Profitul agricol nr. 26
4 iulie 2018
Potentialul pajistilor montane din Elvetia si Romania

dr. ing. Teodor MARUSCA, director general al ICD Pajisti - Brasov

Dupa un adevarat serial al gospodaririi pajistilor elvetiene pe parcursul a 21 numere ale revistei noastre, se cuvine sa cunoastem unde ne situam noi cu productivitatea pajistilor montane in raport cu cea mai dezvoltata tara din Europa in acest domeniu.
Pentru a cunoaste productia de iarba a pajistilor montane exprimata in substanta uscata (SU) s-a luat ca baza datele din literatura de specialitate pentru pajistile din Romania in comparatie cu pajistile din Elvetia, tara alpina cu traditie in gospodarirea pajistilor (tabelul).
Din aceste date rezulta ca pajistile montane din tara noastra aveau o productie de aproape 4 ori mai mica, respectiv 25,4 % fata de cele din Elvetia, in medie pe ecartul 600-2000 m altitudine.

Orice analize am face si orice explicatii am gasi este foarte clar ca pajistile elvetiene sunt tratate ca celelalte culturi agricole, fiind fertilizate constant de decenii, organic si chimic cu un minim de 150 kg/ha azot (N) pe an si alti fertilizanti (P, K, etc.), in vreme ce pe ale noastre nu se efectueaza lucrari de gospodarire corespunzatoare, iar ingrasamintele nu sunt utilizate decat sporadic si in cantitati neinsemnate.
Prin abandonul pajistilor montane din prezent situatia productiei de iarba este si mai scazuta decat in trecut datorita inlocuirii covorului ierbos cu vegetatie lemnoasa daunatoare cresterii animalelor.

Cu totii trebuie sa ne imaginam ca elvetienii nu au stat pe loc, iar noi am mers tot mai in jos cu gospodarirea pajistilor in ultimele doua decenii, dupa desfiintarea intreprinderilor judetene de imbunatatire si exploatare a pajistilor, al subincarcarii pana la abandon a pajistilor montane urmate de impadurire cu reducerea suprafetelor (desi prin aderarea la UE ne-am obligat sa pastram suprafata de pajisti existenta la 1 ianuarie 2007!).

Sunt semnale statistice alarmante, intrucat suprafata de pajisti a Romaniei, in ultimele doua decenii, a scazut de la 4,9 mil. ha la 4,5 mil. ha, respectiv cu 400.000 hectare intr-un ritm de 20.000 ha pe an si lucrurile nu se vor opri aici, din pacate.
La noi oile nu mai urca la munte, au ramas la ses si dealuri unde nu prididesc sa consume iarba de pe terenurile arabile ramase parloaga.
Cu fiecare an, vegetatia lemnoasa invaziva inlocuieste iarba pe care generatii de crescatori de animale au ocrotit-o pana in zilele noastre.
Daca am compara acum productia pajistilor noastre montane cu cele elvetiene, discrepanta ar fi si mai mare, de cel putin 5 ori in defavoarea noastra !!!

Ce-i de facut in aceasta situatie mai mult decat critica ?
Sunt extrem de multe lucruri de infaptuit, incepand cu cele organizatorice, legislative, funciare, amenajistice, fonduri de investitii, utilizarea taxelor si subventiilor si altele pe care o sa le dezvoltam in numerele viitoare ale revistei.


Citeste si:


Opinii agro-politice
Întrebat ce solutie are compania sa pentru Tanymecus, în conditiile interzicerii neonicotinoidelor, Ioan Enoiu, managerul Naturevo, admite ca insecticide omologabile curand nu exista, însa propune, ca alternativa, o solutie radicala: erbicidarea totala a suprafetelor necultivate: margini de tarlale, margini de drumuri, canale de irigatii si desecare, miristi si, mai ales, parloage. Aceste suprafete aflate în vecinatatea terenurilor cultivate reprezinta focare de îmburuienare si de infestare cu insecte (implicit cu Tanymecus) si boli ale culturilor. Enoiu puncteaza ca prin alte tari "nu exista asemenea nenorociri cu insecte, pentru ca nu se vad alei sau canale necuratate". Fermierii îi dau dreptate, dar, cand vine vorba de solutiile aplicabile sa ajungem "ca afara", parerile difera, chiar radical. În viziunea lui Enoiu "erbicidele totale devin cel mai bun insecticid". El are un punct de vedere radical în privinta parloagelor, considerand ca cei care nu-si cultiva terenurile si nici nu le întretin ar trebui sa fie responsabili de pagubele pe care le aduc culturilor învecinate. "Este cate un proprietar care are un hectar în mijlocul unei suprafete mari, de 100 de hectare. Si nu vrea sa faca nimic cu terenul lui. Nici nu-l cultiva, nici nu-l da în arenda. Pentru ca legislatia nu îl pedepseste daca produce daune culturii din vecinatate. Daca ar fi pus sa achite despagubiri, ar da terenul imediat, sa scape de el. UE vrea sa plafoneze subventiile celor care fac performanta si sa le dam bani celor care beau subventia la carciuma. As lua subventia complet si as folosi banii sa curat toate canalele, drumurile, miristile, toate zonele învecinate. În doi-trei ani am putea rezolva problema."