Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Programe de incurajare pentru fermele legumicole de familie

Legumicultura este unul dintre cele mai sensibile sectoare ale agriculturii noastre. Fie ca vorbim de sere, solarii sau de culturi in camp, productia autohtona nu acopera nici macar piata locala; cu atat mai putin poate sa conteze pe piata europeana. Sectorul de legume trebuie sa suporte o "chirurgie pe sira spinarii". Cred ca si legumicultorii sunt pregatiti sa suporte aceasta operatie. Chirurgul ar trebui sa fie statul, prin politici cu fata spre acest domeniu.

Pe hartie, avem peste 200 ha de sere. In realitate, se mai cultiva vreo suta.
Culturile de legume in solarii, sub folie de plastic, mai ales in curtile oamenilor, par sa fie destul de extinse. Nu prea avem cifre sigure. Insa, din pacate, tehnologia a ramas inca in zona arhaica. Legumicultorii pastreaza solarii vechi, improvizate, cu structuri de lemn sau din ce au mai gasit prin curte. Solarii tip "cocioaba", scunde, in care omul sta aplecat, intr-o caldura sufocanta. Nu au trecut la solariile tip "palat".

Nici la cultura legumelor in camp nu stam bine. Suprafetele cultivate altadata s-au redus din cauza disparitiei industriei de prelucrare. In cateva zone, putine, cultura de legume in camp s-a modernizat. Irigarea se face prin picurare, cu consum redus de apa, utilajele de plantat ori de recoltat sunt noi, recolta este vanduta in hipermarket.

In opinia mea, mica ferma de legume ar putea avea un rol esential pe piata. Pe suprafete mici se poate face o productie cu mare varietate si de foarte buna calitate. Adevaratele ferme legumicole de familie nu vor putea sa reziste decat atunci cand vor aparea integratorii. Si aici ma refer la cei care preiau marfa pentru comert ori pentru industrializare. Ne-ar trebui, mai intai, depozite unde sa se adune marfa, sa se sorteze, sa se conditioneze. O parte merge spre consumul in stare proaspata, alta spre fabricile de conserve ori pentru legume congelate. Daca nu incurajam financiar si fiscal aceasta filiera, vom stagna mult timp de-aici incolo.

O ferma legumicola de familie poate sa aiba si culturi protejate, si culturi in camp. Solariile pot fi si pe suprafete de cateva mii de metri. Chiar de un hectar. Ce trebuie sa inteleaga legumicultorii este ca nu pot sa razbeasca daca nu se unesc unii cu altii, vecini, rude, prieteni. Nu sa puna pamantul laolalta, dar sa vanda impreuna, sa ofere partide de marfa interesante pentru marii cumparatori. Dar, este greu sa-i faci pe acesti fermieri sa inteleaga ca doar in comun pot obtine un pret convenabil la rasadurile de care au nevoie, la substantele cu care trateaza culturile, ca numai impreuna pot avea siguranta vanzarii intregii productii etc. Legumicultorii nostri se multumesc cu veniturile modeste pe care le obtin. Ei nu iau in calcul munca grea pe care o fac. Ar putea ajunge la productii pe hectar, in camp, de 100 de tone la tomate, 30-40 de tone de ardei, 50-60 de tone de vinete, 60-70 tone de cartofi. Acum, abia scot jumatate din cat ar fi posibil. Daca s-ar asocia, ar avea avantajul ca nu ar mai fi nevoiti sa tina cu dintii de pret si ar privi mai departe, spre calitatea si cantitatea pe care sa le vanda.

Dar, nu numai de la agricultori trebuie sa inceapa schimbarea. Avem nevoie si de programe nationale de incurajare in zona legumicola. De la infiintarea fermei si pana la valorificarea productiei. Comisarul european Ciolos vorbeste despre incurajarea fermelor mici, despre treseele scurte intre agricultor si consumator etc. Se refera si la noi!


Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!