc.), in vreme ce pe ale noastre nu se efectueaza lucrari de gospodarire corespunzatoare, iar ingrasamintele nu sunt utilizate decat sporadic si in cantitati neinsemnate.
Prin abandonul pajistilor montane din prezent situatia productiei de iarba este si mai scazuta decat in trecut datorita inlocuirii covorului ierbos cu vegetatie lemnoasa daunatoare cresterii animalelor.

Cu totii trebuie sa ne imaginam ca elvetienii nu au stat pe loc, iar noi am mers tot mai in jos cu gospodarirea pajistilor in ultimele doua decenii, dupa desfiintarea intreprinderilor judetene de imbunatatire si exploatare a pajistilor, al subincarcarii pana la abandon a pajistilor montane urmate de impadurire cu reducerea suprafetelor (desi prin aderarea la UE ne-am obligat sa pastram suprafata de pajisti existenta la 1 ianuarie 2007!).

Sunt semnale statistice alarmante, intrucat suprafata de pajisti a Romaniei, in ultimele doua decenii, a scazut de la 4,9 mil. ha la 4,5 mil. ha, respectiv cu 400.000 hectare intr-un ritm de 20.000 ha pe an si lucrurile nu se vor opri aici, din pacate.
La noi oile nu mai urca la munte, au ramas la ses si dealuri unde nu prididesc sa consume iarba de pe terenurile arabile ramase parloaga.
Cu fiecare an, vegetatia lemnoasa invaziva inlocuieste iarba pe care generatii de crescatori de animale au ocrotit-o pana in zilele noastre.
Daca am compara acum productia pajistilor noastre montane cu cele elvetiene, discrepanta ar fi si mai mare, de cel putin 5 ori in defavoarea noastra !!!

Ce-i de facut in aceasta situatie mai mult decat critica ?
Sunt extrem de multe lucruri de infaptuit, incepand cu cele organizatorice, legislative, funciare, amenajistice, fonduri de investitii, utilizarea taxelor si subventiilor si altele pe care o sa le dezvoltam in numerele viitoare ale revistei.


Citeste si: