Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Vom alege si de aceasta data cele mai proaste scenarii?

Dosarul Trofeul calitatii este deja arhicunoscut in presa interna si internationala.
... candva, cand inca democratia era la inceputuri si clasa politica nu se debarasase de tehnicile totalitare (de parca acum...);
... demult, cand inca poporul mai credea ca politicul se sacrifica pentru binele natiei;
... in perioada cand tot Rus era ministru peste militieni, Nastase prim-ministru, iar Ciuvica era luat de poterasi de pe strada si imbeciuit (18 ian.2010),
...ehei, cam pe atunci, o doamna (Irina Jianu) s-a ocupat de organizarea unei manifestatii publice de mare anvergura: Trofeul calitatii. De voie, dar mai ales, de nevoie au participat la concurs societati private si de stat. Toti si-au platit scump si foarte scump participarea. Parte din bani au fost directionati catre sustinerea unor activitati politice. Afacerea, cap-coada, a fost derulata cu incalcarea legilor penale. Judecatorii au retinut Implicarea si a lui Adrian Nastase in serparie si l-au condamnat la doi ani inchisoare. Toti cei cinci judecatori, de la Curtea Suprema de Justitie, l-au considerat vinovat.
Suntem in data de 20 iunie 2012, ora 18,30. Televiziunile stau calare pe situatie si pe zidurile vilei din Zambaccian. De aici "filmul" nostru are mai multe variante de scenariu.

Scenariul 1 - In jurul orei 20,00, Nastase iese in fata vilei imbacat soft, asteapta sa se aseze presa in jurul lui, dupa care incepe un rechizitoriu dur adresat justitiei si presedintelui. Izul de nevinovat si victima a ocultismului presedintelui este reluat ca un refren. Mesajul, bine pregatit, este transmis de zeci de posturi in direct. Una din limuzinele familiei il preia si, urmat de toate masinile presei, ca la nunta, se indreapta spre arestul politiei. Aici, mesajul din fata vilei este reluat. Un numar apreciabil de sustinatori ii scandeaza numele si, bineinteles, lozinci anti-prezidentiale. "Voi continua lupta cu sistemul lui Basescu; va multumesc ca sunteti alaturi de mine", spune in final AN, dupa care intra pe poarta metalica a politiei.

Scenariul 2 - In Zambaccian vine o masina luxoasa, cum numai politia romana are, si intra in garajul vilei. Cateva echipaje de la circulatie descongestioneaza strada. Limuzina politiei iese din garaj si se angajeaza in trafic, urmarita si luminata ca bradul de Craciun de reflectoarele presei. Camerele nu reusesc sa surprinda fetele celor de pe bancheta, bine camuflate de dotarile speciale al masinii. Fara sa opreasca, limuzina intra pe poarta metalica a politiei.

Scenariul 3 - Ora 22,40. Doi agenti de politie, tricou negru cu maneca scurta, bat la poarta vilei. Intr-un tarziu, cineva deschide. In camera cunoscuta presei, are loc o discutie decenta, respectuoasa. Se convine un mod cat mai discret de deplasare la politie. Dorinta lui AN, de a lua cateva carti din biblioteca alaturata, nu a trezit suspiciuni. Dar, s-au tras perdelele... Unul dintre agenti a intervenit si a deviat arma de la directia initiala. Glontul pornise. Nastase este ranit, dar traieste.
Scenariul acesta nu analizeaza varianta in care interventia agentului ar fi dus la omorarea lui AN! Apare instantaneu un echipaj SMURD care-i acorda ranitului primul ajutor si, prin masuri care au dat impresia ca urmaresc mai degraba obstructionarea presei, AN este transportat la Urgenta.

Este greu de stiut de ce, din aceste scenarii, AN l-a ales pe cel mai prost.
Situatia a fost politizata imediat. As spune, cu multa stangacie, dar a tinut. Un val de simpatie fata de victima, oficial condamnata, s-a manifestat imediat. Au aparut si opozanti. Daca nu ar fi o drama mult prea mare pentru familia Nastase, am putea considera situatia ca fiind una tipic de manipulare, venita la tanc pentru a acoperi afaceriea Hidrotehnica.
Pe fondul plagiatelor lui Ponta, pentru a ramane in topul evenimentelor internationale, se va derula saptamana aceasta batalia intre palate pe tema participarii la Consiliul European.
Ca intotdeauna, si de aceasta data, vom alege cele mai proaste scenarii!

A. Lapusan

Citeste si:


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!